Inconștiența tinereții, rețetă sigură pentru a te îmbolnăvi de Covid19!

• 40 de tineri vasluieni au fost readuși de urgență de pe litoral, cu autospeciale ale ISU, după ce două tinere din grupul respectiv au fost confirmate pozitiv cu SARS Cov2, 17 dintre ei, între carec 8 tineri prezintă simptome ale bolii, fiind deja internați în Spitalul Municipal din Bârlad. O tânără din grupul respectiv a dat dovadă de inconștiență crasă, plecând la mare deși dăduse semne de boală, motiv pentru care fusese testată, însă nu a mai așteptat rezultatul analizelor. O mare parte din vină o poartă și părinții tinerei respective, tatăl fiind chiar lucrător al Serviciului de Ambulanță Vaslui, care a lăsat-o să plece, deși cunoștea foarte bine riscurile le care fata sa ìi expunea pe prietenii ei!

DCIM100MEDIADJI_0034.JPG

La sfârșitul săptămânii trecute, 40 de adolescenți vasluieni au participat la o petrecere de majorat, după care, imediat, au plecat să se distreze pe litoral. Din păcate pentru ei, distracția nu a durat decât 3 zile, după care au fost anunțați că cel puțin o persoană din grupul respectiv a fost confirmată pozitiv ca fiind infectată cu Covid 19. Este vorba de o tânără care, pentru că se simțise rău cu câteva zile înainte, prezentând semnele unei răceli, simptome asemănătoare cu cele în cazul infectării cu noul Coronavirus, a făcut un test Real time PCR. Rezultatele testului au sosit pe data de 3 august, și, dat fiind că erau pozitive, tatăl fetei a anunțat imediat autoritățile, respectiv Direcția de Sănătate Publică Vaslui, și a plecat la Costinești pentru a-și aduce acasă copilul. Ulterior, pe 4 august, au fost trimise pe litoral două autospeciale de transport persoane ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt”, iar o altă autospecială a fost trimisă miercuri, pentru a aduce acasă pe cei 40 de tineri. Dintre aceștia, 17 tineri, între care 12 sunt minori, au fost deja internați la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, 8 dintre aceștia prezentând simptome specifice îmbolnăvirii cu Covid 19.. La rândul lor, părinții fetei confirmate cu Covid 19 au intrat și ei în izolare la domiciliu. Cu toții, atât tinerii, cât și părinții fetei, au fost testați, rezultatul urmând să sosească zilele următoare.

Între timp, conducerea DSP Vaslui a demarat o amplă anchetă epidemiologică, precizând că situația este foarte dificilă în cazul de față, deoarece și alți tineri din grup aflat pe litoral prezintă simptomatologie specifică COVID-19. În aceste condiții, conducerea DSP a organizat o adevărată desfășurare de forțe pentru a limita răspândirea focarului. „Cu toții vor fi aduși la spitalul din Bârlad pentru testare și evaluare. În cazul pacienților asimptomatici, care nu au factori de risc, medicul curant poate dispune, în urma evaluării, izolarea la domiciliu. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, ancheta epidemiologică este una de anvergură și se poate întinde pe mai multe zile”, au explicat reprezentanții DSP Vaslui. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.