Aceastã ultimã sãptãmâna a Postului Pastelui, numitã si Sãptãmâna Patimilor, are menirea de a pregãti credinciosii pentru Înviere. Primele trei zile se constituie într-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urmã învãtãturi ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie deja de Sfintele Pasti, astfel cã Biserica a rânduit ca fiecare credincios sã ia aminte în aceasta zi la douã exemple: cel al pãcãtoasei desfrânate, înstrãinate de Dumnezeu (dar care aducând în aceastã zi, cu mare cãintã si cu lacrimi, mir de mult pret si ungându-L pe Hristos, devine mironositã) si cel al lui Iuda (ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astãzi, pentru treizeci de arginti fariseilor si cãrturarilor ce voiau sã-L ucidã). Gestul lui Iuda a fãcut ca, mai târziu, ziua de miercuri sã fie declaratã zi de post, ea fiind, alãturi de vineri (ziua în care Iisus a fost rãstignit), una din cele douã zile ale sãptãmânii în care trebuie sã posteascã crestinii de-a lungul anului. Patru lucruri sunt prãznuite în Joia Mare: spãlarea picioarelor apostolilor de cãtre Hristos, Cina Domneascã la care s-a instituit Taina Impãrtãsaniei (Euharistia), rugãciunea din grãdina Ghetsimani si prinderea Domnului de cãtre cei ce voiau sã-L ucidã. Joi este si ziua în care gospodinele trebuie sã vopseascã ouãle în rosu, urmând ca în Sâmbãta Mare sã coacã pasca si cozonacul ce vor fi aduse la bisericã în noaptea de Înviere pentru a fi sfintite. „Astãzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pãmântul pe ape”. Aceste cutremurãtoare cuvinte sunt rostite de preot încã din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos. În Vinerea Mare nu se mai slujeste Sfânta Liturghie, pentru cã Însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, si se tine post negru. Aceleasi lucruri sunt valabile si pentru Sâmbãta Mare. Prohodul Domnului de vineri searã este ultima etapã a trãirii lui Hristos, Care se aflã acum în mormânt. La sfârsitul slujbei se înconjoarã biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfântul Aer este o pânzã de in sau de mãtase, de catifea sau de musama pe care se aflã imprimatã, brodatã ori zugravitã icoana înmormântãrii Domnului. Epitaful simbolizeazã trupul mort al lui Hristos. În intervalul acesta dintre rãstignirea pe cruce si Înviere, pentru ca moartea Lui sã nu parã iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lãsat trupul Sãu sã zacã în mormânt trei zile si în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfãrâmându-i portile. Trãind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sã ne arate cã este posibilã o viatã spiritualã, biruitoare si fericitã, si fãrã de trup. Pânã la El, oricine murea se ducea la viata chinuitã din iad, întrucât toti treceau pragul eternitãtii cu sufletul transfigurat de pãcat. Aceste trei zile de viatã ale lui Iisus cu sufletul despãrtit de trup formeazã începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepti sunt asezate în Rai pâna la Invierea lor cu trupurile. Aceastã înviere, numitã si Învierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorât la iad a fost acela de a încredinta si celor de acolo, care au trãit pe pãmânt înaintea Sa, Vestea cea bunã a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pãcatului. Pentru a simti mãcar o fãrâmã din bucuria pascalã cea mai autenticã trebuie sã ne pregãtim în aceastã sãptãmînã în care, ca si pe o scarã cu sase trepte, urcãm spre Înviere, atât sufletul, cât si trupul, înãsprind postul pe cât stã în putintã fiecãruia. Cei care nu s-au înfrânat deloc pânã acum este bine ca mãcar în aceste ultime zile, care sunt si cele mai importante din Post, sã o facã, stiind cã, dupã cum spune Sfântul Ioan Gurã de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsã si peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit încã din ceasul întâi la Hristos.
