În teologia patristică, Înălțarea este interpretată ca momentul în care firea umană, asumată de Hristos prin Întrupare, este ridicată la comuniunea deplină cu Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur vede în acest act restaurarea demnității umane pierdute prin cădere, iar teologia contemporană, reprezentată în mod exemplar de Dumitru Stăniloae, subliniază dimensiunea antropologică a sărbătorii: omul este chemat la îndumnezeire, iar Înălțarea devine anticiparea destinului spiritual al întregii umanități. Din această perspectivă, evenimentul depășește caracterul comemorativ și dobândește o valoare existențială, exprimând speranța depășirii limitelor condiției umane și a restaurării comuniunii cu divinitatea.

Semnificația celor patruzeci de zile dintre Înviere și Înălțare se înscrie într-o simbolistică biblică amplă, în care cifra patruzeci este asociată cu pregătirea, purificarea și revelația. Potopul, peregrinarea poporului ales prin pustiu, postul lui Moise pe Sinai sau cele patruzeci de zile petrecute de Hristos în pustie configurează un model spiritual în care timpul devine spațiu al transformării interioare. În acest sens, perioada pascală este percepută în spiritualitatea ortodoxă ca un interval de trecere de la experiența Învierii la întemeierea Bisericii prin Pogorârea Duhului Sfânt.

Din punct de vedere liturgic, sărbătoarea Înălțării este atestată încă din secolul al IV-lea, fiind menționată de Eusebiu de Cezareea și de pelerina Egeria în relatările lor despre practicile liturgice din Ierusalim. Inițial celebrată împreună cu Rusaliile, sărbătoarea dobândește treptat autonomie calendaristică, pe măsură ce reflecția teologică asupra evenimentului se dezvoltă. În tradiția ortodoxă românească, această zi marchează și sfârșitul perioadei pascale, fiind ultima ocazie în care credincioșii se salută cu formula „Hristos a înviat!”. De asemenea, în cultura populară persistă credința că între Paști și Înălțare cerurile rămân deschise, iar sufletele celor adormiți pot beneficia mai ușor de mila divină. Această concepție exprimă o sensibilitate specifică spiritualității tradiționale, în care timpul liturgic influențează nu doar viața comunității, ci și relația dintre lumea văzută și cea nevăzută.

În spațiul etnofolcloric-religios românesc, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Ispas, denumire derivată din tradiția populară care personalizează momentul prin figura unui martor simbolic al Înălțării. Practicile asociate acestei zile reflectă sinteza dintre credința creștină și un fond arhaic de rituri agrare și apotropaice. Leușteanul, alunul sau frunzele de nuc sunt utilizate pentru împodobirea gospodăriilor și a mormintelor, fiind considerate plante cu puteri protectoare. În imaginarul tradițional, aceste gesturi au rolul de a apăra comunitatea de influențele malefice și de a asigura sănătatea și fertilitatea. În mod similar, ritualurile legate de animale – afumarea vitelor, marcarea acestora sau practicile privind sporirea laptelui – evidențiază importanța lumii pastorale și relația profundă dintre om și natură.

Caracterul agrar al sărbătorii este accentuat și de numeroasele interdicții privind munca, considerate necesare pentru protejarea holdelor și pentru menținerea echilibrului cosmic. În mentalitatea tradițională, natura nu este un simplu cadru al existenței, ci un spațiu sacralizat, aflat sub influența directă a voinței divine. Ritualul devine astfel mijlocul prin care omul își armonizează existența cu ritmurile cosmice și cu ordinea sacră a lumii.

Dimensiunea memorială a Înălțării este la rândul ei semnificativă. Pomenirea morților și oferirea de alimente rituale exprimă continuitatea legăturii dintre cei vii și cei adormiți, reflectând o concepție specifică spiritualității ortodoxe, în care moartea nu reprezintă o ruptură definitivă, ci o trecere spre o altă formă de existență. În tradiția românească contemporană, această dimensiune a fost amplificată prin consacrarea zilei ca sărbătoare a eroilor neamului, ceea ce adaugă praznicului o puternică valoare identitară și memorială.

În mod firesc, după solemnitatea Înălțării și apropierea Pogorârii Duhului Sfânt, calendarul ortodox conduce către sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, celebrată la 21 mai. Dacă Înălțarea exprimă plenitudinea lucrării mântuitoare a lui Hristos și deschiderea Bisericii către universalitate, sărbătoarea celor doi împărați marchează momentul în care creștinismul dobândește vizibilitate istorică și stabilitate instituțională în cadrul Imperiului Roman. Există astfel o continuitate simbolică între cele două sărbători: de la afirmarea dimensiunii cerești a Împărăției lui Dumnezeu la organizarea concretă a comunității creștine în istorie.

În tradiția bizantină, Constantin și Elena sunt cinstiți cu titulatura de „întocmai cu apostolii”, expresie care evidențiază rolul lor fundamental în răspândirea și consolidarea creștinismului. Domnia împăratului Constantin este interpretată în teologia istoriei ca o intervenție providențială, prin care persecuțiile împotriva creștinilor încetează, iar credința primește libertate de manifestare prin Edictul de la Milano din anul 313. În același timp, împărăteasa Elena este evocată ca model de pietate și devoțiune, tradiția atribuindu-i descoperirea Sfintei Cruci la Ierusalim.

Crucea devine elementul central al iconografiei și spiritualității acestei sărbători. Viziunea lui Constantin înaintea luptei de la Podul Milvius, sintetizată în formula „In hoc signo vinces”, transformă crucea din instrument al supliciului într-un simbol al biruinței și al protecției divine. În iconografia bizantină, cei doi sfinți sunt reprezentați ținând între ei crucea, imagine care exprimă unirea dintre autoritatea politică și credința creștină, dintre puterea istorică și ordinea spirituală.

În plan popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este profund integrată în calendarul agrar și pastoral. Denumiri precum „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor” reflectă observația atentă a ritmurilor naturii și asocierea lor cu timpul sacru. Se crede că în această zi păsările își învață puii să zboare, imagine care poate fi interpretată simbolic drept expresie a maturizării și a trecerii către o nouă etapă a vieții. Interdicțiile de muncă, ritualurile de protecție a recoltelor și practicile pastorale legate de organizarea stânelor indică faptul că această sărbătoare funcționează ca un prag simbolic între primăvară și vară.

Aprinderea focurilor rituale, stropirea animalelor cu agheasmă sau tămâierea gospodăriilor exprimă credința într-o lume în care sacrul și cotidianul coexistă permanent. Focul, apa și fumul devin elemente purificatoare, integrate într-un sistem ritual menit să protejeze comunitatea și să asigure continuitatea vieții. Aceste practici relevă persistența unei mentalități tradiționale în care ordinea lumii este menținută prin respectarea timpului sacru și prin participarea colectivă la ritual.

În ansamblu, sărbătorile Înălțării Domnului și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena ilustrează modul în care spiritualitatea ortodoxă a modelat cultura românească, integrând experiența teologică în ritmurile vieții comunitare. Ele reflectă nu doar memoria unor evenimente fundamentale ale creștinismului, ci și capacitatea tradiției de a transforma timpul liturgic într-un spațiu viu al identității, al solidarității și al continuității culturale.

Cu prilejul acestei mari sărbători a Înălțării Domnului, vă adresez gânduri de pace, lumină și binecuvântare sufletească. Totodată, un sincer și călduros „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena, fie ca ocrotirea lor să vă aducă sănătate, credință statornică, bucurii și împliniri alături de cei dragi.

Dan Horgan

Bibliografie:

– Biblia sau Sfânta Scriptură, Faptele Apostolilor 1, 1–11.

– Jean Daniélou, Biblia și simbolismul numeric, București, Editura Herald, 2008, p. 112–118.

– Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997, p. 92–95.

– Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, București, 1914, p. 156–160.

– Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II, București, 1898, p. 210–215.

– Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Editura Albatros, 1989, p. 123–125.

– Eusebiu din Cezareea – Viața lui Constantin

– Bătălia de la Podul Milvius

– Edictul de la Milano

– Henry Chadwick – The Early Church

– Primul Sinod Ecumenic de la Niceea

– Socrate Scolasticul – Istoria bisericească

– Ion Ghinoiu – Sărbători și obiceiuri românești

– Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, Editura Academiei, 1987, p. 402–405.

The post IZVOR DE APĂ VIE: ÎNĂLȚAREA DOMNULUI ȘI SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA – CONVERGENȚE TEOLOGICE ȘI REFLECȚII ETNOFOLCLORICE ÎN SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

„Pentru ca această zi să fie una cât mai frumoasă pentru copii, avem nevoie de sprijinul comunității. Invităm oameni de bine, instituții și sponsori să se implice prin donații, produse, materiale sau voluntariat”, transmite organizatorul evenimentului, Asociația „Filantropia Ortodoxă”.

Evenimentul este programat a avea loc în Curtea Episcopiei Hușilor, între orele 10:00 și 15:00. „Orice ajutor contează și poate aduce zâmbete pe chipurile copiilor”, transmite asociația.

Cu această ocazie va avea loc și premierea copiilor care au participat la concursul cu același nume, copii care au trimis videoclipuri prin care au demonstrat că apreciază și promovează „valorile credinței și ale tradițiilor românești, dezvoltându-și în același timp creativitatea, spiritul de echipă și dragostea pentru identitatea culturală”. 

The post „Bun venit, copilărie!”, pe 30 mai, în Curtea Episcopiei Hușilor first appeared on Monitorul de Vaslui.

Ediția din anul 2026 este intitulată „Credință și tradiție prin ochii copiilor”, și organizatorii se pregătesc pentru a primi peste 2.000 de copii, cu o situație financiară modestă, selectați din cadrul mai multor parohii din cuprinsul Episcopiei Hușilor, la care se vor adăuga beneficiarii centrelor de zi ale Asociației, precum și toți micuții din Huși, pentru o zi plină de zâmbete, jocuri și surprize.

Aceștia vor sosi, în dimineața zilei de 30 mai 2026, în curtea Catedralei Episcopale, pentru a participa la programul pregătit special pentru ei, între orele 10.00-15.00. Vor fi însoțiți de preoții parohi și de voluntari și vor avea ocazia, pe tot parcursul zilei, să se bucure de activitățile dedicate lor. Cei mici vor avea parte de o gamă variată de activități, precum ateliere de lucru (pictură, muzică, șah), de joc (tobogane, baloane, carusel), întâlniri cu personaje din desenele animate, face-painting și multe alte surprize.

The post Peste 2.000 de copii din județ, distracție de Ziua Copilului în curtea Episcopiei Huși first appeared on Monitorul de Vaslui.

Regulamentul concursul a fost publicat pe pagina de socializare a Asociației „Filantropia Ortodoxă” și are tema „Credință și tradiție prin ochii copiilor”.

Data limită pentru înscriere și trimiterea materialelor este 19 mai 2026 (inclusiv). Videoclipurile vor fi trimise prin link WeTransfer.

La înscriere trebuie transmise numele tuturor participanților din videoclip, datele persoanei responsabile, un număr de contact.

Toate persoanele care apar în videoclip trebuie să își ofere acordul de imagine, atenționează organizatorii, precizând că, la cerere, organizatorii pot trimite formularul pentru acordul de imagine.

Videoclipurile trebuie să respecte tema concursului, să aibă maximum 5 minute, să fie originale, să nu conțină limbaj sau imagini ofensatoare, să fie trimise până la data de 19 mai inclusiv. Pe data de 20 mai toate videoclipurile validate vor fi publicate pe pagina oficială a asociației.

Premiile contau în suma de 1.000 de lei, pentru locul I, care va fi acordat videoclipului care strânge cele mai multe vizualizări până la 30 mai, locul II – 500 lei, va fi oferit în funcție de creativitate și efortul depus. Premiile vor fi oferite pe data de 30 mai, în cadrul evenimentului „Bun venit Copilărie!”, organizat în curtea Episcopiei Huși.

„Scopul concursului este de a încuraja copiii să descopere, să aprecieze și să promoveze valorile credinței și ale tradițiilor românești, dezvoltându-și în același timp creativitatea, spiritul de echipă și dragostea pentru identitatea culturală”, transmit organizatorii.

The post Asociația „Filantropia Ortodoxă” a lansat concursul online „Credință și tradiție prin ochii copiilor” first appeared on Monitorul de Vaslui.

Întâlnirea, programată pe trei zile, a debutat luni, la sediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși cu ședința Consiliului director Federației Filantropia. Apoi, în prezența tuturor reprezentanților eparhiilor din țară, prezenți la întrunire, a avut loc o slujbă de Te Deum, oficiată în Catedrala Episcopală din Huși de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie. 

Potrivit siteului Episcopiei Hușilor, în cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că lucrarea filantropică a Bisericii se fundamentează pe identificarea chipului lui Hristos aflat în fiecare om: „Este un moment oportun de a reflecta asupra unei semnificații în ceea ce privește filantropia sau activitățile sociale pe care le desfășurăm în cadrul Bisericii noastre. Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale, are o conotație spirituală și metafizică. Atunci când concretizăm aceste fapte filantropice, avem înrădăcinată în conștiința noastră că în cel nevoiaș, privat de cele materiale, este chipul lui Hristos. Cu această intenție și convingere puternică săvârșim faptele bune, milostenia pe care o acordăm într-un mod foarte bine organizat celor care au mare nevoie”.

Episcopul Ignatie a amintit zicerile unui gânditor creștin care arăta că „milostenia, dacă nu este conținută de iubirea duhovnicească, se transformă în ceva similar cu o operațiune de cumpărare, adică îl tratăm pe cel de lângă noi ca pe un fel de obiect, gândim tranzacțional în sensul că oferim ceva pentru a obține o anumită răsplată, în cer sau aici pe pământ, atunci când cel nevoiaș ne mulțumește, fără ca să avem în mintea noastră că orice act de filantropie este exclusiv dezinteresat; nu ar trebui să căutăm niciun fel de răsplată indiferent că poate veni pe loc din partea persoanei pe care am ajutat-o, sau să ne gândim că Hristos ne va răsplăti în lumea veșniciei pentru cele pe care le-am săvârșit”, arătând că „a cerși recunoștința este un foarte mare păcat și dacă noi avem în minte că ceea ce facem pentru cei sărmani facem pentru chipul lui Hristos și respectăm demnitatea spirituală a celui om, înseamnă că faptele noastre au o valoare veșnică și sigur, sunt expresia unei iubiri spirituale”.

Preasfinția Sa a mulțumit membrilor Federației Filantropia pentru prezența în Episcopia Hușilor și a prezentat în linii mari lucrarea social-filantropică a Episcopiei Hușilor manifestându-și recunoștința pentru activitate coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Cei di urmă într-un cadru festiv, i s-a oferit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, gramata fiind citită de părintele consilier patriarhal Ciprian Ioniță, președintele Federației Filantropia.

A urmat apoi sfințirea Centrului de preparare și livrare a mesei calde ,,Arhimandrit Mina Dobzeu”, cea mai nouă componentă a Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, aflat în incinta Episcopiei Hușilor, pus sub ocrotirea spirituală a celui cunoscut drept „Duhovnicul Hușilor”, după cum a afirmat Părintele Episcop Ignatie: „Acest Centru de preparare și livrare a mesei calde, așa cum puteți observa, poartă numele ,,Arhimandrit Mina Dobzeu” pentru că în proximitatea acestui loc a fost chilia Părintelui Mina și este o formă de recunoștință, de perpetuare a memoriei unui mare duhovnic, cel care l-a botezat pe părintele Nicolae Steinhardt. Tot aici funcționează un complex social, servicii de ambulanță (7 ambulanțe) și mai multe servicii sociale, medicale, de îngrijire a vârstnicilor, a persoanelor care sunt în criză. Acest centru foarte modern și extrem de bine dotat cu cele necesare se datorează și unui ajutor venit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord”.

Părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi a vorbit despre utilitatea acestei noi componente a serviciilor sociale oferite de Asociație: „Unitatea are ca obiect de activitate prepararea și distribuirea produselor alimentare destinate beneficiarilor serviciilor sociale ale Asociației noastre, copii, bătrâni și persoane vulnerabile din centrele noastre. Este utilat complet, la cele mai bune standarde, cu respectarea normelor sanitar-veterinare și de sănătate publică în vigoare, pentru prepararea și livrarea mesei calde în sistem catering, pentru prepararea produselor de panificație (pâine, prescuri) și chiar pentru prepararea produselor de tip pizza”.

Programul lucrărilor continuă astăzi și în prima parte a zilei de miercuri, între punctele discutate aflându-se prezentarea activităților și a situației financiare aferente Federației Filantropia pe anul 2025; campania „Ajută un bătrân să zâmbească”; stadiul de implementare al proiectelor de la nivel central; prezentarea stadiului proiectelor aflate în implementare de către organizațiile membre ale Federației Filantropia; precum și cursurile de formare profesională ale Federației Filantropia pentru anul 2026.

The post Episcopia Hușilor găzduește Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române. Părintele Vladimir Beregoi a primit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” first appeared on Monitorul de Vaslui.

În perioada 15-19 aprilie 2026, la Reșița, județul Caraș-Severin, 21-25 aprilie 2026, la Brăila, județul Brăila și 21-24 aprilie 2026, la Tulcea, județul Tulcea s-au desfășurat etapele naționale ale Olimpiadelor naționale de Religie clasele V-VIII, IX-XII și a Olimpiadei de Religie pentru Seminariile Teologice.

După cum arată Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, olimpiadele de Religie sunt competiții de prestigiu ale învățământului preuniversitar românesc, care au reunit peste 662 de elevi calificați din întreaga țară, de la clasele a V-a până la a XII-a: peste 280 elevi de liceu, 275 elevi de gimnaziu și 110 elevi ai seminariilor teologice. Această distribuție evidențiază amploarea și nivelul ridicat de competitivitate al competițiilor, precum și caracterul lor selectiv, în care excelența se construiește progresiv, de la gimnaziu până la finalul liceului. „Prezența loturilor din toate clasele, cu un număr semnificativ de participanți la nivel gimnazial, liceal și vocațional, confirmă interesul constant pentru studiul religiei și a disciplinelor teologice, precum și nivelul ridicat de pregătire necesar pentru calificarea la această etapă”, arată cei de la ISJ Vaslui, care subliniază că, în acest context, participarea județului Vaslui cu loturi formate din 4/6/2 elevi reprezintă un rezultat meritoriu, reflectând atât valoarea individuală a elevilor selecționați, cât și efortul susținut al cadrelor didactice coordonatoare. Prezența constantă a județului Vaslui în competițiile naționale de profil constituie un motiv de apreciere și o încurajare pentru viitoarele generații de olimpici.

Rezultatele obținute evidențiază munca susținută a elevilor și a profesorilor îndrumători:

Premiul I: Radu M. Daria Elena, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, profesor îndrumător Ungureanu Elena;

Premiul special: Cepoi F.A. Mara Ioana, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui, profesor îndrumător Matcașu Irina-Mihaela;

Mențiune MEC: Ignat I. Alexandra Ionela, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, profesor îndrumător Ungureanu Elena;

Premiul special: Popa I. Lorena Ioana, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui, profesor îndrumător Vrînceanu Gabriel;

Premiul special: Frunză F. Marian Daniel, clasa a X-a, Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, profesor îndrumător Stângăceanu Iuliana;

Mențiune MEC: Vieru C. Ștefan, clasa a XII-a, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși, profesor îndrumător Pr. Oprea Petru-Gimi.

Diploma specială „Tinerețe și credință”: Diaconu C. Isabela Alexandra, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, profesor îndrumător Ungureanu Elena;

Diploma specială „Tinerețe și credință”: Popa F Georgiana Melania, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr. 1 Sat Lunca Banului, profesor îndrumător Popovici Eugen-Nicolae;

Diplomă de participare: Cebuc L. Victoria-Maria, clasa a IX-a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător Ștefan Georgiana;

Diplomă de participare: Huțuțui D. Mihai Lucian, clasa a X-a, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși, profesor îndrumător Oprea Nicoleta-Ancuța;

Diplomă de participare: Golie Oliver, clasa a X-a, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși, profesor îndrumător Bogdan Ciprian;

Diplomă de participare: Mocanu I. Nicoleta Ionela, clasa a XI-a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător Maftei Vasile-Silviu.

Rezultatele obținute confirmă „vechea și tânăra” tradiție de excelență a județului Vaslui în ceea ce înseamnă căutarea valorilor creștine și împlinirea lor și, în același timp, evidențiază implicarea constantă a cadrelor didactice.

„Prin seriozitate, perseverență și muncă susținută, elevii au demonstrat că performanța este rezultatul unui efort comun, construit în timp, prin colaborarea dintre elevi, profesori și instituțiile educaționale”, a transmis IISJ Vaslui, care i-a felicitat pe toți participanții, cadrele didactice implicate și părinții pentru rezultatele deosebite obținute.

The post Elevii vasluieni, performanțe remarcabile la Olimpiadele Naționale de Religie, Cult ortodox first appeared on Monitorul de Vaslui.

Figura Sfântului Gheorghe, așa cum este conturată în tradiția hagiografică bizantină, se scrie în tipologia martirului exemplar, a cărui biografie este construită în jurul ideilor de mărturisire neclintită a credinței. Izvoarele literare creștine, dezvoltate în special în mediul oriental, în prezintă ca pe un tânăr de origine nobilă, format în disciplina militară a Imperiului Roman, care și asumă public apartenența la creștinism într-un context ostil, marcat de persecuțiile inițiale de împăratul Dioclețian. Refuzul de a se supune edictelor imperiale și rezistenței în fața torturilor sunt interpretate nu doar ca acte de curaj individual, ci ca manifestări ale unei ordini spirituale superioare, în care fidelitatea față de Dumnezeu prevalează asupra constrângerilor istorice. Literatura hagiografică,așa cum a fost analizată de cercetări precum Hippolyte Delehaye, evidențiază caracterul edificator al acestui neam, în care elementele miraculoase – vindecări, învieri, convertiri – au rolul de a confirma prezența harului și de a transforma biografia sfântului într-un model normativ pentru comunitate. În acest sens, martiriul lui Gheorghe nu este doar un episod istoric, ci devine un arhetip al biruinței spirituale, reluat și reinterpretat în diferite contexte culturale.reluat și reinterpretat în diferite contexte culturale.reluat și reinterpretat în diferite contexte culturale.

Acestă dimensiune teologică este completă de dezvoltări iconografice ulterioare, în special de imagina Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, care, deși absentă din cele mai vechi texte hagiografice, a devenit una dintre cele mai recunoscute reprezentanți ale sfințeniei militante. Istoricii artei, precum André Grabar, au subliniat faptul că această scenă trebuie în cheia simbolismului creștin, ca expresie a luctei dintre bine și rău, dintre ordinele divine și forțele haosului. În spaţiul românesc, această imaginează-ţi un fost asimilată nu doar în arta bisericească, ci şi în cultura populară, unde a dobândit valenţe suplimentare, fiind asociată cu ideea de protecţie şi de echilibru cosmic. Balaurul nu mai este doar o figură mitologică, ci devin un simbol al tuturor forțelor de îngrijire distructivă amenintă ordinea comunității,iar victoria sfântului căpătă o semnificaţie existenţială, fiind percepută ca o garanţie a stabilităţii şi continuităţii.

În plan etnologic, sărătoarea cunoscută sub numerele de Sângeorz ilustră în mod exemplar procesul de sinceritate din creștinism și tradițiile precreștine. Studiile realizate de etnologi români, precum Ion Ghinoiu sau Romulus Vulcănescu, arătă că aceasta zi marchează începutul anului pastoral, moment în care turmele sunt scoase pentru prima dată la pășunat, iar natura este percepută ca reintrând într-un ciclu de fertilitate. În acest context, Sfântul Gheorghe este investit cu funcții cosmice, fiind considerat un „deschisor de drumuri” și un garantat al ordinii naturale. Acestă atribuire nu contrazice dimensiunea creștină, ci o extinde, integrând-o într-o concepție mai mare despre relația dintre om și univers.

Caracterul liminal al acestei sărbători este evidenţiat de numerele credinţe şi practici rituale asociate cu ajutorul şi ziua proprie-zisă. În mentalitatea tradițională, aceste momente sunt percepute ca fiind instabile, deschise influențelor invizibile, ceea ce impune adoptarea unor măsuri de protecție. Practicile apotropaice – utilizarea usturoiului, a plantelor spinoase sau a obiectelor metalice – nu sunt simple gesturi empirice, ci expresii ale unei gânduri simbolice în care spațiul este delimitat și sacralizat pentru a asigura ordinea. Mircea Eliade sublinia că astfel de ritualuri trebuie înțelese ca modalități prin care omul tradițional reface, la scară mică, actul cosmogonic, instaurând un centru ordonator în interiorul haosului potențial.

Focul și apa, elemente fundamentale ale imaginarului arhaic, joacă un rol central în acest context. „Focul viu”, obținut prin tehnici tradiționale, este perceput ca pur și regenerant, fiind utilizat pentru purificarea gospodărilor și a animalelor. Funcția sa nu este doar practică, ci profund simbolică, asociație cu ideea de continuitate și protecție. În mod complementar, apa – sub forma rouei sau a apei curgătoare – este investită cu puteri fertilizare și regenerare. Practicile de spălare rituală sau de stropire a spaţiului reflectă credinţa într-o reînnoire posibilă prin contactul cu elementele naturale, în acordul cu ritualele cosmice.

Dimensiunea pastorală a săratorii evidenţiază legatura strănsă din credinţele religioase şi structura economică a comunităţilor tradiţionale. Protecția turmelor, asigurarea fertilității și prevenirea bolilor sunt integrate într-un sistem ritual care conferă sens și siguranță activităților cotidiene. În acest sens, religia nu apar ca un domeniu separat, ci ca o dimensiune constitutivă a vieții sociale, care legitimează și organizează experiența.

În același timp, sărătoarea includ și manifestări cu caracter comunitar și ludic, care contribuie la coeziunea socială. Obiceiurile de tip carnavalesc, în care tinerii se maschează și se împodobesc cu elemente vegetale, pot fi interpretate, în spiritul analizelor lui Arnold van Gennep, ca ritual de trecere colectiv, menite să marcheze tranziția de la un stadion la altul. Aceste practici nu sunt marginale, ci esențiale pentru menținea echilibrului comunității, oferind un cadru de exprimare a tensiunilor și de reafirmare a solidarității.

Persistenţa unor ritualuri de divinaţie, în special în rândul fetelor, indică o preocupare constantă pentru viitor şi pentru integrarea individului în ordinea socială. Aceste practici, deși reinterpretează în context creștin, păstrează structuri arhaice, în care viitorul este perceput ca accessibil prin intermediarul semnelor și al ritualilor.

În contemporaneitate, multe dintre aceste practici au sigur transformări semnificative, însă ele nu au disparut complet. Ele continuă să existe fie sub forme simplificate, fie ca elemente ale memoriei colective, demonstrând capacitatea tradiției de a se adapta. Participation la slujbele religioase, gesturile simbolice legat de spaţiul domestic sau evocarea obiceiurilor în discursul cultural indica o continuitate care caută şcolile istorice.

În ansamblu, sărabătoarea Sfântului Gheorghe poate fi interpretată ca o expresie paradigmatică a sincerismului cultural românesc, în care elementele creștine și cele precreștine nu se exclud, ci se completează reciproc. Ea reflectă o viziune asupra lumii în care sacralitatea este diferită, prezentă atât în ritual, cât și în natură și în viața comunității, iar omul și definește existența prin raportare simultană la divinitate și la cosmos.

  Tuturor celor ce poartă numele Marelui Mucenic Gheorghe si al derivatelor sale un sincer ,,LA MULŢI ANI!”

                                                                                              Dan Horgan

Biblografie:

– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

      – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

   – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

   – Ernest Bernea – Cadre ale gândirii populare românești, Ed. Intreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie”, București, 1986.

   – Ernest Bernea – Civilizatia-romana-satească, Ed. Vremea,București 2006,

   – Ernest Bernea – Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român Ed.  Humanitas Bucureşti 2005.

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – Mitologie populară românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

The post IZVOR DE APĂ VIE: SFÂNTUL GHEORGHE ȘI PRAGUL REÎNNOIRII: CONVERGENȚE ÎN HAGIOGRAFIE, RITUALURI NATURALE ȘI IMAGINAR TRADIȚIONAL ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

„Această carte strânge laolaltă texte prin care Preasfinţitul Ignatie, Episcop al Huşilor, s-a manifestat în cetate. Textele îl impresionează pe credincios, mai ales pentru că vede cum vlădica, ieşind din Biserică, nu se depărtează de ea. Ba mai mult, duce cu sine Biserica noastră pe străzile timpului nostru. 

Avem, aşadar, răspunsurile unui luminat arhiereu la provocările veacului său. Formulate cu responsabilitate şi dragoste de Hristos, ca veritabile repere pentru un posibil răspuns creştin rostit în România anului 2026, textele acestei cărţi ni-l arată pe Preasfinţitul Ignatie ca pe un intelectual elegant şi ferm. 

Cartea de faţă este chipul interior al Preasfinţiei Sale. Prin instantanee organizate în trei părţi, Preasfinţitul Ignatie ne spune cine este, cine nu este şi ce speră. Coerenţa acestui autoportret este asigurată, ca de o fundaţie din cel mai performant beton, de credinţa în Iisus Hristos şi de conştiinţa datoriei faţă de Biserica pe care o slujeşte cu atâta vrednicie. 

Cartea este o mărturisire făcută lumii de cineva care primește, în sinea sa creştină, lumea cu uşile sufletului şi minţii larg deschise”, scrie Sever Voinescu în prefața lucrării.

Lucrarea poate fi achiziționată din librării sau de pe edituraspandugino.ro.

The post O nouă carte sub semnătura Episcopului Ignatie: „Prezentul văzut prin vitralii” first appeared on Monitorul de Vaslui.

În imaginarul tradițional, Blajinii – cunoscuți și sub numele de Rohmani, Urici sau Oameni Roșii – reprezintă o categorie aparte de ființe mitice, plasate la interferența dintre mitologia cosmogonică și memoria ancestrală. Ei sunt descriși fie ca primii oameni ai creației, fie ca strămoși arhaici, păstrători ai unei condiții originare, nealterate de corupția timpului istoric. Literatura etnografică românească a evidențiat în repetate rânduri faptul că aceste reprezentări nu trebuie înțelese literal, ci ca proiecții simbolice ale unei umanități ideale, concepută în opoziție cu imperfecțiunea lumii prezente. În unele variante narative, Blajinii sunt asociați genealogic cu Set, fiul lui Adam, ceea ce sugerează o încercare de integrare a mitologiei populare în orizontul narativ biblic, printr-un proces de reinterpretare specific culturilor tradiționale.

Spațiul în care aceștia sunt plasați este unul liminal, aflat la granița dintre văzut și nevăzut, adesea identificat cu „Tărâmul Celălalt”, dincolo de apele mitice ale lumii. Apa Sâmbetei, descrisă în numeroase credințe populare ca un fluviu care înconjoară pământul și delimitează lumea celor vii de cea a morților, devine un simbol al trecerii și al separației, dar și al posibilității de comunicare. Această geografie imaginară, departe de a fi arbitrară, reflectă o concepție coerentă asupra cosmosului, în care fiecare nivel al existenței este conectat prin intermediul unor elemente simbolice recurente: apa, arborele cosmic, pragul.

Portretul moral al Blajinilor este construit în jurul unor valori esențiale precum blândețea, smerenia, credința și solidaritatea. Ei sunt descriși ca fiind incapabili de rău, trăind într-o stare de rugăciune continuă și asumându-și, într-un mod discret, rolul de susținători spirituali ai lumii. Această imagine idealizată nu este lipsită de funcție normativă: ea propune un model etic implicit, sugerând o întoarcere la simplitate și autenticitate într-o lume percepută ca fiind în declin moral. În același timp, tradiția introduce o limitare simbolică – incapacitatea Blajinilor de a calcula data Paștelui – care justifică intervenția rituală a celor vii și subliniază interdependența dintre cele două planuri ale existenței.

Ritualul central asociat acestei sărbători – aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare – constituie un exemplu elocvent de sinteză între simbolismul creștin și substratul arhaic al culturii populare. Ouăle roșii, simboluri ale vieții și ale Învierii, devin, prin acest gest, mesageri între lumi. Credința că aceste coji ajung la Blajini și se transformă miraculos în ouă întregi sugerează o concepție ciclică asupra existenței, în care moartea nu este o ruptură definitivă, ci o etapă într-un proces continuu de regenerare. Practica este însoțită de reguli stricte privind cine poate participa la acest ritual, ceea ce indică persistența unor criterii de puritate și legitimitate rituală, specifice comunităților tradiționale.

Dimensiunea comunitară a Paștelui Blajinilor se manifestă cu pregnanță în practicile desfășurate în cimitir. Vizitarea mormintelor, curățarea și ornamentarea acestora, aprinderea lumânărilor și oferirea de pomeni nu sunt simple gesturi de pietate individuală, ci acte colective care reafirmă continuitatea dintre generații. Hrana oferită – ouă roșii, cozonac, pască, vin – capătă o funcție simbolică de comuniune, sugerând participarea celor adormiți la viața comunității. În acest sens, cimitirul nu este perceput ca un spațiu al separației, ci ca unul al întâlnirii și al reactivării memoriei colective.

Un aspect deosebit de relevant îl constituie extinderea actului de pomenire dincolo de cercul familial, către morții uitați, neidentificați sau lipsiți de urmași. Această practică reflectă o etică a responsabilității colective, în care grija față de celălalt nu este condiționată de legături de rudenie, ci derivă dintr-o conștiință comunitară profundă. În același timp, intervenția preotului, prin oficierea slujbelor de pomenire, integrează aceste practici în cadrul liturgic al Bisericii, conferindu-le o dimensiune teologică explicită.

Pe lângă aceste forme de comemorare, tradiția conservă și o serie de credințe și interdicții asociate perioadei postpascale, care reflectă o viziune arhaică asupra echilibrului dintre forțele vieții și ale morții. Aceste reprezentări, deși pot părea contradictorii din perspectiva raționalității moderne, funcționează în cadrul unei logici simbolice coerente, menite să reglementeze comportamentele și să protejeze comunitatea de dezechilibre percepute.

În același timp, sărbătoarea include și practici de coeziune socială, precum ritualurile de înfrățire sau „însurăţire”, în care tinerii stabilesc legături simbolice de solidaritate și loialitate. Aceste ceremonii, desfășurate într-un cadru ritualizat, implică schimburi de obiecte, gesturi codificate și formule consacrate, consolidând relațiile interumane și transmiterea valorilor comunitare.

Privită în ansamblu, sărbătoarea Paștelui Blajinilor se constituie ca un exemplu elocvent de sincretism cultural, în care elementele creștine se împletesc cu structuri simbolice arhaice, generând o formă de spiritualitate specifică mediului rural tradițional. Ea reflectă nu doar o concepție despre moarte și viață, ci și o anumită raportare la timp, memorie și comunitate. În contextul contemporan, marcat de mobilitate socială și de transformări culturale accelerate, această tradiție cunoaște o diminuare vizibilă, însă nu dispare. Persistența ei, chiar fragmentară, indică existența unor nevoi profunde de sens, apartenență și continuitate, care depășesc conjuncturile istorice și se înscriu în structura de adâncime a culturii.

  În contextul contemporan, această tradiție cunoaște un proces vizibil de diminuare, manifestat prin scăderea participării comunitare la practicile rituale asociate Paștelui Blajinilor. Prezența tot mai redusă a oamenilor în cimitire și caracterul grăbit al acestor vizite indică o transformare a raportării la memoria colectivă și la valorile tradiționale. Bucuria și dimensiunea comunitară care defineau odinioară această sărbătoare par estompate în prezent, fiind înlocuite de o atitudine mai rezervată și fragmentară. Cu toate acestea, persistența, chiar și în forme reduse, a acestor obiceiuri lasă deschisă posibilitatea unei revitalizări. Reintegrarea lor în viața comunității depinde, în ultimă instanță, de capacitatea noastră de a le conștientiza valoarea și de a le transmite mai departe ca parte integrantă a patrimoniului cultural și spiritual.

                                                                                                         Dan HORGAN 

Bibliografie:  

– Adrian Fochi – Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

– Arthur Gorovei. – „Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura, Grai şi Suflet – Cultură Naţională, Bucureşti, 1995.

– Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

– Elena Niculiţa Voronca – „Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

– Dumitru Bălăeţ – „Constituirea miturilor fundamentale. Aspecte ale folclorului literar străromân”

– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşti 2005

– Ion Ghinoiu – „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an” Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

– Ion Taloş – „Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

– Irina Nicolau – „Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas 1998

– M. Sadoveanu – „Nopţi de sânzâiene. Paştele blajinilor”, Editura Minerva, Colecţia Biblioteca pentru toţi, 1980

– Narcisa Ştiucă – „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, editura Cartea de Buzunar, 2006.

– „Proloagele de la Ohrida”, Editura Cartea Ortodoxă, 2005

– Romulus Antonescu – „Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

– Tudor Pamfile, „Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

The post IZVOR DE APĂ VIE: PAȘTELE BLAJINILOR – SĂRBĂTOAREA COMUNIUNII DINTRE LUMEA VĂZUTĂ ȘI CEA NEVĂZUTĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

Din perspectivă teologică, Izvorul Tămăduirii se fundamentează pe rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare a harului și ca „vas ales” prin care viața divină se revarsă în lume. În acest sens, metafora „izvorului” capătă o semnificație profundă, desemnând nu doar o sursă fizică de apă, ci și o realitate spirituală din care emană vindecarea, curățirea și restaurarea ființei umane. Apa sfințită în această zi nu este percepută ca un simplu element natural, ci ca o materie transfigurată, purtătoare de energie sacră, capabilă să acționeze asupra trupului și sufletului. Ritualul Aghesmei Mici, oficiat în mod solemn, devine astfel un act de reactualizare a prezenței divine în lume, în care materia este reintegrată în ordinea sacrului.

Semnificația acestei sărbători este amplificată prin opoziția simbolică față de Vinerea Mare, moment al suferinței și al morții. Dacă Vinerea Patimilor este marcată de ideea sacrificiului, Izvorul Tămăduirii reprezintă o „vineri a regenerării”, în care moartea este depășită, iar viața se manifestă în plenitudinea sa. Această dialectică între moarte și viață reflectă o structură profundă a gândirii religioase, în care distrugerea este urmată de reînnoire, iar suferința devine premisă a vindecării. Apa, în acest context, funcționează ca un mediator între aceste două dimensiuni, fiind simultan element de purificare și de renaștere.

Tradiția hagiografică asociată acestei sărbători își are originea în Bizanțul secolului al V-lea, fiind legată de figura împăratului Leon I. Relatarea întâlnirii acestuia cu un orb și descoperirea miraculoasă a unui izvor tămăduitor constituie nucleul narativ al sărbătorii, ilustrând intervenția directă a Maicii Domnului în viața oamenilor. Acest episod nu trebuie interpretat doar ca o simplă legendă, ci ca o construcție simbolică menită să exprime credința în prezența activă a divinității în lume. Ulterior, dezvoltarea cultului în epoca lui Iustinian și consolidarea locului de pelerinaj demonstrează instituționalizarea acestei credințe și integrarea sa în viața religioasă oficială.

În plan antropologic, Izvorul Tămăduirii evidențiază o relație profundă între om și elementele naturii, în special apa, care este percepută ca un principiu vital și ca un suport al existenței. În cultura tradițională românească, apa nu este niciodată neutră; ea este întotdeauna investită cu semnificații, fiind asociată cu viața, fertilitatea, purificarea și protecția. Practicile rituale legate de această sărbătoare — spălatul, scăldatul, stropirea — trebuie înțelese ca forme de comunicare simbolică cu sacrul, prin intermediul cărora individul caută să se reintegreze în ordinea cosmică.

Un aspect deosebit de relevant îl constituie ritualurile de sacralizare a surselor de apă. Fântânile și izvoarele sunt curățate, sfințite și protejate, devenind spații privilegiate ale manifestării divine. În mentalitatea populară, aceste locuri sunt considerate „porți” între lumi, puncte de contact între realitatea vizibilă și cea invizibilă. Credința că izvoarele descoperite sau sfințite în această zi nu vor seca reflectă o concepție simbolică asupra continuității vieții și asupra rolului apei ca garant al acesteia.

Dimensiunea etnografică a sărbătorii este completată de o serie de practici comunitare și ritualuri de solidaritate, precum legămintele juvenile. Acestea implică gesturi și simboluri cu valoare inițiatică — schimbul de obiecte, jurămintele, lumânările aprinse — și contribuie la consolidarea relațiilor sociale. Din această perspectivă, Izvorul Tămăduirii nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și un moment de reafirmare a coeziunii comunitare, în care indivizii își definesc identitatea în raport cu ceilalți.

Interdicțiile și prescripțiile asociate acestei zile reflectă o concepție normativă asupra timpului sacru. Suspendarea activităților cotidiene, precum munca sau țesutul, indică necesitatea unei rupturi simbolice față de profan, în vederea participării la sacru. Aceste reguli nu sunt arbitrare, ci fac parte dintr-un sistem coerent de credințe, în care respectarea ritualului este esențială pentru menținerea echilibrului cosmic și social.

Persistența practicilor magico-mitice rituale în această zi evidențiază stratificarea culturală a tradițiilor. Ritualurile de vindecare, de divinație sau de fertilitate, realizate cu ajutorul apei, indică o continuitate a unor modele arhaice de gândire, în care omul încearcă să influențeze realitatea prin intermediul simbolului. Deși unele dintre aceste practici sunt marginalizate de discursul religios oficial, ele rămân relevante din punct de vedere antropologic, oferind o perspectivă asupra modului în care comunitățile tradiționale interpretează lumea.

În plan simbolic, apa devine un arhetip fundamental, un element care structurează experiența umană. Ea este prezentă în toate momentele de trecere — naștere, inițiere, moarte — și funcționează ca un instrument de transformare. În cadrul Izvorului Tămăduirii, această funcție este amplificată, apa fiind percepută ca un canal al harului și ca un mijloc de restaurare a armoniei interioare.

Dimensiunea etică a sărbătorii este ilustrată prin practicile de milostenie, care implică oferirea de alimente rituale și ajutorarea celor nevoiași. Aceste gesturi reflectă valorile fundamentale ale comunității — solidaritatea, compasiunea, generozitatea — și contribuie la întărirea legăturilor sociale. În același timp, ele au o funcție simbolică, fiind percepute ca mijloace de asigurare a binecuvântării divine.

În concluzie, Izvorul Tămăduirii se configurează ca un fenomen cultural și religios complex, în care converg multiple niveluri de semnificație. Ea ilustrează modul în care tradiția ortodoxă reușește să integreze elemente teologice, simbolice și etnografice într-un sistem coerent, oferind o viziune holistică asupra lumii. Apa, ca element central al acestei sărbători, devine un simbol al vieții și al regenerării, un mediator între sacru și profan, între om și divinitate. Prin continuitatea practicilor și prin capacitatea de adaptare la contextul contemporan, Izvorul Tămăduirii rămâne un reper esențial al identității spirituale și culturale românești.

                                                                                                                          Dan HORGAN

Bibliografie:

– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

   – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

   – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

   – Ernest Bernea – Cadre ale gândirii populare românești, Ed. Intreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie”, București, 1986.

   – Ernest Bernea – Civilizatia-romana-satească, Ed. Vremea,București 2006,

   – Ernest Bernea – Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român Ed.  Humanitas Bucureşti 2005.

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.

   – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997

   – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

The post IZVOR DE APĂ VIE: IZVORUL TĂMĂDUIRII – ÎNTRE TEOLOGIE, RITUAL ȘI MENTALITATE TRADIȚIONALĂ first appeared on Monitorul de Vaslui.

Pregătirea pentru această sărbătoare presupune parcurgerea unei perioade de purificare trupească și sufletească, realizată prin Postul Paștelui, numit și Postul Mare, care se desfășoară pe durata a 48 de zile. Această etapă are rol formativ, cultivând disciplina, reflecția interioară și apropierea de valorile spirituale. Din perspectivă antropologică, postul poate fi interpretat ca un ritual de tranziție, care pregătește individul pentru momentul sacru al Învierii.

Ultima săptămână a postului, cunoscută sub denumirea de Săptămâna Patimilor, începe după Duminica Floriilor și concentrează simbolic momentele esențiale ale suferinței lui Iisus Hristos: prinderea, judecata, răstignirea și moartea Sa. În această perioadă, în bisericile ortodoxe se oficiază slujbe speciale, numite denii, care intensifică participarea credincioșilor la trăirea liturgică. Joia Mare marchează un moment central, asociat atât cu instituirea Euharistiei, cât și cu începutul pregătirilor rituale pentru sărbătoare. Vinerea Mare, numită și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, este dedicată comemorării răstignirii și morții Mântuitorului, fiind caracterizată printr-un post aspru, uneori chiar post negru, practicat ca formă de solidaritate spirituală și purificare.

Tradițiile pascale românești s-au constituit de-a lungul timpului ca expresii autentice ale culturii populare, îmbinând elemente creștine cu practici precreștine reinterpretate. Paștele simbolizează trecerea de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, iar această semnificație este reflectată în simboluri precum oul roșu, care reprezintă viața, regenerarea și eternitatea. Legendele populare explică culoarea roșie prin asocierea cu sângele lui Hristos, conferind acestui element o puternică valoare simbolică.

Noaptea de Înviere constituie punctul culminant al sărbătorii, când credincioșii participă la slujba religioasă și primesc Lumina Sfântă, simbol al biruinței vieții asupra morții. Lumânarea aprinsă este dusă acasă, marcând transferul sacrului în spațiul domestic. Lumânarea de Paști este păstrată cu grijă, fiind utilizată în momente de dificultate, ceea ce evidențiază rolul ei apotropaic în mentalitatea populară.

Masa de Paști reprezintă un moment de comuniune familială, organizată după o rânduială tradițională. Preparatele specifice – ouăle roșii, drobul, friptura de miel și pasca – au atât valoare alimentară, cât și simbolică. Mielul este asociat cu jertfa lui Hristos, în timp ce pasca, prin forma sa circulară și decorul specific, simbolizează plenitudinea și continuitatea vieții. Deși sacrificarea mielului are origini precreștine, ea a fost integrată în simbolistica creștină, dobândind noi semnificații.

În mediul rural, sărbătoarea Paștelui este însoțită de manifestări comunitare, precum hora satului sau alte forme de socializare colectivă, care reflectă bucuria reînnoirii și solidaritatea comunității. Practici precum „datul în scrânciob” sau ritualurile de curtare între tineri evidențiază dimensiunea socială și festivă a sărbătorii, completând aspectul religios.

De asemenea, purtarea hainelor noi în ziua de Paști simbolizează reînnoirea și purificarea, atât la nivel exterior, cât și interior, în acord cu transformările naturii în perioada primăverii. Alte credințe populare leagă fenomenele naturale din Vinerea Mare de fertilitatea anului agricol, reflectând o viziune tradițională asupra relației dintre om și natură.

În mentalitatea tradițională, ouăle de Paști sunt investite cu o funcție simbolică complexă, fiind considerate purtătoare de energii benefice și integrate în numeroase practici de protecție, purificare și regenerare. Prezența lor în ritualuri domestice, precum spălatul ceremonial din dimineața Paștelui, atestat mai ales în spațiul moldovenesc, evidențiază o concepție profundă asupra relației dintre om și sacru. Apa în care se introduc ouă roșii, monede și plante cu valențe simbolice, precum busuiocul, devine un mediu ritual de transfer al unor calități dorite – sănătate, frumusețe, echilibru și prosperitate. Aceste gesturi, aparent simple, sunt expresia unei gândiri tradiționale în care obiectele cotidiene sunt încărcate cu sensuri sacre și integrate într-un sistem coerent de credințe.

În acest cadru, ouăle încondeiate ocupă un loc privilegiat, nu doar prin rafinamentul tehnic al realizării lor, ci și prin densitatea simbolică pe care o concentrează. Tehnica „scrierii” cu ceară, urmată de aplicarea succesivă a culorilor, presupune nu doar îndemânare, ci și cunoașterea unui cod ornamental transmis pe cale tradițională. Din perspectivă antropologică, acest proces poate fi interpretat ca un act de creație ritualizată, în care meșterul nu doar decorează un obiect, ci reiterează, într-o formă simbolică, ordinea lumii. Oul devine astfel un microcosmos, o suprafață limitată pe care se proiectează o viziune complexă asupra existenței.

Cromatica ouălor încondeiate constituie unul dintre cele mai relevante aspecte ale acestei simbolici. Roșul, culoarea predominantă, este asociat în mod direct cu jertfa și Învierea lui Hristos, dar, într-un registru mai vechi, el trimite la sânge, viață și energie vitală. În multe interpretări etnografice, roșul are și o funcție apotropaică, fiind considerat capabil să protejeze împotriva răului și a influențelor negative. Negrul, utilizat adesea ca fundal sau ca element de contrast, nu este perceput exclusiv în sens negativ, ci exprimă ideea de profunzime, permanență și stabilitate. El poate sugera, în același timp, misterul originar al lumii sau dimensiunea ascunsă a existenței, fără a anula semnificațiile pozitive ale ansamblului.

Galbenul și auriul sunt asociate cu lumina solară, fertilitatea și bogăția, reflectând o legătură directă cu ciclurile naturii și cu speranța unei recolte îmbelșugate. Verdele, la rândul său, simbolizează reînnoirea, renașterea vegetației și continuitatea vieții, fiind o culoare a echilibrului și a regenerării. Albastrul, mai rar întâlnit, este legat de cer, de infinit și de protecția divină, sugerând o deschidere către dimensiunea transcendentă. Această paletă cromatică nu este utilizată arbitrar, ci reflectă o gândire simbolică structurată, în care fiecare culoare contribuie la construirea unui mesaj coerent, recognoscibil în interiorul comunității.

La nivel formal, liniile și motivele ornamentale care structurează suprafața oului au o funcție esențială în organizarea acestui „discurs vizual”. Liniile drepte, dispuse vertical sau orizontal, sunt asociate cu ordinea, stabilitatea și direcția, sugerând atât legătura dintre cer și pământ, cât și delimitarea unui spațiu organizat. Liniile curbe, ondulate sau spiralate introduc o dimensiune dinamică, evocând curgerea apei, ritmul vieții și continuitatea temporală. Alternanța dintre aceste tipuri de linii creează un echilibru între stabilitate și mișcare, reflectând o concepție armonioasă asupra universului.

Motivul crucii ocupă un loc central în ornamentica ouălor încondeiate, fiind în același timp un simbol creștin fundamental și o schemă de organizare a spațiului. Prin împărțirea suprafeței oului în patru registre, crucea marchează cele patru direcții ale lumii și sugerează ideea de totalitate. Alte motive, precum rombul, spirala, steaua sau așa-numita „cale rătăcită”, au origini mai vechi, precreștine, fiind integrate ulterior în simbolistica creștină. Rombul este frecvent asociat cu fertilitatea și pământul roditor, spirala indică ciclicitatea și regenerarea, iar motivele solare exprimă legătura cu ritmurile cosmice. Dispunerea acestor elemente respectă, de regulă, principii de simetrie și echilibru, ceea ce sugerează o intenție clară de a crea o imagine ordonată a lumii.

În acest sens, oul încondeiat poate fi interpretat ca o formă de sinteză între artă, credință și cunoaștere tradițională. El nu este doar un obiect estetic, ci un suport de memorie culturală, în care se păstrează și se transmit concepții despre viață, moarte, natură și divinitate. Integrarea sa în ritualurile pascale îi conferă o valoare sacră, transformându-l într-un mediator între planul uman și cel divin. Practicile magico-rituale în care este implicat, precum spălatul cu apă rituală sau utilizarea sa în gesturi de protecție, evidențiază continuitatea unor credințe arhaice, reinterpretate în contextul creștin.

În ansamblu, oul încondeiat se constituie ca un veritabil document al culturii tradiționale, în care cromatica și rețeaua de linii nu sunt simple elemente decorative, ci componente ale unui limbaj simbolic complex. Prin capacitatea sa de a integra sensuri multiple și de a funcționa simultan în registre diferite – estetic, ritualic și spiritual – el rămâne un element definitoriu al identității culturale românești. Continuitatea acestei practici, chiar și în condițiile transformărilor contemporane, demonstrează forța sa de adaptare și relevanța sa ca formă de expresie a unei viziuni asupra lumii în care sacrul și cotidianul coexistă într-o relație profund interdependentă.

În plan simbolic, spargerea cojii poate fi interpretată ca o imagine a deschiderii mormântului și a trecerii de la moarte la viață. Totodată, în mentalitatea populară, păstrarea acestui obicei este esențială pentru menținerea echilibrului cosmic, existând credința că renunțarea la el ar atrage dezordinea și sfârșitul lumii.

Sărbătoarea Paștelui, în spațiul românesc, se caracterizează printr-o sinteză între elementele liturgice creștine și un fond tradițional precreștin. Noaptea Învierii reprezintă momentul central, în care credincioșii participă la slujba religioasă și primesc lumina, simbol al vieții și al biruinței asupra întunericului. Această lumină este dusă în gospodărie, unde capătă funcții apotropaice, fiind păstrată pentru momente de cumpănă. În paralel, pregătirile domestice – curățenia, prepararea alimentelor rituale (cozonac, pască, ouă roșii) – contribuie la configurarea unei atmosfere de sărbătoare și reînnoire.

În concluzie, sărbătoarea Paștelui se configurează ca un fenomen complex, în care dimensiunea religioasă, culturală și socială se întrepătrund. Ea nu reprezintă doar comemorarea unui eveniment sacru, ci și un cadru de afirmare a identității colective, de transmitere a tradițiilor și de consolidare a relațiilor comunitare. Prin bogăția simbolurilor și a practicilor asociate, Paștele rămâne o expresie vie a spiritualității și culturii românești.

„Hristos a înviat!”

Dan Horgan

Bibliografie:

– Adrian Fochi – Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

– Arthur Gorovei. – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura, Grai şi Suflet – Cultură Naţională, Bucureşti, 1995.

– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.  

– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşti 2005
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an” Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

– Irina Nicolau – Ghidul Sărbătorilor Româneşti Editura Humanitas 1998

– Narcisa Ştiucă – Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, editura Cartea de Buzunar, 2006.

– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

– Tudor Pamfile, ,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

The post IZVOR DE APĂ VIE: PAȘTELE ÎN CULTURA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ: ANALIZĂ A PRACTICILOR RITUALE ȘI A ARTEI ÎNCONDEIERII OUĂLOR first appeared on Monitorul de Vaslui.

Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Rodina (zona Cinema), unde participanții au avut ocazia să descopere și să achiziționeze ornamente și aranjamente specifice sărbătorii Învierii Domnului, realizate cu migală de copii, seniori și angajați ai asociației. Târgul a avut un scop caritabil, fondurile fiind direcționate către sprijinirea copiilor și vârstnicilor aflați în dificultate.

Programul a inclus o expoziție cu vânzare de obiecte handmade, un concurs de kendama și momente artistice susținute de copiii din cadrul centrului cultural-educațional al asociației, dar și de tineri talentați din localitățile Șuletea, Floreni și Bârlad.

Atmosfera a fost una caldă și prietenoasă, completată de gustări dulci, activități recreative și momente artistice care au adus bucurie celor prezenți.

În urma evenimentului, organizatorii au reușit să strângă suma de 4.352 de lei, bani care vor contribui la sprijinirea familiilor numeroase și a vârstnicilor cu posibilități materiale reduse, pentru a avea o masă de Paștele mai liniștit.

Reușita acțiunii s-a datorat și sprijinului partenerilor implicați – Veronica Filip, Flori Cu Drag, Primăria Municipiului Huși, Sergiu Boeru, Andrei Brânză (Cuptorul lui Andrei) și părintele Marius Parpalea – precum și dedicării echipei Asociației Filantropia Ortodoxă Huși.

The post Peste 4.300 de lei, strânși de Filantropia Ortodoxă la Târgul de Pași caritabil organizat la Huși pentru persoanele vulnerabile first appeared on Monitorul de Vaslui.

Puțini se gândesc, în graba dimineții de Florii, că sărbătoarea aceasta are rădăcini mult mai vechi decât creștinismul însuși. Înainte ca ea să capete sensul pe care îl știm astăzi, romanii o dedicau zeiței Flora – cea care aducea primăvara, dăruia oamenilor mierea și împrăștia în lume semințele florilor. Era, la origine, un omagiu adus vieții care renaște după încremenirea iernii, o celebrare a înfloririi ca miracol repetat an de an. Înflorirea însăși era înțeleasă ca rodul unei iubiri tainice – dintre apă, simbol feminin, și focul razelor de soare, principiu masculin. Creștinismul a moștenit această încărcătură simbolică profundă și a transformat-o, fără s-o șteargă cu totul: din celebrarea unei zeițe păgâne, sărbătoarea a devenit comemorarea unui eveniment cu totul aparte din viața lui Iisus – intrarea Sa în Ierusalim, primită cu ramuri de fenic, cu mantii așternute pe jos și cu strigăte de „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. A fost singurul moment în care Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca Împărat – nu un împărat al puterii lumești, ci unul al smereniei, călărind pe un asin, împlinind o proorocire veche testamentară pe care mulți dintre cei prezenți nici nu și-o mai aminteau. Gestul acela are o profunzime pe care nici istoria, nici teologia nu au epuizat-o.

Duminica Floriilor deschide Săptămâna Patimilor, ultima și cea mai gravă săptămână a Postului Paștilor, în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii. Este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, ziua în care Biserica pomenește învierea din morți a lui Lazăr, ultima minune mare săvârșită de Iisus înainte de intrarea în Ierusalim – un semn dat parcă dinadins, ca oamenii să înțeleagă cu cine au de-a face. Iar pe Muntele Măslinilor, locul în care Mântuitorul a rostit cuvântarea despre viața veșnică și unde, în Grădina Ghetsimani, va petrece noaptea de dinainte de prinderea Sa, totul se leagă într-un fir pe care Floriile îl inaugurează solemn.

Dacă în Țara Sfântă mulțimile l-au întâmpinat cu ramuri de fenic și măslin, în spațiul românesc aceste plante au fost înlocuite, în chip firesc și frumos, cu salcia – primul arbore care prinde verde la noi odată cu primăvara, cel mai grăbit dintre toți să anunțe că iarna a trecut. Și nu întâmplător a ajuns salcia în centrul acestei sărbători. Tradiția populară păstrează o legendă emoționantă: când Maica Domnului dorea să ajungă la locul Răstignirii și nu putea trece o apă care îi stătea în cale, s-a rugat de toate plantele să o ajute – dar niciuna nu a vrut. Numai salcia și-a întins o creangă, formând un pod peste care Maica Domnului a putut trece. Drept mulțumire, a binecuvântat-o să fie dusă la biserică, sfințită de preoți și folosită de oameni de-a lungul întregului an ca leac și apărare. De atunci, ramurile de salcie sfințite la Florii nu se aruncă după slujbă. Ele sunt împletite în cununi și salbe, așezate la ferestre, la icoane, în locurile de trecere ale gospodăriei – prezențe vegetale discrete, dar încărcate de sens, menite să apere casa de deochi, vrăji, boli, furtuni și tot felul de primejdii nevăzute. Se mai credea că mâțișorii de salcie, dacă sunt arși, fumul lor risipește grindina, alungă tunetul și fulgerul – o credință care spune mult despre felul în care omul tradițional înțelegea legătura dintre lumea văzută și cea nevăzută.

La curțile domnești din Țările Române, Floriile se prăznuiau cu mare fast. Tuturor dregătorilor prezenți li se împărțeau făclii aprinse, la fel ca în noaptea de Paști – un gest care arăta că sărbătoarea aceasta nu era mai prejos decât Învierea însăși în conștiința vremii.

În lumea satelor, ziua aceasta era altfel trăită – mai aproape de pământ, mai amestecată cu muncile și speranțele oamenilor simpli. Gospodinele coc de Florii atâtea pâini sau plăcinte câți membri numără familia, fiecare diferită ca formă și mărime după vârsta celui căruia îi este destinată. Împletite cu migală și împodobite cu cununi, cruci sau alte figurine din aluat — o reminiscență a vechiului cult solar – aceste copturi aveau și un rost al dăruirii: se dădeau de pomană săracilor, pentru sufletele celor dragi plecați din lume. Tot în această zi se sădesc pomi, pentru că se crede că prind ușor și rodesc bine; dacă atingi cu o ramură de salcie sfințită un animal sau un obiect de vânzare, cumpărătorii se vor îmbulzi; tot ce se gătește din pește în această zi are puteri tămăduitoare, iar cine mănâncă pește de Florii se va lecui de orice boală. O altă credință, mai gingașă, spune că cine se va spăla pe cap sau se va bărbieri de Florii va albi ca pomii înfloriți – o imagine care mai degrabă îți aduce zâmbetul pe buze decât îți stârnește vreo îngrijorare.

Fetele mari aveau ritualurile lor, departe de cele ale gospodinelor. În ajunul Floriilor, puneau sub un păr altoit o oglindă împreună cu o cămașă curată, lăsate acolo până la răsăritul soarelui – oglinda urmând să fie folosită apoi la farmecele de dragoste. Mâțișorii sfințiți se puneau în apa de baie, iar fata care se spăla cu acea apă credea că va fi mai frumoasă și mai plăcută flăcăilor. Exista și un obicei colectiv, de o tandrețe aparte: fetele se strângeau la o casă, depuneau inele și cercei într-o căldare cu apă, și cea al cărei giuvaer era scos de trei ori la rând devenea goghia – sora mai mare simbolică a tuturor, gazda mesei de a doua zi de Paști, masă la care fiecare venea cu colaci și cu bucurie.

O denumire mai puțin știută a Floriilor este aceea de „Nunta urzicilor” – pentru că în această zi urzicile înfloresc și nu mai sunt bune de mâncat, intrând parcă și ele într-o altă etapă a existenței lor. Și florilor culese acum trebuie să li se ceară iertare, spune tradiția — un amănunt care trădează ceva esențial din sufletul acestei culturi: respectul față de tot ce trăiește, convingerea că și plantele simt și că gesturile omului față de ele nu sunt fără urmări.

Dincolo de toate obiceiurile și credințele populare, Floriile rămân în primul rând o zi a pregătirii sufletești. Creștinii se spovedesc și se împărtășesc, îngrijesc mormintele celor dragi, le ornează cu ramuri de salcie înflorită – un gest de comuniune tăcută între lumea celor vii și cea a celor plecați. Se spune că orice dorință gândită în clipa apropierii de preot pentru împărtășanie se va împlini – o credință care spune multe despre cât de mult puneau oamenii în această zi, câtă speranță strângeau în ea. Teologic, Duminica Patimilor a fost numită „florile virtuților adunate în timpul postului” – rugăciunea, smerenia, milostenia și pocăința, toate devenind în această zi un buchet oferit dinaintea Învierii, o pregătire a inimii pentru bucuria care urmează.

Există ceva în această sărbătoare care depășește granițele confesionale și chiar pe cele ale timpului – o dorință veche, omenească și simplă, de a trăi o viață la fel de ușoară și de frumoasă ca florile. Ramurile de salcie sfințite la Florii poartă cu ele această speranță: să ne ferească pe noi și tot ce e al nostru de necazuri și primejdii, să aducă rod și sănătate, să lege casa de cer cu un fir verde și sfințit.

La mulți ani tuturor celor ce poartă nume de flori!

                                                                                                  Dan HORGAN

Bibliografie:

– Adrian Fochi – „Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

   – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

   – Arthur Gorovei – „Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

   – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

   – Elena Niculiţa Voronca – „Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.   

   – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
   – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

   – Ion Ghinoiu – „Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Ion Ghinoiu – „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

   – Ion Ghinoiu – „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

   – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

   – Irina Nicolau – „Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

   – Narcisa Ştiucă – „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

   – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

   – Marcel Olinescu – „Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

   – Mihai Coman – „Mitologie populara românească”. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

   – Romulus Antonescu – „Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

   – Romulus Vulcănescu – „Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

   – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

   – Tony Brill – „Legendele românilor”, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

   – Tudor Pamfile – „Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

   – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

   – „Vieţile Sfinţilor”, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

The post IZVOR DE APĂ VIE: Duminica Floriilor – Între Credință și Tradiție first appeared on Monitorul de Vaslui.

În pragul Sărbătorilor Pascale, ca în fiecare an, prin această campanie se va ajunge cu daruri și ajutoare la persoanele vulnerabile, în special vârstnici și copii, cu o situație materială precară, izolați sau suferinzi.

În prima zi a caravanei din cadrul acestei campanii, angajații Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, alături de preoți, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, au ajuns la peste 600 de copii și bunici, din localitățile Boușori, Știoborăni, Bahnari, Poiana lui Alexa, Slobozia, Gârceni, Pădureni, Buda, Telejna, Tanacu, Burghelești și Vaslui, din cuprinsul Protopopiatului Vaslui, cărora le-au oferit pachete consistente cu alimente, dulciuri, îmbrăcăminte și încălțăminte, menite să aducă un plus de liniște și bucurie în casele lor.

„Mulțumim Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, prin Asociația Filantropică „Sfântul Nectarie” Irlanda, și Asociației „Serafim bucuria copiilor” Timișoara, care s-au alăturat acestei inițiative umanitare. Acțiunea a fost posibilă datorită implicării și solidarității oamenilor cu suflet mare, care au ales să fie alături de cei aflați în nevoie și să aducă lumină în viețile lor, cu prilejul Învierii Domnului. Continuăm în aceste zile și în comunitățile parohiale din Protopopiatele Huși și Bârlad”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

The post Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși a dat startul campaniei „De Paști aducem împreună Lumină în suflete” first appeared on Monitorul de Vaslui.