Fermierii vasluieni nu au accesat nici un credit n cadrul programului „Primul Siloz”. n cadrul acestui program, un productor poate depune o parte din recolta sa ntr-un depozit, iar, n baza acestei depuneri, depozitul i d un certificat, care este garantat de Fondul de Garantare. Cu acest certificat de depozit, fermierii se pot duce la bnci pentru a contracta banii necesari. Reamintim c, n luna iulie 2009, Guvernul a adoptat normele metodologice pentru Programul „Primul Siloz”. Prin aceste norme metodologice de aplicare, au fost stabilite conditiile pentru licentierea depozitarilor de seminte de consum si s-a constituit schema de garantare a certificatelor de depozit, pentru a crea posibilitatea utilizrii acestora ca garantie pentru obtinerea de credite de productie de ctre productorii agricoli. Certificatul de depozit, poate fi utilizat de fermieri la garantarea unui credit de la bancile comerciale pentru investitii, sau pentru a vinde cantitatea nscris n el, n cadrul bursei de mrfuri ca alternative ale tranzactionrii directe de seminte de consum. Certificatul de depozit este valabil pn la data restituirii mrfii de ctre depozitar, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii sale. n cazul n care depozitul devine indisponibil, administratorul va stabili contravaloarea certificatului de depozit, calculat la pretul de despgubire, format pe baza informatiilor de pret oferite de sistemul informational pentru piata produselor agricole, publicat sptmnal de ctre administrator.










