Sfrsit de sptmn cu o cazuistic divers, la Compartimentul de Primire Urgente (CPU), din cadrul Spitalului Municipal de Urgente Elena Beldiman, din Brlad. Nu au lipsit, din nou, tentativele de sinucidere. Astfel, din cele peste 200 de prezentri la Urgente, dou au reprezentat ncercri nereusite de a-si pune capt zilelor. n primul caz, a fost vorba despre un brbat din localitatea Murgeni, n vrst de 54 de ani, care sufer de sindrom depresiv. Acesta a ajuns la spitalul din Brlad n urm cu cteva zile, n urma unei tentative esuate de a se omor, a fost tratat corespunztor si, n prezent, se afl internat la Sectia de Psihiatrie. Al doilea caz este cel al unei femei n vrst de 28 de ani, din Bogdnita, care s-a prezentat la CPU cu bratul stng plin de snge. Diagnosticul care i s-a pus este cel de multiple plgi tiate prin automutilare la nivelul bratului stng. Personalul medical i-a acordat ngrijirile necesare, ns starea sa nu a fost grav, nct s necesite spitalizare. Ea a refuzat si internarea la sectia de Psihiatrie, pentru ngrijiri de specialitate. Pe lng aceste dou tentative de suicid, cadrele medicale s-au confruntat si cu alte cazuri destul de grave. Unul dintre ele l reprezint un brbat de 42 de ani, ce a fost victima unui accident rutier. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral cu plag contuz, a fost tratat corespunz tor de medici iar n prezent se afl internat la Sectia de Oftalmologie. Un alt caz destul de bizar a fost cel al unui brldean de 48 de ani, care a ajuns la Urgente dup ce a czut de la nltime. Omul a fost diagnosticat cu traumatism toraco-abdominal, avnd fracturat coasta a VIII-a pe stnga. Deoarece viata nu i-a fost pus n pericol, nu a necesitat internare. Ca la fiecare sfrsit de sptmn, nici acum nu au lipsit agresiunile produse n urma consumului excesiv de alcool. Din fericire, nici una nu a fost att de grav nct s necesite eliberarea de certificate medico-legale.