Axele dezvoltarii Vasluiului

Strãzi si trotuare noi, circulatie supravegheatã de camere video, o arhitecturã nouã a Centrului Civic si a pietelor din municipiu, o linie de troleibuz nouã si locuinte sociale. Nu sunt doar dorinte, ci proiecte la care Primãria Vaslui lucreazã intens, pentru a obtine finantare din fondurile nerambursabile de dezvoltare urbanã oferite prin Agentia de Dezvoltare Nord-Est. Proiectele au fost supuse dezbaterii publice si, pânã la sfârsitul lunii martie, vor fi finalizate si depuse pentru analizã. În paralel, Primãria are în vedere si alte aspecte edilitate care, în viitorul apropiat, vor cunoaste modificãri radicale. Ieri, în cadrul unei conferinte de presã, Vasile Pavãl, primarul municipiului Vaslui, a prezentat câteva obiective de amploare, cumulate întrun Plan integrat de dezvoltare urbanã, care se doreste realizat prin accesarea unor fonduri nerambursabile. „Avem câteva proiecte în lucru, proiecte pe care le vom depune la Agentia de Dezvoltare Nord-Est, în perioada 20-25 martie. Un prim proiect vizeazã modernizarea strãzii Stefan Cel Mare, care se desfãsoarã pe întreg teritoriul administrativ al municipiului, de la Muntenii de Jos si pânã la Directia pentru Protectia Copilului. Proiectul presupune înlocuirea îmbrãcãmintii asfaltice, a bordurilor, a trotuarelor, a elementelor arhitecturale stânga-dreapta, inclusiv a iluminatului public. Al doilea proiect, cu mari posibilitãti de finantare, vizeazã modernizarea pietelor, dar si a întregii zone centrale, cuprinzând Centrul Civic si pãrculetele din zona Politiei Judetene. Proiectul constã si aici în refacerea îmbrãcãmintii asfaltice, dar cu accent pe refacerea elementelor arhitecturale si punerea în valoarea Palatului Administrativ, a Muzeului Jude- tean si a tuturor celorlalte clãdiri din zonã”, a precizat primarul municipiului Vaslui. Un alt proiect vizeazã extinderea liniilor de troleu, cu punct terminal în Zona Gãrii. Dupã discutiile purtate cu transportatorii, Primãria a considerat cã se impune extinderea liniilor de troleu cu 5 km în Zona Moara Grecilor, în paralel cu înlocuirea firului de contact si a stâlpilor de sustinere. Un al patrulea proiect vizeazã componenta socialã si presupune modernizarea a douã puncte termice: centrala termicã din Zona Gãrii, din spatele blocului 377, si punctul termic de pe strada Stefan cel Mare. Edilii s-au gândit cã ambele locatii pot fi amenajate astfel încât sã poatã fi transformate în centre sociale. Aprobarea proiectului ar rezolva, astfel, si problema, mult discutatã, a oamenilor strãzii. În sfârsit, ultimul, dar nu cel mai putin important proiect la care lucreazã Primãria Vaslui, vizeazã amplasarea de camere de luat vederi în zonele de risc si pe principalele artere din municipiu. Mãsura ar duce la o mai bunã fluidizare a circulatiei, prin monitorizarea camerelor în cadrul unui dispecerat central. „Lucrãm la aceste proiecte, pe marginea cãrora am organizat dezbateri publice atât în cadrul Primãriei, cât si în cadrul Consiliului Local. Urmãtoarea dezbatere va fi în perioada 10-15 februarie, urmând ca, în cursul lunii martie, sã avem o discutie finalã si, la sfârsitul lunii, asa cum spuneam, sã depunem proiectele realizate. Sunt proiecte de amploare, a cãror punere în aplicare ar face ca fata orasului sã se schimbe complet”, mai spune Vasile Pavãl. Dincolo de proiectele care se doresc realizate, primarul sustine cã a avut întâlniri si cu sefii serviciilor la care Primãria Vaslui este actionar principal, pentru a pune la punct unele lucruri care nu merg tocmai bine. „Am auzit cã sunt niste nemultumiri ale populatiei legate de o serie de facturi pe care pe care le-au primit de la Termica persoane debransate de mai multi ani de zile. Nu stiu exact despre ce este vorba, dar o sã mã interesez, sã vãd care este situatia si, dacã este cazul, am sã intervin. Am vorbit cu angajatii Aquavas în ceea ce priveste atitudinea fatã de clienti. Nu vreau sã mai vinã oamenii sã se plângã de facturi încãrcate cu tot felul de pierderi. Atunci când existã adaosuri pe facturile de platã, sã se explice clar si civilizat de unde provin acestea. În ceea ce priveste serviciile de salubritate, suntem cu 20 de ani în urmã fatã de ceea ce înseamnã salubrizarea într-o tarã civilizatã. Am fost de acord cu mãrirea taxelor pentru acest serviciu, dar vreau sã vãd taxa de dezvoltare în serviciile oferite. Pentru a face ca lucrurile sã meargã mai bine în acest sector, am achizitionat, recent, 2.000 de pubele, pe care urmeazã sã le distribuim consumatorilor individuali. Un alt sector unde am avut discutii a fost cel al transporturilor. La Transurb intentionãm sã introducem sistemul de autotaxare, si am cerut sã se respecte traseele stabilite, pentru cã am avut soferi care nu respectau capetele de trasee. Dacã autobuzul are traseul stabilit pânã la Gura Bustei, pânã acolo trebuie sã meargã. Taximetristilor leam promis cã îi vom sprijini în eliminarea pirateriei, iar în piete, unde am primit semnale cã nu se respectã anumite reguli de prezentare, igienã si cântãrire, vom trece la aplicarea unor mãsuri de corectare a acestor deficient e”, a mai punctat primarul Vasluiului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.