Moravuri, crciumi si figuri pitoresti din Brladul de altadata

3
730

Dac multe din strzile, podurile sau parcurile din Brladul de odinioar s-au pstrat si sunt cunoscute si acum, unele puncte de reper s-au pierdut n negura timpului si sunt niste necunoscute pentru generatiile mai tinere. Crciumi, bodegi sau restaurante faimoase la nceputul secolului al XX-lea, adic principalele locuri de petrecere a timpului liber pentru majoritatea brldenilor, acum sunt doar palide amintiri, fiind cunoscute doar din crti sau din amintirile bunicilor. La fel se ntmpl si n cazul persoanelor care si duceau traiul n acele timpuri.

Ptrunznd n Brladul din prima jumtate a secolului al XIX-lea, nc de la nceput puteai s observi agitatia de pe strzi si aspectul de trgusor ce pstreaz “icoana satului romnesc”, asa cum l descrie mai trziu Nicolae Iorga. Spre periferie, zon predilect a mahalalelor, casele sunt modeste si ascunse de verdeata abundent, dar pe msur ce te apropiai de inima orasului, acesta ncepe s se schimbe. n cea mai mare parte a acestor mahalale se aflau, potrivit izvoarelor vremii, “locuitori fruntasi ce se ocupau cu plugria, cresterea vitelor si crturile, restul ns era ocupat de locuintele negustorilor, care aveau prvlii n centrul orasului, de meseriasi cismari, care lucrau ciubote cu tureatc (carmb, n.r.) pn la genunchi, de fabricanti de brah, ce preparau o brah gustoas si hrnitoare si care era butura principal a muncitorului, cci pe atunci se bea foarte putin vin, se bea numai la zile de srbtoare si foarte putin, nu se vedeau oameni beti, cum se vd n ziua de astzi”. La fel de numeroase ca si izlazurile erau viile, o prezent constant n peisajul urbanistic al oraselor moldave. Primele mentiuni fcute n 1646 apartin cltorului strin Marcus Bandinus, arhiepiscop romano-catolic, care pomeneste de existenta culturii vitei de vie, cu precizarea c brldenii sunt inferiori la acest capitol husenilor, fiind mai preocupati de comert. Ulterior, un plan al orasului din anul 1851 consemneaz existenta, pe dealul Tuguieta, a unei ulite a Vinului, iar altul, de la 1895, indic nu mai putin de cinci vii, una dintre ele chiar pe dealul mai sus amintit si cu o suprafat mai mare de aproape dou ori dect cea a Grdinii Publice. Informatii mai precise ofer un dictionar geografic al judetului Tutova din anul 1887, care consemneaz c, pe cuprinsul comunei Brlad, suprafata cultivat cu vii cuprindea n total 143 de hectare. Consumul nu era limitat doar la productia zonal, localnicii delectndu-se si cu vinuri comercializate din cele mai vestite podgorii precum Nicoresti, Panciu, Odobesti etc. Alcoolul nu era omniprezent si nici nu constituia o solutie pentru a uita de foamea zilnic, ci mai degrab era consumat ca un tratament pentru anumite stri de nervozitate, lehamite si melancolie cotidian.

Crciumile vremii

Orasul Brlad, ca si attea altele din Moldova, dispunea de o toponimie ce iesea n evident prin unele dintre cele mai pitoresti si neobisnuite denumiri. Cu timpul, multe din acestea s-au pstrat doar n memoria nclinat spre legende, transmise ns cu nestins fervoare de la o generatie la alta n chip din ce n ce mai fabulos. Strzi, poduri, mahalale, hanuri, crciumi, restaurante, grdini de var, bodegi, birturi – cu denumiri curioase pentru urechea brldeanului de astzi – au alctuit si continu s alctuiasc harta unei stri si spiritualitti specific urbane. Podul Rosu, al lui Kknu (Verde), Nastea, Pnzreasca, strada Strmb, Mungeriei, Cspiei, Silitrei etc., precum si crciumile Dranga, Cruceanu, Iamandi, Stavr, Blank, Macovei, Palaloga, Macovei, Rosu, Adrian Boeriu reprezint doar cteva exemple. Cele mai vestite si mai cunoscute au rmas, dincolo de trecerea vremii, faimoasele restaurante: Plevna (cu dansatoare exotice aduse de la Paris sau de la Viena), Manzavinatos, Renasterea, La Mielul Alb, La Bietii Veseli, Bicaz, La Cerbul de Aur, Miorita ori eternul si actualul La Toma Dsclasu. Cele mai numeroase si cutate erau pe strada Grii, astfel nct n miticul urban a rmas ncettenit ideea c, aici, mai nti a aprut bodega si birtul si mai apoi strada.

Bodegile cele mai n vog

Pentru a ncerca s ne facem o prere ct mai apropiat de realitatea acelor vremuri, dar mai ales pentru a simti c ne-am aflat acolo mcar n imaginatia noastr, vom prezenta amintirile savuroase ale unei foste brldence. Vom putea astfel spune c, desi nu am trit n acea perioad, imaginile descrise cu lux de amnunte ne poart acolo: “Tin minte cteva restaurante, ca de exemplu Restaurantul “Pintilie”, “Mielul Alb” – de fapt o bodeg, si poate “Manzavinatos”. “Pintilie”, care se afla la captul apropiat de oras al podului de lng Cacaina si de lng Cinematograf era extra n mititei si n alte specialitti de carne. Continea o cldire foarte frumoas, nuntru cptusit cu mult lemn, care creea o atmosfer intim. Curtea, care se utiliza n sezonul cald, era acoperit cu o pergol si cu mult vegetatie. “Mielul Alb”, care se afla vis-a-vis de noi, era n proprietatea Domnului Hncu. Printii mei erau n relatii foarte prietenesti cu ei. Sotii Hncu aveau un biat, poate Emil, unul singur, mare, solid, prezentabil si cam rsftat. Pe peretele din spatele tejghelei, drept n fata ochilor cnd intrai, era atrnat un tablou somptuos, pe care figura un cucos ngmfat. Sub el scria: “Cnd acest cucos v cnta, creditul se v aproba!”. Despre “Manzavinatos” nu tin minte prea multe. Probabil erau greci, aveau niste fete cam ntrziate, lungi si fardate strident. Dar nu prea le ajuta. Intrarea la restaurant era acoperit de o pergol bogat, cu plante care se ctrau pe ea. Dinafar, de pe trotuar, impresia era de semi-obscuritate cu puncte luminoase discrete si misterioase; cel putin dup impresia mea de adolescent predispus la fantezii si frustrat de a nu apartine lumii celor mari.”

Personaje pitoresti: un altfel de Take si Ianke!

Pentru a ncerca s redm putin din atmosfera nceputului de secol XX, aducem pe scen una din figurile pitoresti ce populau crciumile vremii. Si cum memoriile acestuia prezint cel mai bine ambianta de atunci, ba chiar n stilul lui Victor Ion Popa, l lsm pe brldeanul Gheorghe Silion s ne descrie un astfel de personaj: “Mosu Alecu Nour fcea mereu serviciul de noapte cu hainele date de politie. Din cauza btrnetii, se ducea cu haine albastre de uniform, fcute din ln curat de oaie si groase, ca s fie clduroase. Apoi, alte elemente specifice curcanilor (jandarmilor, n.r.) acelor timpuri, cizme de iuft rusesc bun, care erau destul de grele – dar… clduroase. Mos Alecu, ca s nu sufere noaptea de frig n cizme, cumpra la o lun de zile sau dou, cte un metru de molton si-si fcea obiele la picioare. Si tare mndru le aseza pe picior, ca pe un bandaj doftoricesc. Dup ce se necjea putin cu ele pn le bga n cisme, se ridica cu greu ndreptndu-si spatele, dup care si aseza tacticos brul alb de aba n jurul salelor, cu mult atentie. Apoi, peste cmas si flanel, si punea mundiru (tunic, n.r.) de la uniform, ncheiat bine la gt, apoi punea baideru (fular de ln, n.r.), ludndu-se c i tine cald ca un cojoc si c i l-a fcut Zoita cnd a nscut pe Gic – deci l avea de vreo 16 ani. Pe deasupra mundirului punea mantaua grea si lung pn aproape de pmnt n care se nvlea ca ntr-o plapum. O ncingea cu un centiron cu pafta mare ct o palm, de care, la soldul stng atrna un toc de revolver mare, care ajungea aproape de genunchi. Eu n-am vzut revolverul lui mos Alecu, dar am vzut n schimb c ndesa tare n el legtura cu mncare pe care i-o ddea mtusa Zoita seara la plecare n pont, fcnd tocul s stea plin ca si cum avea n el un veridic si nspimnttor revolver. Astfel echipat, si aseza capelu (sapc de militar, n.r.) blnit pe cap si, cu toat povara, pleca ncet purtnd greu minile nmnusate n ritm, cu pasi greoi si zgomotosi din cauza potcoavelor groase de fer ce atrnau de clciul cizmelor de iuft, cu turetcile btrnesti pn deasupra genunchilor. Mosneagul era mndru de situatia lui si voia s si tie ifosul – cum zicea el – de orsean, c de!!, de aceia era si sergent de strad (paznic de noapte, n.r.). Leafa lui mos Alecu Nour era cheltuit nainte de sfrsitul lunii. Lua tot ce i trebuie de la un bcan si de la crciumarul evreu din vale de cimitir, mai trziu crciuma lui Ionescu, cruia i ddea polite n alb de 30 de bani bucata. Acestea acopereau suma salarului de pe ntreaga lun si apoi n contul ei lua zilnic ce i era de trebuint. n cas, avea din polite iesite la scadent si achitate, un teanc gros de o palm, strns legat cu o sfoar groas… mi spunea mie – c laud ncrederea de care se bucur la evreu, fr s nteleag n nestiinta lui cte sume pltea n plus celui n cauz la socoteala de sfrsit de lun, c acesta e cel mai cinstit om si tot asa l si crede, ba mai mult l ascult si la politie – servici. n aceeasi lad n care tinea pachetul cu polite avea si note, un fel de tidule mici de hrtie scrise de marfa ce o lua zilnic, cu pretul pe ele si multe din ele contineau si rachiul ce l lua mosul Alec cnd era obosit tare de serviciul de noapte. Aceste tidule erau n dublu exemplar. Un exemplar era la evreu. Socoteala o fcea dup tidulele de la jidanul negustor. Cum mos Alecu uita mai ntotdeauna s-si aduc tidulele lui la confruntare cu ale negustorului, rmnea socoteala bun dup cele scoase de crciumar – baza era jurmntul acestuia: “Asa s am eu parte de bine ct te-am nselat, s n-am parte de clientii ri, dac n-am avut mcar n gnd treaba asta…” si alte jurminte de om cinstit. El stia s le spun potrivite ntotdeauna cu clientul ce l avea n fat. Dar n cazul de fat, situatia era cu att mai simpl cu ct de bine cunostea nravurile lui conu Alecu, care nu stia dect s semneze hrtiile, iar de citit stia s cheme n ajutor oamenii de treab si care i spuneau repede unde a fost ncrcat la plat. Si unde mai pui c, dup fiecare socoteal, crciumarul cel cumsecade, avea pus deoparte sngeaca – sfertul de rachiu – si un covrig subtire. Oricum, era cunoscut faptul c domnul paznic era obosit de la serviciul de noapte, a raportului de dimineat de la politie… unde era tinut n picioare, si mai ales cu luarea lefei. Pe de alt parte, era multumit comerciantul ce primise banii pe polita veche si c a primit una nou, n luna ce abia ncepe, dar tot cu semntura n alb si pentru o sum dubl. Nu de alta… dar asa era treaba negustoreasc pe atunci, s nu ias nimeni n pierdere.”

Reportaj realizat cu sprijinul profesorului Marcel Proca,
vicepresedintele Societtii de Stiinte Istorice – filiala Brlad.

3 COMENTARII

  1. Tatl meu, Gic Negru cizmarul din Cartier Deal, mi povestea cum pe la sfrsitul anilor 30, cnd a fcut o perioad pe biatul de prvlie la Manzavinatos, acesta a avut o idee genial ca s dopeze vnzrile de bere. Scosese un sistem de bere la sticl, cu dop tot din sticl cu garnitur de cauciuc pe margine si tinut de sticl cu un fel de prghie metalic. Vznd c vnzarea nu prea merge a dat sfoar-n trg c a ascuns sub dopul de la cteva sticle un cocosel de aur. Adevrat sau nu, nu se stie nici pn azi. Cert e c acest siretlic de maketing “avant la lettre” – n care grecii, turcii si evreii excelau pe vremea aceea , si fr a avea vre-un MBA la Hrvard ori aiurea – a mers ca focu’ cum se spune pe la noi ! Dac mai exist nc ceva crti si monografii la biblioteca Stroe Belloescu, ncercati pe acolo pt informatii despre Brladul de alt dat. Pentru cei care vor s vizioneze ce a mai bun (prereaa mea…) versiune a piesei de teatru “Tache, Ianke si Cadr” de V.I.Popa, dati click aici (atentie, este in 4 episoade) http://www.trilulilu.ro/AliaX/1fb2afdeffb8a2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.