marți, decembrie 23, 2025

Radulescu propune modificarea regulamentului antrenorilor

Directorul Scolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rdulescu, a declarat, ieri, c a propus Comitetului Executiv o modificare a regulamentului antrenorilor, prin care un tehnician s nu mai poat ocupa o alt functie n cadrul vreunui club din aceeasi lig ntr-un sezon. Sunt suprat pentru ceea ce s-a ntmplat cu antrenorii n sezonul care tocmai s-a ncheiat. Din acest motiv, am propus Comitetului Executiv o variant mbunttit a unui text din regulament, care a functionat ns doar o parte din sezonul trecut. Spre deosebire de articolul din editia trecut, cnd un antrenor nu putea semna un al doilea contract la acelas nivel n decursul unei editii de campionat, acum am fcut o completare: antrenorul nu va mai putea ocupa nicio alt functie n cadrul altui club si nici nu va avea acces pe banca tehnic a vreunei echipe, a spus Rdulescu. Directorul Scolii de Antrenori a precizat c noua prevedere regulamentar nu va tine cont dac antrenorul a fost demis sau a demisionat. n textul pe care l-am propus, am lmurit si discutiile care s-au ivit n timpul sezonului trecut, astfel c regula, dac va fi adoptat, se va aplica indiferent de nuant, adic nu va tine cont dac antrenorul este demis sau demisionar. Totodat, am mai propus ca un antrenor, indiferent dac a fost demis sau a demisionat, s nu se poat ntoarce, a mentionat oficialul Federatiei Romne de Fotbal. Initiativa lui Mircea Rdulescu va fi discutat n sedinta de luni a Comitetului Executiv al Federatiei Romne de Fotbal. La jumtatea lunii decembrie a anului 2007, Mircea Rdulescu a propus ca un tehnician s nu poat antrena mai mult de o echip din acelasi esalon pe parcursul unui sezon competitional, pentru a oferi stabilitate la nivelul conducerii tehnice. Propunerea directorului Solii de Antrenori a fost aprobat de Comitetul Executiv, ns a functionat doar n turul campionatului 2008-2009, prevederea fiind anulat dup discutiile iscate n cazul lui Dusan Uhrin jr. Tehnicianul a fost demis, la finalul turului, de patronul clubului FC Timisoara, Marian Iancu, si apoi cehul a semnat cu CFR Cluj. Pentru a evita prevederile regulamentului antrenorului, conducerea clubului CFR Cluj l-a numit pe Uhrin n functia de consilier sportiv.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Doar câteva zile până când vechea aplicație Revisal devine neutilizabilă

Angajatorii din județ mai au doar câteva zile pentru...

Related Articles

Popular Categories