CUP Bârlad anunță programul de colectare a deșeurilor vegetale din oraș

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Bârlad, conducerea SC Compania de Utilități Publice (CUP) SA Bârlad le aduce la cunoștință programul după care vor fi ridicate deșeurile vegetale în anul 2023, atât pentru cei care locuisc la case cât și pentru cei din cartierele de blocuri. Totodată, sunt anunțate și cuantumurile amenzilor aplicate pentru arderea și/sau abandonarea deșeurilor vegetale pe domeniul public sau privat al orașului.

Astfel, în zilele de luni și miercuri vor fi colectate deșeurile vegetale din asociațiile de proprietari, iar în zilele de marți cele din cartierele Deal I, Deal II, Mihai Eminescu (Complex Școlar), Bariera Puiești, Țuguiata I și Țuguiata II. Joia vor fi colectate cele din cartierele Munteni și Podeni, vineri – din asociațiile de proprietari și casele din zonele Poliție, Stomatologie, Biserica „Sfântul Ioan”, Cerbul de Aur și Poșta Veche, iar sâmbătă și duminică – cele din asociațiile de proprietari.

„Pentru deșeuri vegetale de pe domeniul privat ce depășesc 1 metru cub, colectarea se va face contra cost, prin solicitări scrise la sediul societății SC CUP SA Bârlad, situat în strada George Enescu, nr. 39, sau la adresa de e-mail cup_salubritate_bd@yahoo.com. Persoana de contact este Gheciu Gheorghe – telefon 0751.070.805. Arderea și/sau abandonarea deșeurilor vegetale pe domeniul public / privat al municipiului Bârlad se sancționează, conform HCLM nr. 336/23.10.2017, astfel: • pentru persoane fizice amenda este cuprinsă între 500 – 1.500 lei; • pentru persoane juridice amenda este cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei. Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon 0235/422.162. Vă mulțumim!”, a transmis conducerea CUP SA Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.