La sfrsitul acestei sptmni, Club Dublin din Brlad va gzdui prima activitate cu public a Campaniei umanitare Silvia este a noastr!. Este vorba despre Balul Florilor de Mai, prilej cu care organizatorii sper s strng o sum ct mai mare de bani pentru interventia chirurgical a elevei brldene bolnave de leucemie acut limfoblastic.
Balul va avea loc vineri, 30 aprilie, ncepnd cu ora 20.30. Pentru c petrecerea nu are doar un scop distractiv ci si caritabil, organizatorii actiunii, respectiv clasa a IX-a Ec 1 de la Liceul Teoretic M. Eminescu, sper la o prezent ct mai numeroas. Si asta deoarece banii adunati din vnzarea biletelor vor fi donati Silviei Elena Glea, pentru a-i putea fi efectuat att de necesara interventie chirurgical. Pentru ca cei prezenti la bal s nu se plictiseasc, organizatorii au pregtit cteva momente distractive. n primul rnd, de la ora 21.00, cele mai frumoase fete pot concura la titlul de Miss Floare de Mai. Pentru c este o actiune caritabil si orice bnut strns conteaz, cstigtoarele vor primi doar premii simbolice (flori si diplome). Nu doar frumusetea va conta, ci membrii juriului vor nota si originalitatea, expresivitatea si spontaneitatea tinerelor. Pretul unui bilet va fi de sase lei, iar banii adunati vor fi donati Silviei. Din programul Balului Florilor de Mai mentionm concursul de miss, dar si un moment artistic n care o trup de fete din oras va ncnta publicul cu cteva dansuri. Sperm s vin ct mai multe persoane, pentru a putea aduna o sum ct mai mare. Deocamdat, din cte stiu, au fost strnse abia n jur de 11 milioane de lei vechi, ns pentru interventia chirurgical ar fi nevoie de circa 120.000 de euro, ne-a spus Octavian Prisecaru, presedintele Consiliului Reprezentativ al Printilor de la Liceul Teoretic M. Eminescu Brlad si initiatorul Campaniei umanitare Silvia este a noastr!. Acesta a mentionat c, pe lng banii din bilete, sper ca si alte donatii s fie fcute de participantii la bal. Tot n acest scop, o firm din Brlad a pus deja la dispozit ie trei urne transparente pentru ca sumele adunate s fie la vedere si s nu existe suspiciuni. O urn din lemn a fost deja instalat ntr-o societate comercial din oras, iar cele trei transparente urmeaz s ajung la Primrie, Administratia Financiar si Garnizoana Brlad. Reamintim cititorilor c Silvia Elena Glea este elev n clasa a X-a Stiinte ale Naturii 3 la Liceul Teoretic M. Eminescu. Din ntmplare, la sfrsitul lunii februarie, tnra a descoperit c are leucemie acut limfoblastic. n prezent se afl la Spitalul Clinic de Urgent pentru Copii Sfnta Maria Iasi, unde a nceput chimioterapia. ns, pentru a birui teribila boal, Silvia are nevoie de o interventie chirurgical la o clinic din strintate, operatie ce cost n jur de 120.000 de euro. Pentru c veniturile familiei sale se rezum la doar 700 de lei, salariul tatlui Neculai Glea, pe numele lui, a fost deschis un cont unde pot fi fcute donatii n lei. Cei ce vor s o ajute pe Silvia, o pot face cu ajutorul contului R084BTRL03801201107712XX, deschis la Banca Transilvania.










