Astãzi este Vinerea Mare, zi în care preotii nu mai slujesc Sfânta Liturghie, pentru cã Însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, si se tine post negru. Aceleasi lucruri sunt valabile si pentru Sâmbãta Mare. Semnificatia religioasã a Învierii este întãritã de o suitã de obiceiuri crestine strâns legate de consumul unor alimente traditionale. Fie cã este vorba de ouã, miel, drob sau pascã, fiecare dintre aceste alimenmte au o semnificatie aparte si primesc, prin sfintire, puteri tãmãduitoare. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapã a trãirii lui Hristos, Care se afla acum în mormânt. La sfârsitul slujbei, se înconjoarã biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfântul Aer este o pânzã de in sau de mãtase, de catifea sau de musama pe care se aflã imprimatã, brodatã ori zugravitã icoana înmormântãrii Domnului. Epitaful simbolizeazã trupul mort al lui Hristos. Sâmbãta Mare este ziua îngropãrii Domnului cu trupul si a pogorârii Lui la iad, de unde a slobozit neamul omenesc. Este ziua în care se definitiveazã pregãtirile pentru marea sãrbãtoare a Învierii. Spre searã, crestinii se odihnesc pentru a putea participa la slujba de la miezul noptii. Fiind ultima zi a Postului Mare, era obiceiul ca bãtrânii si copiii sã se împartãseascã. Ziua Învierii Domnului, cunoscutã si sub numele de Pasti, începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte: la miezul noptii, când se spune cã mormântul s-a deschis si a înviat Hristos. Chiar dacã românii participã în numãr destul de mic la Sfânta Liturghie din aceastã noapte sfânta, ei vin la Slujba Învierii, pentru a lua luminã. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineatã, la bisericã, în locurile unde se sfintesc pasca si prinoasele.
Pascã, miel, ouã si drob
În bisericã este obiceiul ca, în aceastã noapte, sã se sfin- teascã pâinea numitã „pasti“, fie sub formã de anafurã sau anafurã amestecatã cu vin (în Vestul tãrii). În Moldova mai ales, dar si în alte zone ale tãrii, femeile pregãtesc pascã. Ea are forma rotundã pentru cã, în popor, se crede cã scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost rãstignit Hristos. Între împletituri se pune brânzã sãratã sau dulce, frãmântatã cu ou si stafide. Legat de mielul pe care îl consumã românii de Paste în vremurile noastre, putem spune cã preparatul traditional, drobul, s-a impus întâi în lumea urbanã româneascã, apoi, prin imitatie, si în cea ruralã, ca un nou aliment, cu gust distinct, care a început sã aibã un consum specializat, ritual. Drobul a devenit, prin excelentã, alimentul care se identificã, în actualitate, aproape complet – la fel ca pasca si ouãle rosii – cu sãrbãtorile Pastelui. Mielul este semnul „blândetii, al simplitãtii, inocent ei si puritãtii. E unul dintre simbolurile Mântuitorului Hristos.
Alimentele sfintite au puteri tãmãduitoare
La bisericã, pasca este dusã într-un cos anume pregãtit pentru Paste, în care femeile mai pun cârnati, ouã rosii si împistrite, colaci, brânzã, slaninã, drob, usturoi, sare, prãjituri si alte alimente. Acestor alimente, sfintite, li se atribuie puteri vindecãtoare. În unele locuri se spune cã, cine mãnâncã ouã în ziua de Pasti, va fi usor peste an. În trecut, albusul de ou rosu sfintit se usca, se pisa si se sufla în ochii bolnavi de albeatã, ai vitelor si oamenilor. Cu slãninã se ungeau rãnile sau vreun picior scrântit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slãninã si tãmâie puse pe o lespede. Slãnina se spunea cã are proprietãti tãmãduitoare pentru oameni si vite. Sarea era folositã la sfintirea fântânilor, iar azi este pusã în mâncare. Despre usturoiul sfintit se spune cã nu se stricã, dar foloses te si la alungarea strigoilor sau pentru tãmãduirea celor bolnavi de vãtãmãturã. Puteri deosebite i se atribuie si lumânãrii de la Înviere, care este pãstratã sapte ani si aprinsã în caz de grindinã, furtuni, sau mari primejdii. Noaptea Învierii este deosebitã, ea simbolizând noaptea luminii, a izbãvirii omului din iad, din pãcat si din moarte. Spun sfintii cã întreaga omenire va învia dupa modelul Învierii lui Hristos. De aceea, Învierea este privitã ca o sãrbãtoare a luminii. Seara sau la miezul noptii, când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânari la mormintele celor morti din neamul lor.
Hristos a înviat!
Din acest moment, salutul obisnuit este înlocuit cu cel de „Hristos a-nviat!“, la care se rãspunde „Adevãrat a-nviat!“, salut pãstrat pânã la Înãltarea Domnului. Este o formã de mãrturisire a Învierii si a credint ei crestine. La întoarcerea de la slujba de Înviere, crestinii pun într-un lighean un rosu si o monedã de argint, peste care toarnã apã neînceputã. Existã apoi datina de a se spãla, dându-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicând: „Sã fiu sãnãtos si obrazul sã-mi fie rosu ca oul, toti sã mã doreascã si sã mã astepte, asa cum sunt asteptate ouãle rosii de Pasti, sã fiu iubit ca ouãle în zilele Pastilor“. Familia crestinã se aseazã apoi la masa pascalã, dupã care, cel mai în vârstã, cioneste primul oul cu ceilalti membri ai familiei. Se crede cã, fãcând acest lucru, membrii familiei se vor vedea si pe lumea cealaltã.
