Din perspectivă teologică, Sfinții Apostoli Petru și Pavel întruchipează două modele complementare de slujire creștină. Petru este apostolul chemării directe și al mărturisirii credinței, cel care îl recunoaște pe Hristos drept Fiul lui Dumnezeu și care primește misiunea de a întări comunitatea credincioșilor. Pavel reprezintă modelul convertirii și al misiunii universale, transformând experiența întâlnirii cu Hristos într-un amplu program de evanghelizare adresat atât iudeilor, cât și neamurilor. Tradiția creștină îi reunește într-o singură sărbătoare deoarece amândoi au mărturisit aceeași credință până la moarte, devenind simboluri ale unității și universalității Bisericii.

În cultura tradițională românească, personalitatea Sfântului Petru a cunoscut o amplă dezvoltare simbolică. Cercetările de etnologie și mitologie românească au evidențiat faptul că figura apostolului a fost integrată în imaginarul popular prin atribuirea unor funcții cosmice și agrare. Astfel, Sânpetru nu mai apare exclusiv ca personaj biblic, ci ca un sfânt apropiat oamenilor, implicat în ordinea naturii și în desfășurarea ciclurilor agricole.

Potrivit tradiției populare, Sânpetru de Vară marchează un moment de răscruce în calendarul popular, situat la începutul perioadei secerișului și la mijlocul simbolic al anului agrar. În numeroase comunități rurale, această zi era considerată un reper temporal important, după care se schimbau ritmurile muncilor agricole și comportamentul naturii. Credințele populare îl prezintă pe Sfântul Petru drept administrator al fenomenelor atmosferice, protector al holdelor și supraveghetor al recoltelor. În această calitate, el putea aduce ploaia binefăcătoare, dar și grindina menită să pedepsească neglijența sau lipsa de respect față de sărbătorile religioase.

Numeroase legende populare îl descriu pe Sfântul Petru ca pe un personaj familiar lui Dumnezeu, învestit cu atribuții administrative în ordinea cerească. Acesta deține cheile raiului, veghează asupra cămărilor cerești și împarte hrana animalelor sălbatice. În imaginarul tradițional, sfântul apare adesea ca un bătrân înțelept, apropiat de oameni și preocupat de bunul mers al lumii. Astfel de reprezentări ilustrează procesul prin care spiritualitatea populară a reinterpretat figurile biblice într-un limbaj accesibil comunităților rurale.

Deosebit de interesante sunt credințele referitoare la relația dintre Sfântul Petru și fenomenele meteorologice. În multe zone ale țării se considera că tunetele și zgomotele puternice ale furtunilor sunt produse de activitatea sfântului care „fierbe piatra” pentru a o transforma în grindină. Aceste explicații mitice reflectă încercarea comunităților tradiționale de a interpreta și controla simbolic fenomenele naturale care influențau direct recoltele și existența economică a satului.

Sărbătoarea este asociată și cu numeroase practici de protecție agrară. În anumite regiuni se respectau zile de nelucrare pentru a preveni distrugerea culturilor de către grindină, secetă sau furtuni. Interdicțiile privind consumul anumitor fructe înainte de această dată, în special al merelor, se înscriu în categoria ritualurilor de trecere specifice calendarului agricol. Aceste practici aveau rolul de a marca maturizarea roadelor și începutul recoltării lor ritualizate.

În credințele populare românești, ziua de Sânpetru este asociată și cu transformări simbolice din lumea animală și vegetală. Se considera că în această perioadă cucul încetează să mai cânte, privighetoarea își încheie cântecul, iar anumite insecte, precum licuricii, apar sub binecuvântarea sfântului pentru a călăuzi călătorii rătăciți. Aceste credințe exprimă observarea atentă a ciclurilor naturale și integrarea lor într-un sistem simbolic cu semnificații religioase și cosmologice.

Un loc aparte îl ocupă pomenirile dedicate morților, cunoscute sub denumirea de „Moșii de Sânpetru”. În această zi, credincioșii participă la slujbe de pomenire și oferă daruri rituale în memoria celor adormiți. Colacii, coliva, fructele de sezon, fagurii de miere și alte produse agricole reprezintă expresii ale legăturii dintre comunitatea celor vii și cea a strămoșilor. Aceste practici evidențiază continuitatea unor forme arhaice de cult al memoriei, integrate și reinterpretate în contextul spiritualității creștine.

Analizată din perspectivă interdisciplinară, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel ilustrează modul în care tradiția religioasă și cultura populară s-au influențat reciproc de-a lungul timpului. Dimensiunea teologică a cinstirii celor doi apostoli coexistă cu un bogat patrimoniu de credințe, practici și reprezentări simbolice care reflectă experiența istorică și spirituală a comunităților rurale românești. Prin această sinteză dintre credință și tradiție, sărbătoarea continuă să constituie un reper identitar important, atât pentru viața religioasă, cât și pentru patrimoniul cultural românesc.

  Fie ca pilda de credință, statornicie și jertfelnicie a Sfinților Apostoli Petru și Pavel să inspire viețile tuturor celor care le poartă numele și ale tuturor credincioșilor. Cu acest binecuvântat prilej, adresăm un călduros și sincer „La mulți ani!”, însoțit de urări de sănătate, pace, bucurie și ajutor dumnezeiesc tuturor sărbătoriților.

                                                                                                  Dan Horgan

     Bibliografie:

·  Bălan, Ioanichie, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004.

·  Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (EIBMO), București, 2018.

·  Braniște, Ene, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1993.

·  Coman, Ioan G., Patrologie, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1984.

·  Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994 (ediție anastatică).

·  Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019.

·  Pamfile, Tudor, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Editura Saeculum I.O., București, 2005 (ediție după originalul din 1910).

·  Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2003.

·  Teodorescu, Ion (coord.), Viețile Sfinților, vol. VI (Iunie), Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, Roman, 1993.

·  Voronca, Niculiță, Datinile și credințele poporului român, vol. I, Editura Saeculum I.O., București, 1998 (ediție anastatică).

The post IZVOR DE APĂ VIE: SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL ÎNTRE TRADIȚIA CREȘTINĂ ȘI PATRIMONIUL ETNOFOLCLORIC ROMÂNESC first appeared on Monitorul de Vaslui.

Din punct de vedere calendaristic, sărbătoarea este plasată în proximitatea solstițiului de vară, moment astronomic de maximă intensitate solară, când ziua atinge durata cea mai mare din an, iar natura se află într-un stadiu deplin al vegetației și fertilității. În mentalitatea tradițională, această perioadă nu era percepută doar ca un fenomen natural, ci ca o etapă de echilibru cosmic și regenerare universală. Soarele, astrul central al existenței, era considerat stăpânul ritmurilor naturii, cel care „leagă și dezleagă anotimpurile”, determinând succesiunea ciclurilor vieții vegetale și umane. Numeroase credințe populare afirmă că în dimineața de Sânziene soarele „joacă pe cer”, imagine simbolică ce exprimă plenitudinea forței sale cosmice și triumful luminii asupra întunericului.

Etnologii români au remarcat că Sânzienele păstrează urmele unui vechi cult solar indo-european, adaptat ulterior în context roman și creștin. Denumirea însăși a sărbătorii este pusă de cercetători în legătură cu Sanctae Dianae, cultul zeiței Diana, protectoare a pădurilor, vegetației și fertilității, venerată și în provincia romană Dacia. În sudul și estul României, sărbătoarea poartă numele de Drăgaica, termen de origine slavă care sugerează frumusețea, iubirea și fecunditatea. Aceste denumiri diferite nu indică existența unor tradiții distincte, ci diversitatea regională a unui fond mitico-ritual comun, centrat pe relația dintre om, natură și sacru.

În același timp, creștinismul a integrat această sărbătoare în cadrul calendarului liturgic prin asocierea cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, celebrată în aceeași zi. Alegerea nu este întâmplătoare. În tradiția creștină, Sfântul Ioan Botezătorul este figura care pregătește venirea luminii spirituale reprezentate de Hristos, iar plasarea sărbătorii sale imediat după solstițiul de vară are și o semnificație simbolică profundă. Dacă după Nașterea Sfântului Ioan zilele încep treptat să scadă, iar după Nașterea Domnului ele cresc, tradiția patristică vede în acest ritm cosmic confirmarea cuvintelor rostite de Ioan: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30). Astfel, ciclul naturii este interpretat teologic ca expresie a ordinii divine și a relației dintre Vechiul și Noul Legământ.

În imaginarul popular, noaptea de 23 spre 24 iunie este considerată una dintre cele mai misterioase și încărcate spiritual nopți ale anului. Se crede că atunci cerurile se deschid, lumea vizibilă comunică temporar cu cea nevăzută, iar forțele naturii ating un nivel maxim de intensitate. Sânzienele sunt descrise ca zâne nocturne de o frumusețe extraordinară, asemănătoare Ielelor sau Rusaliilor, care plutesc prin aer, dansează în poieni și străbat câmpurile și pădurile. Spre deosebire însă de caracterul predominant malefic atribuit Ielelor, Sânzienele au o natură ambivalentă: ele pot aduce fertilitate, sănătate și noroc dacă sunt respectate, dar pot provoca boli, vijelii sau distrugerea recoltelor dacă oamenii nesocotesc sărbătoarea.

Această concepție reflectă o viziune arhaică asupra sacrului, în care forțele cosmice trebuie permanent echilibrate prin ritual și respectarea normelor tradiționale. În numeroase sate românești existau interdicții stricte privind munca în ziua de Sânziene. Se considera că femeile care spală, cos sau lucrează câmpul pot atrage mânia zânelor, iar bărbații care încalcă sărbătoarea riscă accidente, boală sau pierderea recoltelor. Aceste interdicții delimitează clar timpul sacru de timpul profan și exprimă ideea că ordinea lumii depinde de respectarea ritmurilor cosmice și religioase.

Elementul central al sărbătorii îl constituie floarea de sânziană (Galium verum), plantă galben-aurie cu miros dulceag, considerată în tradiția populară purtătoare de puteri magice și terapeutice. Ea crește spontan pe câmpuri, în poieni și la margini de pădure, iar momentul culegerii sale este însoțit de practici rituale stricte. Florile trebuiau adunate în liniște, uneori la amiază sau înainte de răsăritul soarelui, pentru ca proprietățile lor vindecătoare să fie maxime. În multe zone, ele nu erau smulse, ci tăiate cu grijă dintr-o singură mișcare, în timp ce se rosteau formule ritualice. Aceste practici evidențiază relația sacră dintre om și natură, percepută ca spațiu viu și purtător de energii spirituale.

Florile de sânziene erau împletite în cununi circulare sau cruciforme, utilizate în numeroase ritualuri de protecție și divinație. Coronițele erau așezate pe porți, la ferestre, pe acoperișuri, în grajduri sau în grădini, pentru a proteja gospodăria de forțele malefice și pentru a aduce fertilitate holdelor și animalelor. Uneori, cununile erau aruncate pe casă, iar felul în care se așezau devenea semn oracular privind căsătoria, sănătatea sau apropierea morții. Dacă o coroniță rămânea pe acoperiș, era semn de noroc și viață lungă; dacă cădea, era interpretată ca prevestire nefastă.

Dimensiunea matrimonială și erotică a sărbătorii este extrem de pronunțată. Sânzienele sunt considerate protectoare ale iubirii și ale fecundității, iar numeroase practici rituale urmăresc aflarea ursitului și favorizarea căsătoriei. Fetele nemăritate puneau flori sub pernă pentru a-și visa viitorul soț sau se scăldau în roua adunată în dimineața de Sânziene pentru a deveni frumoase și iubite. În unele regiuni exista obiceiul tăvălirii prin rouă, practică cu evidente semnificații de fertilitate și purificare. Roua era percepută ca substanță sacră, încărcată cu energia regeneratoare a naturii și cu binecuvântarea cosmică a momentului solstițial.

Focul ocupă, la rândul său, un loc esențial în ceremonialul Sânzienelor. În ajunul sărbătorii, feciorii aprindeau ruguri pe dealuri și roteau făclii aprinse în sensul mersului soarelui, imitând simbolic mișcarea astrului pe cer. Aceste practici au fost interpretate de cercetători drept reminiscențe ale unui cult solar străvechi, în care focul avea funcție purificatoare și fertilizatoare. Săriturile peste foc exprimau dorința de purificare, protecție și vitalitate, iar lumina făcliilor simboliza întărirea puterii solare într-un moment de maximă intensitate cosmică.

Un alt element ceremonial important este dansul Drăgaicei, ritual feminin practicat mai ales în Muntenia și sudul Moldovei. Ceata Drăgaicelor, alcătuită din fete îmbrăcate ceremonial și împodobite cu spice, flori și plante magice, străbate satul și câmpurile într-un adevărat ritual de fertilizare simbolică a comunității și a naturii. Prezența steagului împodobit cu plante rituale amintește de structurile ceremoniale ale Călușului, iar caracterul procesional al dansului sugerează funcția sa protectoare și regeneratoare. În unele regiuni, Drăgaica este identificată cu cea mai frumoasă fată din sat, devenită simbolic întruchiparea fertilității și a belșugului.

În aceeași logică agrară și fertilizatoare se înscrie și obiceiul „Înstruțării Boului”, practicat mai ales în nordul Transilvaniei. Animalul era împodobit cu flori și purtat prin sat într-un ceremonial care amintește de vechile culte taurine indo-europene și de simbolismul fertilității masculine. Cercetătorii au asociat acest obicei cu reminiscențe ale cultelor dedicate lui Dionysos sau Mithra, integrate ulterior în structura ritualurilor populare românești.

Dimensiunea religioasă a sărbătorii este completată de practicile memoriale specifice Moșilor de Sânziene, când se pomenesc morții și se aduc ofrande la morminte. Fructele, lumânările și florile oferite pentru sufletele celor adormiți exprimă continuitatea relației dintre vii și morți și integrarea memoriei ancestrale în ritmul sărbătorii. În această perspectivă, Sânzienele nu sunt doar o celebrare a naturii și a iubirii, ci și un moment de reflecție asupra ciclului vieții și al morții.

În ansamblu, sărbătoarea Sânzienelor ilustrează în mod exemplar modul în care cultura tradițională românească a reușit să conserve și să transforme straturi succesive de spiritualitate, de la vechile rituri solare și agrare până la semnificațiile creștine legate de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Complexitatea acestei sărbători evidențiază o concepție holistică asupra lumii, în care omul, natura și sacrul formează o unitate indisolubilă. Prin ritualurile sale, prin simbolismul vegetal și cosmic, prin credințele legate de iubire, fertilitate și protecție, Sânzienele continuă să reprezinte una dintre cele mai vii și autentice expresii ale identității spirituale și culturale românești.

Să încercăm să păstrăm vie în conștiința culturală această sărbătoare de profundă rezonanță etnologică, care leagă armonios omul tradițional de ritmurile cosmice, de natură și de sacrul său ancestral.

La mulți ani tuturor celor care poartă numele de Sânziana și a derivatelor sale, purtători ai unui nume încărcat de lumină, simbol al florii solare, al frumuseții și al echilibrului dintre om și natură!

                                                                                                              Dan HORGAN

Bibliografie:

– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

   – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.   

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Sfânta Scriptura, versiune redactată de Arhiepicopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti 2001

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

The post IZVOR DE APĂ VIE: SÂNZIENELE ÎNTRE SACRALITATEA SOLARĂ ȘI SPIRITUALITATEA POPULARĂ: SINCRETISM RELIGIOS, RITURI AGRARE ȘI IMAGINAR MITIC ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ  first appeared on Monitorul de Vaslui.

Pentru copiii aflați în dificultate materială, din așezămintele sociale înființate în cadrul Asociației, materialele didactice, cele igienico-sanitare, masa zilnică și întreg suportul oferit în aceste spații fac diferența în mod esențial și constituie baza cea mai solidă pentru conturarea unei personalități puternice, fundamentate pe educație și impregnată de valorile creștine. Din acest motiv, sprijinul lunar oferit acestor centre, în contextul Proiectului „Inimă de Părinte”, de parohiile ortodoxe românești din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, este o investiție de suflet în educație, fiind materializarea cea mai frumoasă și concretă a grijii față de semenii aflați în lipsuri. 

„Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși adresează mulțumiri, cu multă recunoștință, Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei precum și tuturor preoților și comunităților de români din diaspora pentru sprijinul, bunăvoința și generozitatea cu care ne-au fost alături. Acest gest, plin de compasiune creștină, aduce lumină, bucurie și multă mângâiere în sufletele celor mai vulnerabile persoane din Episcopia Hușilor”, au transmis reprezentanții Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși. 

The post Proiectul „Inimă de Părinte”, derulat în parteneriat cu parohiile din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, continuă să facă diferența în viața celor mici first appeared on Monitorul de Vaslui.

În paralel cu această semnificație teologică, tradițiile populare din spațiul românesc au configurat un imaginar mitologic bogat, în care Rusaliile sunt percepute ca entități feminine supranaturale, cu caracter ambivalent, aflate la granița dintre frumusețe, seducție și forță distructivă. Ele sunt descrise ca ființe invizibile, asociate cu vânturi puternice, stări de boală, tulburări psihice sau rătăciri ale minții, mai ales în perioada de maximă intensitate solară a verii. Această reprezentare reflectă o concepție arhaică asupra sacrului, în care forțele invizibile ale lumii nu sunt exclusiv benefice, ci necesită permanent echilibrare prin ritual, protecție și respectarea interdicțiilor tradiționale. În unele regiuni, aceste entități sunt asociate cu narațiuni despre fiicele unui împărat mitic sau despre spirite răzbunătoare, ceea ce indică un proces de reinterpretare folclorică a unor straturi mitice precreștine în contact cu narațiunea creștină.

Originea denumirii de „Rusalii” este pusă în legătură cu latinescul Rosalia, sărbătoare romană dedicată trandafirilor și comemorării morților, fapt care explică prezența unui strat funerar și memorial în structura actuală a sărbătorii. Acest fond antic a fost progresiv reinterpretat în context creștin, generând o suprapunere simbolică între memoria ancestrală, cultul naturii și teologia Cincizecimii. În acest cadru, elementele vegetale precum teiul, nucul sau alunul dobândesc funcții multiple: pe de o parte, ele trimit la simbolismul biblic al Duhului Sfânt, iar pe de altă parte conservă funcții arhaice de protecție, regenerare și fertilitate. Verdele vegetal devine astfel semn al vieții, dar și instrument ritual de mediere între lumea văzută și cea nevăzută.

Practica împodobirii gospodăriilor și a bisericilor cu ramuri verzi reprezintă un gest de sacralizare a spațiului domestic și comunitar. Aceste ramuri, sfințite în cadrul slujbei, sunt plasate la icoane sau în încăperi pentru a proteja casa de influențe malefice și pentru a asigura fertilitatea naturii și prosperitatea familiei. La finalul ciclului sărbătorii, ele sunt adesea aruncate în ape curgătoare, într-un ritual de purificare simbolică, prin care se consideră că energiile negative sunt îndepărtate, iar ordinea cosmică este restabilită. Apa, în acest context, devine un element liminal, cu funcție de tranziție între impur și pur, între boală și vindecare, între haos și ordine.

Un rol central îl ocupă practicile apotropaice, în special utilizarea plantelor precum pelinul, usturoiul și leușteanul, considerate eficiente împotriva acțiunii Rusaliilor. Aceste plante sunt purtate asupra corpului, amplasate în gospodării sau utilizate în diverse gesturi rituale, ceea ce reflectă o cosmologie tradițională în care natura este investită cu valențe spirituale. Interdicțiile privind munca în această perioadă exprimă delimitarea strictă dintre timpul sacru și cel profan, încălcarea lor fiind asociată cu consecințe negative asupra recoltei, sănătății sau echilibrului comunității. Culesul plantelor medicinale înainte de Rusalii, urmat de pierderea presupusă a proprietăților lor după această dată, indică o concepție ciclică asupra eficienței naturii, corelată cu ritmurile liturgice.

Dimensiunea agrară și pastorală a sărbătorii este esențială pentru înțelegerea funcției sale sociale. Rusaliile marchează un moment de maximă vitalitate a naturii, dar și de vulnerabilitate, motiv pentru care sunt instituite numeroase ritualuri de protecție a recoltelor și animalelor. În acest cadru, comportamentul uman este reglementat prin norme simbolice care urmăresc menținerea echilibrului dintre om și mediu. Încălcarea acestor reguli este interpretată ca sursă de dezechilibru cosmic, ceea ce evidențiază caracterul normativ al credințelor tradiționale.

O dimensiune aparte o constituie practicile funerare și memoriale asociate cu Moșii de vară, care preced sau însoțesc Rusaliile. Acestea includ ofrande alimentare, aprinderea lumânărilor și pomenirea celor adormiți, gesturi care exprimă continuitatea relației dintre vii și morți. Actul de a dărui înainte de consumul propriu reflectă o etică a solidarității comunitare și o concepție asupra memoriei ca element activ al vieții sociale. În acest context, sufletele morților sunt percepute ca participând simbolic la sărbătoare, ceea ce conferă evenimentului o dimensiune eshatologică populară, în care granița dintre lumi devine permeabilă.

În ansamblu, Rusaliile reprezintă un fenomen religios și cultural de o mare densitate simbolică, în care teologia Cincizecimii se intersectează cu straturi mitologice și rituale precreștine, fără a le anula, ci integrându-le într-un sistem coerent de semnificații. Această suprapunere nu indică o simplă coexistență, ci un proces istoric de asimilare și reinterpretare, prin care comunitățile tradiționale au transformat evenimentul biblic într-o experiență culturală totală, ce implică natura, societatea și memoria. Persistența acestor practici arată capacitatea culturii populare de a conserva sensuri arhetipale și de a le adapta la cadrul teologic creștin, generând o formă de spiritualitate în care sacrul este trăit simultan liturgic, simbolic și comunitar. Rusaliile evidențiază modul în care un eveniment central al teologiei creștine – Pogorârea Duhului Sfânt – a fost integrat organic într-un orizont cultural amplu, în care credința, mitul și ritualul nu se exclud, ci se completează reciproc. Această convergență conferă sărbătorii o funcție dublă: pe de o parte, de fundament al identității ecleziale, iar pe de altă parte, de structurare a imaginarului colectiv și a practicilor comunitare. În acest sens, Rusaliile nu sunt doar o comemorare liturgică, ci o formă de viață simbolică, în care omul este plasat într-o relație dinamică cu divinul, natura și memoria ancestrală.

                                                                                                            Dan Horgan

Biblografie:

– Adrian Fochi – Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

– Arthur Gorovei. – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura, Grai şi Suflet – Cultură Naţională, Bucureşti, 1995.

– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

– Dumitru Bălăeţ – ,,Constituirea miturilor fundamentale. Aspecte ale folclorului literar străromân”

– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşti 2005
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an” Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

– Irina Nicolau – Ghidul Sărbătorilor Româneşti Editura Humanitas 1998

– Narcisa Ştiucă – Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, editura Cartea de Buzunar, 2006.

– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005

– Romulus Antonescu – Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești, Ediție digitală, 2009

– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

– Tudor Pamfile, ,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

The post IZVOR DE APĂ VIE: RUSALIILE ȘI POGORÂREA DUHULUI SFÂNT – ÎNTRE TEOLOGIE, LITURGICĂ ȘI TRADIȚIE POPULARĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

Despre lucrare vor vorbi la lansare Sever Voinescu și Marius Vasileanu, precum și părintele Marius Ciobotă, avându-l ca moderator Cristian Pătrășconiu.

„Această carte strânge laolaltă texte prin care Preasfinţitul Ignatie, Episcop al Huşilor, s-a manifestat în cetate. Textele îl impresionează pe credincios, mai ales pentru că vede cum vlădica, ieşind din Biserică, nu se depărtează de ea. Ba mai mult, duce cu sine Biserica noastră pe străzile timpului nostru. 

Avem, aşadar, răspunsurile unui luminat arhiereu la provocările veacului său. Formulate cu responsabilitate şi dragoste de Hristos, ca veritabile repere pentru un posibil răspuns creştin rostit în România anului 2026, textele acestei cărţi ni-l arată pe Preasfinţitul Ignatie ca pe un intelectual elegant şi ferm. 

Cartea de faţă este chipul interior al Preasfinţiei Sale. Prin instantanee organizate în trei părţi, Preasfinţitul Ignatie ne spune cine este, cine nu este şi ce speră. Coerenţa acestui autoportret este asigurată, ca de o fundaţie din cel mai performant beton, de credinţa în Iisus Hristos şi de conştiinţa datoriei faţă de Biserica pe care o slujeşte cu atâta vrednicie. 

Cartea este o mărturisire făcută lumii de cineva care primește, în sinea sa creştină, lumea cu uşile sufletului şi minţii larg deschise”, a scris în prefața lucrării Sever Voinescu. 

Lucrarea poate fi achiziționată din librării sau de pe edituraspandugino.ro

https://edituraspandugino.ro/acasa/290-prezentul-vazut-prin-vitralii.ht…

The post Volumul „Prezentul văzut prin vitralii” al Părintelui Episcop Ignatie va fi lansat pe 6 iunie la Salonul Internațional de Carte Bookfest – ediția 2026 first appeared on Monitorul de Vaslui.

În teologia patristică, Înălțarea este interpretată ca momentul în care firea umană, asumată de Hristos prin Întrupare, este ridicată la comuniunea deplină cu Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur vede în acest act restaurarea demnității umane pierdute prin cădere, iar teologia contemporană, reprezentată în mod exemplar de Dumitru Stăniloae, subliniază dimensiunea antropologică a sărbătorii: omul este chemat la îndumnezeire, iar Înălțarea devine anticiparea destinului spiritual al întregii umanități. Din această perspectivă, evenimentul depășește caracterul comemorativ și dobândește o valoare existențială, exprimând speranța depășirii limitelor condiției umane și a restaurării comuniunii cu divinitatea.

Semnificația celor patruzeci de zile dintre Înviere și Înălțare se înscrie într-o simbolistică biblică amplă, în care cifra patruzeci este asociată cu pregătirea, purificarea și revelația. Potopul, peregrinarea poporului ales prin pustiu, postul lui Moise pe Sinai sau cele patruzeci de zile petrecute de Hristos în pustie configurează un model spiritual în care timpul devine spațiu al transformării interioare. În acest sens, perioada pascală este percepută în spiritualitatea ortodoxă ca un interval de trecere de la experiența Învierii la întemeierea Bisericii prin Pogorârea Duhului Sfânt.

Din punct de vedere liturgic, sărbătoarea Înălțării este atestată încă din secolul al IV-lea, fiind menționată de Eusebiu de Cezareea și de pelerina Egeria în relatările lor despre practicile liturgice din Ierusalim. Inițial celebrată împreună cu Rusaliile, sărbătoarea dobândește treptat autonomie calendaristică, pe măsură ce reflecția teologică asupra evenimentului se dezvoltă. În tradiția ortodoxă românească, această zi marchează și sfârșitul perioadei pascale, fiind ultima ocazie în care credincioșii se salută cu formula „Hristos a înviat!”. De asemenea, în cultura populară persistă credința că între Paști și Înălțare cerurile rămân deschise, iar sufletele celor adormiți pot beneficia mai ușor de mila divină. Această concepție exprimă o sensibilitate specifică spiritualității tradiționale, în care timpul liturgic influențează nu doar viața comunității, ci și relația dintre lumea văzută și cea nevăzută.

În spațiul etnofolcloric-religios românesc, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Ispas, denumire derivată din tradiția populară care personalizează momentul prin figura unui martor simbolic al Înălțării. Practicile asociate acestei zile reflectă sinteza dintre credința creștină și un fond arhaic de rituri agrare și apotropaice. Leușteanul, alunul sau frunzele de nuc sunt utilizate pentru împodobirea gospodăriilor și a mormintelor, fiind considerate plante cu puteri protectoare. În imaginarul tradițional, aceste gesturi au rolul de a apăra comunitatea de influențele malefice și de a asigura sănătatea și fertilitatea. În mod similar, ritualurile legate de animale – afumarea vitelor, marcarea acestora sau practicile privind sporirea laptelui – evidențiază importanța lumii pastorale și relația profundă dintre om și natură.

Caracterul agrar al sărbătorii este accentuat și de numeroasele interdicții privind munca, considerate necesare pentru protejarea holdelor și pentru menținerea echilibrului cosmic. În mentalitatea tradițională, natura nu este un simplu cadru al existenței, ci un spațiu sacralizat, aflat sub influența directă a voinței divine. Ritualul devine astfel mijlocul prin care omul își armonizează existența cu ritmurile cosmice și cu ordinea sacră a lumii.

Dimensiunea memorială a Înălțării este la rândul ei semnificativă. Pomenirea morților și oferirea de alimente rituale exprimă continuitatea legăturii dintre cei vii și cei adormiți, reflectând o concepție specifică spiritualității ortodoxe, în care moartea nu reprezintă o ruptură definitivă, ci o trecere spre o altă formă de existență. În tradiția românească contemporană, această dimensiune a fost amplificată prin consacrarea zilei ca sărbătoare a eroilor neamului, ceea ce adaugă praznicului o puternică valoare identitară și memorială.

În mod firesc, după solemnitatea Înălțării și apropierea Pogorârii Duhului Sfânt, calendarul ortodox conduce către sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, celebrată la 21 mai. Dacă Înălțarea exprimă plenitudinea lucrării mântuitoare a lui Hristos și deschiderea Bisericii către universalitate, sărbătoarea celor doi împărați marchează momentul în care creștinismul dobândește vizibilitate istorică și stabilitate instituțională în cadrul Imperiului Roman. Există astfel o continuitate simbolică între cele două sărbători: de la afirmarea dimensiunii cerești a Împărăției lui Dumnezeu la organizarea concretă a comunității creștine în istorie.

În tradiția bizantină, Constantin și Elena sunt cinstiți cu titulatura de „întocmai cu apostolii”, expresie care evidențiază rolul lor fundamental în răspândirea și consolidarea creștinismului. Domnia împăratului Constantin este interpretată în teologia istoriei ca o intervenție providențială, prin care persecuțiile împotriva creștinilor încetează, iar credința primește libertate de manifestare prin Edictul de la Milano din anul 313. În același timp, împărăteasa Elena este evocată ca model de pietate și devoțiune, tradiția atribuindu-i descoperirea Sfintei Cruci la Ierusalim.

Crucea devine elementul central al iconografiei și spiritualității acestei sărbători. Viziunea lui Constantin înaintea luptei de la Podul Milvius, sintetizată în formula „In hoc signo vinces”, transformă crucea din instrument al supliciului într-un simbol al biruinței și al protecției divine. În iconografia bizantină, cei doi sfinți sunt reprezentați ținând între ei crucea, imagine care exprimă unirea dintre autoritatea politică și credința creștină, dintre puterea istorică și ordinea spirituală.

În plan popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este profund integrată în calendarul agrar și pastoral. Denumiri precum „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor” reflectă observația atentă a ritmurilor naturii și asocierea lor cu timpul sacru. Se crede că în această zi păsările își învață puii să zboare, imagine care poate fi interpretată simbolic drept expresie a maturizării și a trecerii către o nouă etapă a vieții. Interdicțiile de muncă, ritualurile de protecție a recoltelor și practicile pastorale legate de organizarea stânelor indică faptul că această sărbătoare funcționează ca un prag simbolic între primăvară și vară.

Aprinderea focurilor rituale, stropirea animalelor cu agheasmă sau tămâierea gospodăriilor exprimă credința într-o lume în care sacrul și cotidianul coexistă permanent. Focul, apa și fumul devin elemente purificatoare, integrate într-un sistem ritual menit să protejeze comunitatea și să asigure continuitatea vieții. Aceste practici relevă persistența unei mentalități tradiționale în care ordinea lumii este menținută prin respectarea timpului sacru și prin participarea colectivă la ritual.

În ansamblu, sărbătorile Înălțării Domnului și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena ilustrează modul în care spiritualitatea ortodoxă a modelat cultura românească, integrând experiența teologică în ritmurile vieții comunitare. Ele reflectă nu doar memoria unor evenimente fundamentale ale creștinismului, ci și capacitatea tradiției de a transforma timpul liturgic într-un spațiu viu al identității, al solidarității și al continuității culturale.

Cu prilejul acestei mari sărbători a Înălțării Domnului, vă adresez gânduri de pace, lumină și binecuvântare sufletească. Totodată, un sincer și călduros „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena, fie ca ocrotirea lor să vă aducă sănătate, credință statornică, bucurii și împliniri alături de cei dragi.

Dan Horgan

Bibliografie:

– Biblia sau Sfânta Scriptură, Faptele Apostolilor 1, 1–11.

– Jean Daniélou, Biblia și simbolismul numeric, București, Editura Herald, 2008, p. 112–118.

– Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997, p. 92–95.

– Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, București, 1914, p. 156–160.

– Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II, București, 1898, p. 210–215.

– Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Editura Albatros, 1989, p. 123–125.

– Eusebiu din Cezareea – Viața lui Constantin

– Bătălia de la Podul Milvius

– Edictul de la Milano

– Henry Chadwick – The Early Church

– Primul Sinod Ecumenic de la Niceea

– Socrate Scolasticul – Istoria bisericească

– Ion Ghinoiu – Sărbători și obiceiuri românești

– Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, Editura Academiei, 1987, p. 402–405.

The post IZVOR DE APĂ VIE: ÎNĂLȚAREA DOMNULUI ȘI SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA – CONVERGENȚE TEOLOGICE ȘI REFLECȚII ETNOFOLCLORICE ÎN SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

„Pentru ca această zi să fie una cât mai frumoasă pentru copii, avem nevoie de sprijinul comunității. Invităm oameni de bine, instituții și sponsori să se implice prin donații, produse, materiale sau voluntariat”, transmite organizatorul evenimentului, Asociația „Filantropia Ortodoxă”.

Evenimentul este programat a avea loc în Curtea Episcopiei Hușilor, între orele 10:00 și 15:00. „Orice ajutor contează și poate aduce zâmbete pe chipurile copiilor”, transmite asociația.

Cu această ocazie va avea loc și premierea copiilor care au participat la concursul cu același nume, copii care au trimis videoclipuri prin care au demonstrat că apreciază și promovează „valorile credinței și ale tradițiilor românești, dezvoltându-și în același timp creativitatea, spiritul de echipă și dragostea pentru identitatea culturală”. 

The post „Bun venit, copilărie!”, pe 30 mai, în Curtea Episcopiei Hușilor first appeared on Monitorul de Vaslui.

Ediția din anul 2026 este intitulată „Credință și tradiție prin ochii copiilor”, și organizatorii se pregătesc pentru a primi peste 2.000 de copii, cu o situație financiară modestă, selectați din cadrul mai multor parohii din cuprinsul Episcopiei Hușilor, la care se vor adăuga beneficiarii centrelor de zi ale Asociației, precum și toți micuții din Huși, pentru o zi plină de zâmbete, jocuri și surprize.

Aceștia vor sosi, în dimineața zilei de 30 mai 2026, în curtea Catedralei Episcopale, pentru a participa la programul pregătit special pentru ei, între orele 10.00-15.00. Vor fi însoțiți de preoții parohi și de voluntari și vor avea ocazia, pe tot parcursul zilei, să se bucure de activitățile dedicate lor. Cei mici vor avea parte de o gamă variată de activități, precum ateliere de lucru (pictură, muzică, șah), de joc (tobogane, baloane, carusel), întâlniri cu personaje din desenele animate, face-painting și multe alte surprize.

The post Peste 2.000 de copii din județ, distracție de Ziua Copilului în curtea Episcopiei Huși first appeared on Monitorul de Vaslui.

Regulamentul concursul a fost publicat pe pagina de socializare a Asociației „Filantropia Ortodoxă” și are tema „Credință și tradiție prin ochii copiilor”.

Data limită pentru înscriere și trimiterea materialelor este 19 mai 2026 (inclusiv). Videoclipurile vor fi trimise prin link WeTransfer.

La înscriere trebuie transmise numele tuturor participanților din videoclip, datele persoanei responsabile, un număr de contact.

Toate persoanele care apar în videoclip trebuie să își ofere acordul de imagine, atenționează organizatorii, precizând că, la cerere, organizatorii pot trimite formularul pentru acordul de imagine.

Videoclipurile trebuie să respecte tema concursului, să aibă maximum 5 minute, să fie originale, să nu conțină limbaj sau imagini ofensatoare, să fie trimise până la data de 19 mai inclusiv. Pe data de 20 mai toate videoclipurile validate vor fi publicate pe pagina oficială a asociației.

Premiile contau în suma de 1.000 de lei, pentru locul I, care va fi acordat videoclipului care strânge cele mai multe vizualizări până la 30 mai, locul II – 500 lei, va fi oferit în funcție de creativitate și efortul depus. Premiile vor fi oferite pe data de 30 mai, în cadrul evenimentului „Bun venit Copilărie!”, organizat în curtea Episcopiei Huși.

„Scopul concursului este de a încuraja copiii să descopere, să aprecieze și să promoveze valorile credinței și ale tradițiilor românești, dezvoltându-și în același timp creativitatea, spiritul de echipă și dragostea pentru identitatea culturală”, transmit organizatorii.

The post Asociația „Filantropia Ortodoxă” a lansat concursul online „Credință și tradiție prin ochii copiilor” first appeared on Monitorul de Vaslui.

Întâlnirea, programată pe trei zile, a debutat luni, la sediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși cu ședința Consiliului director Federației Filantropia. Apoi, în prezența tuturor reprezentanților eparhiilor din țară, prezenți la întrunire, a avut loc o slujbă de Te Deum, oficiată în Catedrala Episcopală din Huși de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie. 

Potrivit siteului Episcopiei Hușilor, în cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că lucrarea filantropică a Bisericii se fundamentează pe identificarea chipului lui Hristos aflat în fiecare om: „Este un moment oportun de a reflecta asupra unei semnificații în ceea ce privește filantropia sau activitățile sociale pe care le desfășurăm în cadrul Bisericii noastre. Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale, are o conotație spirituală și metafizică. Atunci când concretizăm aceste fapte filantropice, avem înrădăcinată în conștiința noastră că în cel nevoiaș, privat de cele materiale, este chipul lui Hristos. Cu această intenție și convingere puternică săvârșim faptele bune, milostenia pe care o acordăm într-un mod foarte bine organizat celor care au mare nevoie”.

Episcopul Ignatie a amintit zicerile unui gânditor creștin care arăta că „milostenia, dacă nu este conținută de iubirea duhovnicească, se transformă în ceva similar cu o operațiune de cumpărare, adică îl tratăm pe cel de lângă noi ca pe un fel de obiect, gândim tranzacțional în sensul că oferim ceva pentru a obține o anumită răsplată, în cer sau aici pe pământ, atunci când cel nevoiaș ne mulțumește, fără ca să avem în mintea noastră că orice act de filantropie este exclusiv dezinteresat; nu ar trebui să căutăm niciun fel de răsplată indiferent că poate veni pe loc din partea persoanei pe care am ajutat-o, sau să ne gândim că Hristos ne va răsplăti în lumea veșniciei pentru cele pe care le-am săvârșit”, arătând că „a cerși recunoștința este un foarte mare păcat și dacă noi avem în minte că ceea ce facem pentru cei sărmani facem pentru chipul lui Hristos și respectăm demnitatea spirituală a celui om, înseamnă că faptele noastre au o valoare veșnică și sigur, sunt expresia unei iubiri spirituale”.

Preasfinția Sa a mulțumit membrilor Federației Filantropia pentru prezența în Episcopia Hușilor și a prezentat în linii mari lucrarea social-filantropică a Episcopiei Hușilor manifestându-și recunoștința pentru activitate coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Cei di urmă într-un cadru festiv, i s-a oferit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, gramata fiind citită de părintele consilier patriarhal Ciprian Ioniță, președintele Federației Filantropia.

A urmat apoi sfințirea Centrului de preparare și livrare a mesei calde ,,Arhimandrit Mina Dobzeu”, cea mai nouă componentă a Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, aflat în incinta Episcopiei Hușilor, pus sub ocrotirea spirituală a celui cunoscut drept „Duhovnicul Hușilor”, după cum a afirmat Părintele Episcop Ignatie: „Acest Centru de preparare și livrare a mesei calde, așa cum puteți observa, poartă numele ,,Arhimandrit Mina Dobzeu” pentru că în proximitatea acestui loc a fost chilia Părintelui Mina și este o formă de recunoștință, de perpetuare a memoriei unui mare duhovnic, cel care l-a botezat pe părintele Nicolae Steinhardt. Tot aici funcționează un complex social, servicii de ambulanță (7 ambulanțe) și mai multe servicii sociale, medicale, de îngrijire a vârstnicilor, a persoanelor care sunt în criză. Acest centru foarte modern și extrem de bine dotat cu cele necesare se datorează și unui ajutor venit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord”.

Părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi a vorbit despre utilitatea acestei noi componente a serviciilor sociale oferite de Asociație: „Unitatea are ca obiect de activitate prepararea și distribuirea produselor alimentare destinate beneficiarilor serviciilor sociale ale Asociației noastre, copii, bătrâni și persoane vulnerabile din centrele noastre. Este utilat complet, la cele mai bune standarde, cu respectarea normelor sanitar-veterinare și de sănătate publică în vigoare, pentru prepararea și livrarea mesei calde în sistem catering, pentru prepararea produselor de panificație (pâine, prescuri) și chiar pentru prepararea produselor de tip pizza”.

Programul lucrărilor continuă astăzi și în prima parte a zilei de miercuri, între punctele discutate aflându-se prezentarea activităților și a situației financiare aferente Federației Filantropia pe anul 2025; campania „Ajută un bătrân să zâmbească”; stadiul de implementare al proiectelor de la nivel central; prezentarea stadiului proiectelor aflate în implementare de către organizațiile membre ale Federației Filantropia; precum și cursurile de formare profesională ale Federației Filantropia pentru anul 2026.

The post Episcopia Hușilor găzduește Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române. Părintele Vladimir Beregoi a primit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” first appeared on Monitorul de Vaslui.

În perioada 15-19 aprilie 2026, la Reșița, județul Caraș-Severin, 21-25 aprilie 2026, la Brăila, județul Brăila și 21-24 aprilie 2026, la Tulcea, județul Tulcea s-au desfășurat etapele naționale ale Olimpiadelor naționale de Religie clasele V-VIII, IX-XII și a Olimpiadei de Religie pentru Seminariile Teologice.

După cum arată Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, olimpiadele de Religie sunt competiții de prestigiu ale învățământului preuniversitar românesc, care au reunit peste 662 de elevi calificați din întreaga țară, de la clasele a V-a până la a XII-a: peste 280 elevi de liceu, 275 elevi de gimnaziu și 110 elevi ai seminariilor teologice. Această distribuție evidențiază amploarea și nivelul ridicat de competitivitate al competițiilor, precum și caracterul lor selectiv, în care excelența se construiește progresiv, de la gimnaziu până la finalul liceului. „Prezența loturilor din toate clasele, cu un număr semnificativ de participanți la nivel gimnazial, liceal și vocațional, confirmă interesul constant pentru studiul religiei și a disciplinelor teologice, precum și nivelul ridicat de pregătire necesar pentru calificarea la această etapă”, arată cei de la ISJ Vaslui, care subliniază că, în acest context, participarea județului Vaslui cu loturi formate din 4/6/2 elevi reprezintă un rezultat meritoriu, reflectând atât valoarea individuală a elevilor selecționați, cât și efortul susținut al cadrelor didactice coordonatoare. Prezența constantă a județului Vaslui în competițiile naționale de profil constituie un motiv de apreciere și o încurajare pentru viitoarele generații de olimpici.

Rezultatele obținute evidențiază munca susținută a elevilor și a profesorilor îndrumători:

Premiul I: Radu M. Daria Elena, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, profesor îndrumător Ungureanu Elena;

Premiul special: Cepoi F.A. Mara Ioana, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui, profesor îndrumător Matcașu Irina-Mihaela;

Mențiune MEC: Ignat I. Alexandra Ionela, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, profesor îndrumător Ungureanu Elena;

Premiul special: Popa I. Lorena Ioana, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui, profesor îndrumător Vrînceanu Gabriel;

Premiul special: Frunză F. Marian Daniel, clasa a X-a, Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, profesor îndrumător Stângăceanu Iuliana;

Mențiune MEC: Vieru C. Ștefan, clasa a XII-a, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși, profesor îndrumător Pr. Oprea Petru-Gimi.

Diploma specială „Tinerețe și credință”: Diaconu C. Isabela Alexandra, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, profesor îndrumător Ungureanu Elena;

Diploma specială „Tinerețe și credință”: Popa F Georgiana Melania, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr. 1 Sat Lunca Banului, profesor îndrumător Popovici Eugen-Nicolae;

Diplomă de participare: Cebuc L. Victoria-Maria, clasa a IX-a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător Ștefan Georgiana;

Diplomă de participare: Huțuțui D. Mihai Lucian, clasa a X-a, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși, profesor îndrumător Oprea Nicoleta-Ancuța;

Diplomă de participare: Golie Oliver, clasa a X-a, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși, profesor îndrumător Bogdan Ciprian;

Diplomă de participare: Mocanu I. Nicoleta Ionela, clasa a XI-a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător Maftei Vasile-Silviu.

Rezultatele obținute confirmă „vechea și tânăra” tradiție de excelență a județului Vaslui în ceea ce înseamnă căutarea valorilor creștine și împlinirea lor și, în același timp, evidențiază implicarea constantă a cadrelor didactice.

„Prin seriozitate, perseverență și muncă susținută, elevii au demonstrat că performanța este rezultatul unui efort comun, construit în timp, prin colaborarea dintre elevi, profesori și instituțiile educaționale”, a transmis IISJ Vaslui, care i-a felicitat pe toți participanții, cadrele didactice implicate și părinții pentru rezultatele deosebite obținute.

The post Elevii vasluieni, performanțe remarcabile la Olimpiadele Naționale de Religie, Cult ortodox first appeared on Monitorul de Vaslui.

Figura Sfântului Gheorghe, așa cum este conturată în tradiția hagiografică bizantină, se scrie în tipologia martirului exemplar, a cărui biografie este construită în jurul ideilor de mărturisire neclintită a credinței. Izvoarele literare creștine, dezvoltate în special în mediul oriental, în prezintă ca pe un tânăr de origine nobilă, format în disciplina militară a Imperiului Roman, care și asumă public apartenența la creștinism într-un context ostil, marcat de persecuțiile inițiale de împăratul Dioclețian. Refuzul de a se supune edictelor imperiale și rezistenței în fața torturilor sunt interpretate nu doar ca acte de curaj individual, ci ca manifestări ale unei ordini spirituale superioare, în care fidelitatea față de Dumnezeu prevalează asupra constrângerilor istorice. Literatura hagiografică,așa cum a fost analizată de cercetări precum Hippolyte Delehaye, evidențiază caracterul edificator al acestui neam, în care elementele miraculoase – vindecări, învieri, convertiri – au rolul de a confirma prezența harului și de a transforma biografia sfântului într-un model normativ pentru comunitate. În acest sens, martiriul lui Gheorghe nu este doar un episod istoric, ci devine un arhetip al biruinței spirituale, reluat și reinterpretat în diferite contexte culturale.reluat și reinterpretat în diferite contexte culturale.reluat și reinterpretat în diferite contexte culturale.

Acestă dimensiune teologică este completă de dezvoltări iconografice ulterioare, în special de imagina Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, care, deși absentă din cele mai vechi texte hagiografice, a devenit una dintre cele mai recunoscute reprezentanți ale sfințeniei militante. Istoricii artei, precum André Grabar, au subliniat faptul că această scenă trebuie în cheia simbolismului creștin, ca expresie a luctei dintre bine și rău, dintre ordinele divine și forțele haosului. În spaţiul românesc, această imaginează-ţi un fost asimilată nu doar în arta bisericească, ci şi în cultura populară, unde a dobândit valenţe suplimentare, fiind asociată cu ideea de protecţie şi de echilibru cosmic. Balaurul nu mai este doar o figură mitologică, ci devin un simbol al tuturor forțelor de îngrijire distructivă amenintă ordinea comunității,iar victoria sfântului căpătă o semnificaţie existenţială, fiind percepută ca o garanţie a stabilităţii şi continuităţii.

În plan etnologic, sărătoarea cunoscută sub numerele de Sângeorz ilustră în mod exemplar procesul de sinceritate din creștinism și tradițiile precreștine. Studiile realizate de etnologi români, precum Ion Ghinoiu sau Romulus Vulcănescu, arătă că aceasta zi marchează începutul anului pastoral, moment în care turmele sunt scoase pentru prima dată la pășunat, iar natura este percepută ca reintrând într-un ciclu de fertilitate. În acest context, Sfântul Gheorghe este investit cu funcții cosmice, fiind considerat un „deschisor de drumuri” și un garantat al ordinii naturale. Acestă atribuire nu contrazice dimensiunea creștină, ci o extinde, integrând-o într-o concepție mai mare despre relația dintre om și univers.

Caracterul liminal al acestei sărbători este evidenţiat de numerele credinţe şi practici rituale asociate cu ajutorul şi ziua proprie-zisă. În mentalitatea tradițională, aceste momente sunt percepute ca fiind instabile, deschise influențelor invizibile, ceea ce impune adoptarea unor măsuri de protecție. Practicile apotropaice – utilizarea usturoiului, a plantelor spinoase sau a obiectelor metalice – nu sunt simple gesturi empirice, ci expresii ale unei gânduri simbolice în care spațiul este delimitat și sacralizat pentru a asigura ordinea. Mircea Eliade sublinia că astfel de ritualuri trebuie înțelese ca modalități prin care omul tradițional reface, la scară mică, actul cosmogonic, instaurând un centru ordonator în interiorul haosului potențial.

Focul și apa, elemente fundamentale ale imaginarului arhaic, joacă un rol central în acest context. „Focul viu”, obținut prin tehnici tradiționale, este perceput ca pur și regenerant, fiind utilizat pentru purificarea gospodărilor și a animalelor. Funcția sa nu este doar practică, ci profund simbolică, asociație cu ideea de continuitate și protecție. În mod complementar, apa – sub forma rouei sau a apei curgătoare – este investită cu puteri fertilizare și regenerare. Practicile de spălare rituală sau de stropire a spaţiului reflectă credinţa într-o reînnoire posibilă prin contactul cu elementele naturale, în acordul cu ritualele cosmice.

Dimensiunea pastorală a săratorii evidenţiază legatura strănsă din credinţele religioase şi structura economică a comunităţilor tradiţionale. Protecția turmelor, asigurarea fertilității și prevenirea bolilor sunt integrate într-un sistem ritual care conferă sens și siguranță activităților cotidiene. În acest sens, religia nu apar ca un domeniu separat, ci ca o dimensiune constitutivă a vieții sociale, care legitimează și organizează experiența.

În același timp, sărătoarea includ și manifestări cu caracter comunitar și ludic, care contribuie la coeziunea socială. Obiceiurile de tip carnavalesc, în care tinerii se maschează și se împodobesc cu elemente vegetale, pot fi interpretate, în spiritul analizelor lui Arnold van Gennep, ca ritual de trecere colectiv, menite să marcheze tranziția de la un stadion la altul. Aceste practici nu sunt marginale, ci esențiale pentru menținea echilibrului comunității, oferind un cadru de exprimare a tensiunilor și de reafirmare a solidarității.

Persistenţa unor ritualuri de divinaţie, în special în rândul fetelor, indică o preocupare constantă pentru viitor şi pentru integrarea individului în ordinea socială. Aceste practici, deși reinterpretează în context creștin, păstrează structuri arhaice, în care viitorul este perceput ca accessibil prin intermediarul semnelor și al ritualilor.

În contemporaneitate, multe dintre aceste practici au sigur transformări semnificative, însă ele nu au disparut complet. Ele continuă să existe fie sub forme simplificate, fie ca elemente ale memoriei colective, demonstrând capacitatea tradiției de a se adapta. Participation la slujbele religioase, gesturile simbolice legat de spaţiul domestic sau evocarea obiceiurilor în discursul cultural indica o continuitate care caută şcolile istorice.

În ansamblu, sărabătoarea Sfântului Gheorghe poate fi interpretată ca o expresie paradigmatică a sincerismului cultural românesc, în care elementele creștine și cele precreștine nu se exclud, ci se completează reciproc. Ea reflectă o viziune asupra lumii în care sacralitatea este diferită, prezentă atât în ritual, cât și în natură și în viața comunității, iar omul și definește existența prin raportare simultană la divinitate și la cosmos.

  Tuturor celor ce poartă numele Marelui Mucenic Gheorghe si al derivatelor sale un sincer ,,LA MULŢI ANI!”

                                                                                              Dan Horgan

Biblografie:

– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

      – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

   – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

   – Ernest Bernea – Cadre ale gândirii populare românești, Ed. Intreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie”, București, 1986.

   – Ernest Bernea – Civilizatia-romana-satească, Ed. Vremea,București 2006,

   – Ernest Bernea – Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român Ed.  Humanitas Bucureşti 2005.

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – Mitologie populară românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

The post IZVOR DE APĂ VIE: SFÂNTUL GHEORGHE ȘI PRAGUL REÎNNOIRII: CONVERGENȚE ÎN HAGIOGRAFIE, RITUALURI NATURALE ȘI IMAGINAR TRADIȚIONAL ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

„Această carte strânge laolaltă texte prin care Preasfinţitul Ignatie, Episcop al Huşilor, s-a manifestat în cetate. Textele îl impresionează pe credincios, mai ales pentru că vede cum vlădica, ieşind din Biserică, nu se depărtează de ea. Ba mai mult, duce cu sine Biserica noastră pe străzile timpului nostru. 

Avem, aşadar, răspunsurile unui luminat arhiereu la provocările veacului său. Formulate cu responsabilitate şi dragoste de Hristos, ca veritabile repere pentru un posibil răspuns creştin rostit în România anului 2026, textele acestei cărţi ni-l arată pe Preasfinţitul Ignatie ca pe un intelectual elegant şi ferm. 

Cartea de faţă este chipul interior al Preasfinţiei Sale. Prin instantanee organizate în trei părţi, Preasfinţitul Ignatie ne spune cine este, cine nu este şi ce speră. Coerenţa acestui autoportret este asigurată, ca de o fundaţie din cel mai performant beton, de credinţa în Iisus Hristos şi de conştiinţa datoriei faţă de Biserica pe care o slujeşte cu atâta vrednicie. 

Cartea este o mărturisire făcută lumii de cineva care primește, în sinea sa creştină, lumea cu uşile sufletului şi minţii larg deschise”, scrie Sever Voinescu în prefața lucrării.

Lucrarea poate fi achiziționată din librării sau de pe edituraspandugino.ro.

The post O nouă carte sub semnătura Episcopului Ignatie: „Prezentul văzut prin vitralii” first appeared on Monitorul de Vaslui.

În imaginarul tradițional, Blajinii – cunoscuți și sub numele de Rohmani, Urici sau Oameni Roșii – reprezintă o categorie aparte de ființe mitice, plasate la interferența dintre mitologia cosmogonică și memoria ancestrală. Ei sunt descriși fie ca primii oameni ai creației, fie ca strămoși arhaici, păstrători ai unei condiții originare, nealterate de corupția timpului istoric. Literatura etnografică românească a evidențiat în repetate rânduri faptul că aceste reprezentări nu trebuie înțelese literal, ci ca proiecții simbolice ale unei umanități ideale, concepută în opoziție cu imperfecțiunea lumii prezente. În unele variante narative, Blajinii sunt asociați genealogic cu Set, fiul lui Adam, ceea ce sugerează o încercare de integrare a mitologiei populare în orizontul narativ biblic, printr-un proces de reinterpretare specific culturilor tradiționale.

Spațiul în care aceștia sunt plasați este unul liminal, aflat la granița dintre văzut și nevăzut, adesea identificat cu „Tărâmul Celălalt”, dincolo de apele mitice ale lumii. Apa Sâmbetei, descrisă în numeroase credințe populare ca un fluviu care înconjoară pământul și delimitează lumea celor vii de cea a morților, devine un simbol al trecerii și al separației, dar și al posibilității de comunicare. Această geografie imaginară, departe de a fi arbitrară, reflectă o concepție coerentă asupra cosmosului, în care fiecare nivel al existenței este conectat prin intermediul unor elemente simbolice recurente: apa, arborele cosmic, pragul.

Portretul moral al Blajinilor este construit în jurul unor valori esențiale precum blândețea, smerenia, credința și solidaritatea. Ei sunt descriși ca fiind incapabili de rău, trăind într-o stare de rugăciune continuă și asumându-și, într-un mod discret, rolul de susținători spirituali ai lumii. Această imagine idealizată nu este lipsită de funcție normativă: ea propune un model etic implicit, sugerând o întoarcere la simplitate și autenticitate într-o lume percepută ca fiind în declin moral. În același timp, tradiția introduce o limitare simbolică – incapacitatea Blajinilor de a calcula data Paștelui – care justifică intervenția rituală a celor vii și subliniază interdependența dintre cele două planuri ale existenței.

Ritualul central asociat acestei sărbători – aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare – constituie un exemplu elocvent de sinteză între simbolismul creștin și substratul arhaic al culturii populare. Ouăle roșii, simboluri ale vieții și ale Învierii, devin, prin acest gest, mesageri între lumi. Credința că aceste coji ajung la Blajini și se transformă miraculos în ouă întregi sugerează o concepție ciclică asupra existenței, în care moartea nu este o ruptură definitivă, ci o etapă într-un proces continuu de regenerare. Practica este însoțită de reguli stricte privind cine poate participa la acest ritual, ceea ce indică persistența unor criterii de puritate și legitimitate rituală, specifice comunităților tradiționale.

Dimensiunea comunitară a Paștelui Blajinilor se manifestă cu pregnanță în practicile desfășurate în cimitir. Vizitarea mormintelor, curățarea și ornamentarea acestora, aprinderea lumânărilor și oferirea de pomeni nu sunt simple gesturi de pietate individuală, ci acte colective care reafirmă continuitatea dintre generații. Hrana oferită – ouă roșii, cozonac, pască, vin – capătă o funcție simbolică de comuniune, sugerând participarea celor adormiți la viața comunității. În acest sens, cimitirul nu este perceput ca un spațiu al separației, ci ca unul al întâlnirii și al reactivării memoriei colective.

Un aspect deosebit de relevant îl constituie extinderea actului de pomenire dincolo de cercul familial, către morții uitați, neidentificați sau lipsiți de urmași. Această practică reflectă o etică a responsabilității colective, în care grija față de celălalt nu este condiționată de legături de rudenie, ci derivă dintr-o conștiință comunitară profundă. În același timp, intervenția preotului, prin oficierea slujbelor de pomenire, integrează aceste practici în cadrul liturgic al Bisericii, conferindu-le o dimensiune teologică explicită.

Pe lângă aceste forme de comemorare, tradiția conservă și o serie de credințe și interdicții asociate perioadei postpascale, care reflectă o viziune arhaică asupra echilibrului dintre forțele vieții și ale morții. Aceste reprezentări, deși pot părea contradictorii din perspectiva raționalității moderne, funcționează în cadrul unei logici simbolice coerente, menite să reglementeze comportamentele și să protejeze comunitatea de dezechilibre percepute.

În același timp, sărbătoarea include și practici de coeziune socială, precum ritualurile de înfrățire sau „însurăţire”, în care tinerii stabilesc legături simbolice de solidaritate și loialitate. Aceste ceremonii, desfășurate într-un cadru ritualizat, implică schimburi de obiecte, gesturi codificate și formule consacrate, consolidând relațiile interumane și transmiterea valorilor comunitare.

Privită în ansamblu, sărbătoarea Paștelui Blajinilor se constituie ca un exemplu elocvent de sincretism cultural, în care elementele creștine se împletesc cu structuri simbolice arhaice, generând o formă de spiritualitate specifică mediului rural tradițional. Ea reflectă nu doar o concepție despre moarte și viață, ci și o anumită raportare la timp, memorie și comunitate. În contextul contemporan, marcat de mobilitate socială și de transformări culturale accelerate, această tradiție cunoaște o diminuare vizibilă, însă nu dispare. Persistența ei, chiar fragmentară, indică existența unor nevoi profunde de sens, apartenență și continuitate, care depășesc conjuncturile istorice și se înscriu în structura de adâncime a culturii.

  În contextul contemporan, această tradiție cunoaște un proces vizibil de diminuare, manifestat prin scăderea participării comunitare la practicile rituale asociate Paștelui Blajinilor. Prezența tot mai redusă a oamenilor în cimitire și caracterul grăbit al acestor vizite indică o transformare a raportării la memoria colectivă și la valorile tradiționale. Bucuria și dimensiunea comunitară care defineau odinioară această sărbătoare par estompate în prezent, fiind înlocuite de o atitudine mai rezervată și fragmentară. Cu toate acestea, persistența, chiar și în forme reduse, a acestor obiceiuri lasă deschisă posibilitatea unei revitalizări. Reintegrarea lor în viața comunității depinde, în ultimă instanță, de capacitatea noastră de a le conștientiza valoarea și de a le transmite mai departe ca parte integrantă a patrimoniului cultural și spiritual.

                                                                                                         Dan HORGAN 

Bibliografie:  

– Adrian Fochi – Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

– Arthur Gorovei. – „Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura, Grai şi Suflet – Cultură Naţională, Bucureşti, 1995.

– Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

– Elena Niculiţa Voronca – „Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

– Dumitru Bălăeţ – „Constituirea miturilor fundamentale. Aspecte ale folclorului literar străromân”

– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşti 2005

– Ion Ghinoiu – „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an” Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

– Ion Taloş – „Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

– Irina Nicolau – „Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas 1998

– M. Sadoveanu – „Nopţi de sânzâiene. Paştele blajinilor”, Editura Minerva, Colecţia Biblioteca pentru toţi, 1980

– Narcisa Ştiucă – „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, editura Cartea de Buzunar, 2006.

– „Proloagele de la Ohrida”, Editura Cartea Ortodoxă, 2005

– Romulus Antonescu – „Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

– Tudor Pamfile, „Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

The post IZVOR DE APĂ VIE: PAȘTELE BLAJINILOR – SĂRBĂTOAREA COMUNIUNII DINTRE LUMEA VĂZUTĂ ȘI CEA NEVĂZUTĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.