sâmbătă, mai 16, 2026

Performanta printre darmaturi

2

Pentru al doilea an, o fetit de numai nou ani din Brlad a reusit performanta de a obtine premiul III n cadrul Concursului international de interpretare „George Georgescu” Tulcea, la sectiunea pian. Tot acolo, nc dou colege de-ale ei de la Scoala de Muzic si Arte Plastice „N. N. Tonitza” s-au ntors acas cu premiul II (la pian) si respectiv mentiune (la vioar). Interesant e c aceste rezultate sunt obtinute n urma pregtirii ntr-un imobil foarte vechi, ce ar putea s se drme n orice moment, cu ziduri crpate si o fundatie ce st s se scufunde.

La sfrsitul sptmnii trecute, Liceul de Art „G. Georgescu” Tulcea a gzduit cea de-a XVIII-a editie a concursului international de interpretare cu acelasi nume. Au concurat cei mai talentati tineri din tar si din Republica Moldova, ncepnd cu clasa I si pn la ultimul an de liceu. Din Brlad au participat trei eleve care nvat la Scoala de Muzic si Arte Plastice „N. N. Tonitza”, n urma jurizrii foarte riguroase fiecare fiind distins cu cte un premiu. Aflat la prima participare, Maria Cprit (clasa I), de altfel si cea care a deschis concursul, a obtinut premiul II pentru interpretarea extraordinar la pian. Snziana Ioana Nicolau, elev n clasa a III-a, a reusit pentru al doilea an consecutiv s se ntoarc acas cu premiul al IIIlea, tot pentru pian. Ambele au fost ndrumate de profesorul Mihail Manciu, care le-a si nsotit la Tulcea. Iar Bianca Maria Clin, n clasa a V-a, la prima participare, a cstigat mentiune pentru interpretarea sa la vioar. Pentru a obtine aceast performant, Bianca a fost ndrumat de profesorul Andrei Dorel, iar la concurs a fost acompaniat de profesorul Anemona Niagu Fortu. „Concursul a fost ngrozitor de greu, cu emotii foarte mari nu doar pentru fete, ci si pentru mine si pentru printii care le-au nsotit. n ceea ce o priveste pe Maria Cprit, care a fost la prima participare si abia ajungea la pian, a avut ghinionul s fie si prima interpret din concurs. Din fericire, n ciuda emotiilor foarte mari, s-a concentrat si a cntat excelent, reusind s obtin premiul II”, ne-a spus profesorul Manciu, directorul unittii scolare. Acesta a adugat c localitti precum Bucuresti, Iasi, Cluj, Constanta si alte orase mari au fost reprezentate de cte cinci elevi, fiecare fiind extrem de bine pregtit. Poate si din aceast cauz, lumea nu prea ddea mari sanse fetitelor pregtite la Scoala de Muzic si Arte Plastice „N. N. Tonitza” din Brlad, care, ns, au „suflat” trei premii din cadrul concursului. Marele trofeu, disponibil doar pentru elevii de liceu, a fost cstigat de un elev din Chisinu. „Sperm ca toate aceste rezultate exceptionale pe care le obtinem s conving autorittile s ne mute din acest imobil ntr-unul care s nu fie n pericol de a se drma n orice clip. De fapt, eu voiam s merg cu copiii premiati la primar si s-i sugerez s ne dea nou Scoala nr. 4. Adic, dup noua Lege a Educatiei, aceast scoal nu ar mai avea personalitate juridic si ar urma s fie asimilat de Scoala nr. 1, care deja are n jur de 800 sau 900 de elevi. Sperm s obtinem noi Scoala nr. 4, acolo urmnd s se mute cursurile teoretice, iar aici s rmn studiul muzicii si artele plastice. n prezent, scoala arat jalnic: nu avem dusumele, peretii sunt putrezi, tabla de la acoperis lipseste si lista ar putea continua”, a ncheiat directorul Mihail Manciu.De mentionat c cele dou pianiste, respectiv Maria Cprit si Snziana Ioana Nicolau, vor participa smbt, la Concursul international de interpretare „Paul Constantinescu” din Bucuresti.

2 COMENTARII

  1. unde-i seriozitate se poate. pacat ca nu avem fonduri si pentru cladiri. cred. totusi, ca s-ar putea face ceva daca s-ar vrea.

Comentariile sunt închise.