Primii pași spre reabilitarea Podului Doamnei, monument istoric din comuna Costești

În 2019, Podul Doamnei, construit în 1841, a trecut la Consiliul Județean (CJ) spre a se găsi o soluție de conservare a monumentului istoric, Primăria Costești, căreia aparține declarându-se depășită. Acum CJ Vaslui face primii pași spre recondiționarea monumentului organizând o licitație pentru expertizarea sa în vederea includerii într-un proiect prin care să fie reabilitat.

„Deocamdată, reabilitarea Podului Doamnei nu este cuprinsă în niciun proiect pe care Consiliul Județean îl are în pregătire sau în derulare. Se organizează o licitație pentru expertiza tehnică, în vederea găsirii soluțiilor pentru conservare, urmând ca în viitor să încercăm includerea sa într-un proiect european sau, dacă nu se va reuși, se va recurge la bugetul propriu pentru finanțarea cheltuielilor necesare reabilitării sale”, a declarat Cristian Lapa, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean (CJ) Vaslui.

În 2019, Podul Doamnei, construit în 1841, a trecut la Consiliul Județean (CJ) spre a se găsi o soluție de conservare a monumentului istoric, Primăria Costești, căreia îi aparține, declarându-se depășită.

Zilele acestea CJ Vaslui a făcut primii pași spre recondiționarea monumentului organizând o licitație pentru expertizarea sa. Licitația, cu o valoare estimată de 42.016,80 lei, fără TVA, urmărește îndeplinirea pentru monument atât a unor Servicii de expertiză tehnică, dar și servicii de inginerie geotehnică, servicii de topografie și servicii de conservare a monumentelor istorice.

Podul Doamnei este un pod din zidărie de piatră construit în anul 1841 pe teritoriul satului Chițcani, comuna Costești. Podul este situat pe drumul european 581, în apropierea Popasului Stâna Costești.

În imediata apropiere a acestui pod s-a aflat satul
Docolina, localitate cu rezonanță istorică unde a fost stație de poștă. Satul Docolina este atestat documentar într-un uric domnesc din 15 iunie 1433 prin care domnitorul Iliaș al Moldovei (1432-1433), fiul lui Alexandru cel Bun, i-l dădea clucerului Onea drept răsplată pentru slujirea sa credincioasă. Aici a fost întâmpinat Petru Rareș, viitor domnitor al Moldovei (1527-1538, 1541-1546), de către slujitorii domnești trimiși de boieri și de mitropolitul Moldovei pentru a-i aduce vestea că a fost numit voievod.

Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Ion Neculce în cap. XII din ,,O samă de cuvinte” astfel: „Când au pus țara întâi domnu pre Petru-vodă Rareș, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăți, la pește. Și au triimis boierii și mitropolitul haine scumpe domnești și carătă domnească cu slujitori, unde l-ari întâmpina să-l aducă mai în grabă la scaon, să-l puie domnu. Deci el, întorcându-să de la Gălați, au fost agiunsu la Docolina, de au mas acolo cu dzece cară, câte cu șase boi carul, pline de pește. Și piste noapte au visat un vis, precum dealul cel di cee parte de Bârlad și dealul cel di-ncoaci era de aur, cu dumbrăvi cu totul. Și tot sălta, giuca și să pleca, să închina lui Rareș. Și deșteptându-să din somnu dimineața, au spus visul argaților săi, celor ce era la cară. Iar argații au dzis: „Bun vis ai visat, giupâne, că cum om sosi la Iași și la Suceavă, cum om vinde peștile tot“. Și au și îngiugat carăle dimineața, și au purces Petru-vodă înaintea carălor. Și când s-au pogorât în vadul Docolinii, l-au și întâmpinat gloata. Și au început a i să închina și a-l îmbrăca cu haine domnești. Iar el s-au zimbit a râde și au dzis că „de mult așteptam eu una ca aceasta să vie”. Și când au purces de acolo, argații lui au dzis: „Dar noi ce-om face, doamne, cu carăle cu peștile?” Iar el au dzis: „Să fie carăle cu pește, cu boi cu tot, a voastre. Și viniți după mine, să vă fac cărți de scuteală, să nu dați nemică în dzilele mele”.
Preluând această legendă, Mihail Kogălniceanu (1817-1891) precizează în „Un vis al lui Petru Rareș” că în vadul Docolinei nu era nici un pod pe atunci, semn că actualul pod s-a construit în apropierea locului unde a fost întâmpinat Petru Rareș „Când, după ce se înjugară boii, Petru Rareș, înaintea carelor, se cobora în vadul Docolinei, unde atunce nu era pod, iată l-au întâmpinat și slujitorii trimiși de la Suceava; și, începând a i se închina și a-l ura de domn Moldaviei, l-au îmbrăcat cu scumpele haine ce aduseseră cu dânșii”. Podul care s-a construit ulterior a fost denumit de către istorici „Podul Docolina”, după acea localitate. Satul Docolina a ajuns proprietate domnească în secolul al XVI-lea, probabil în cea de-a doua domnie a lui Petru Rareș (1541-1546), când domnul a locuit mai mult la Bârlad, Vaslui și Huși. Drumul comercial ce trecea pe valea Bârladului a devenit drum domnesc în timpul domniei lui Iliaș Rareș (1546-1551). În valea Docolinei a avut loc în vara anului 1577 o luptă pentru ocuparea tronului Moldovei, între oastea lui Petru Șchiopul, care venea dinspre sud și cea a lui Ioan Potcoavă, care cobora dinspre nord. Confruntarea de la Docolina dovedește existența unui pod în această zonă.
Satul a fost dăruit la începutul secolului al XVII-lea boierului Mihai Furtună, această danie fiind întărită de domnitorul Simion Movilă, printr-un hrisov din 5 decembrie 1633. Același domnitor poruncise, printr-un hrisov din 10 august 1633, ca satul Docolina să devină „menzil de poștă domnească și loc de popas pentru diferite slugi domnești și boierești”, proprietarul și sătenii beneficind de mai multe privilegii și scutiri.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, vornicul Alecu Greceanu a înființat un rateș pe lângă vechea stație de poștă de la Docolina Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea la 21 aprilie 1825 ca „ratoșul ce-l face vornicul Alecu Greceanu la Docolina de pe moșia Târzii să slujească statornic pentru menzil și găzduirea musafirilor domnești”.
Domnitorul  Mihail Sturdza (1834-1849), primul domn al Moldovei numit în baza Regulamentului Organic, a acordat o atenție deosebită căilor de comunicații, în timpul domniei sale fiind realizată o importantă rețea de drumuri și poduri de piatră, ce legau capitala Moldovei, Iași, cu principalele centre comerciale din țară și din străinătate.
În acea perioadă, drumul de poștă între Iași și partea de sud a Moldovei traversa râul Bârlad pe un pod de lemn, care ajunsese în timp într-un stadiu de uzură avansată și nu mai prezenta nici o siguranță pentru circulație. Acest lucru este consemnat într-un raport din 1839 al Ministerului Treburilor din Lăuntru (echivalentul Ministerului de Interne din zilele noastre). Autorul raportului solicita construirea unui pod din piatră în locul vechiului pod de lemn, din cauza lipsei de material lemnos din zonă, precum și reducerea lungimii podului cu circa 80 stânjeni (180 m).
În acel raport se menționa că „podul din Șleahul Focșanilor de peste apa Bârladului (…) ar fi ajuns în cea mai proastă și slăbănoagă putrezimea cherestelei (…) și în privirea lipsei de cherestea de stejar (…) mai lesne și mai ieftin ar costiri înfățișarea lui de peatră numai peste matca apii, iar în cealaltă întindere de 80 aproape stânjeni ce astăzi se găsește podul să se facă șosă”.

Cererea a fost aprobată la 21 februarie 1839 de domnitorul Mihail Sturdza care a pus următoarea apostilă: „Să încuviințează facerea podului cu chipul cel mai iconomicos și că spre închipuirea smetului să se rânduiască pe dumnealui inginerul, maiorul Singurov”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.