Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde merge mai departe cei mai mulți dintre absolvenții de liceu vasluieni, a dat startul înscrierilor pentru admiterea din sesiunea de vară 2026. Depunerea dosarelor de înscriere se desfășoară în perioada 13 – 18 Iulie 2026.

Candidații au la dispoziție peste 13.600 de locuri la studiile de licență, masterat și doctorat, iar dosarele pot fi depuse până pe 18 iulie, atât online, cât și la sediile facultăților.
Oferta educațională cuprinde 219 programe de studii, dintre care 90 de licență și 129 de masterat.
Noutatea acestei sesiuni este programul de licență Matematică-Informatică, predat în limba engleză, în cadrul Facultății de Matematică. De asemenea, universitatea introduce trei programe noi de masterat, adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.
La cele mai multe facultăți, admiterea se face pe baza mediei obținute la examenul de Bacalaureat. Excepție fac Facultatea de Drept, Facultatea de Informatică și specializarea Teologie Ortodoxă, unde candidații vor susține și probe scrise.
Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași , prof.dr. Liviu George Maha, a declarat în emisiunea „Starea Educației” difuzată de Radio Iașo, că instituția oferă în acest an mai multe locuri finanțate de la buget: „E o creștere a numărului de locuri finanțate de la buget, e un număr puțin mai mare, 105 locuri la licență, peste 20 la masterat, câteva locuri la doctorat, deci e un plus, nu foarte mult, dar e un plus. În contextul dezbaterilor publice legate de posibile reduceri de finanțări, inclusiv pentru studii, e o veste bună. Numărul anunțat include și locurile cu taxă. Locurile cu taxă sunt oferite în limita a ceea ce înseamnă capacitatea de școlarizare, cu alte cuvinte nu putem plusa la infinit. Numărul de locuri include și românii de pretutindeni, etnicii români, în principal candidați din Republica Moldova. Tendința a fost una crescătoare pe ultimii ani și de aceea și la nivelul Ministerului există deschidere în a păstra acest număr ridicat de locuri”.
UAIC rezervă în premieră locuri la admitere pentru viitori specialiști ai SRI și ANI
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are rezervate anul acesta, pentru prima dată, locuri la admitere pentru viitorii specialiști care vor lucra la SRI și ANI.
Prorectorul Universității, Ionuț Nistor, a precizat că cele 10 locuri sunt la Facultatea de Informatică.
El a mai spus că Ministerul Educației a aprobat pentru admiterea din acest an, aproape 13.600 de locuri la licență și master: „ 90 de programe de licență și 129 de programe de masterat. Sunt, în total, peste 13.600 de locuri, cele mai multe la studii de licență, peste 8.300, iar dintre acestea mai mult de jumătate sunt locuri bugetate. Sunt peste 5.000 de locuri la studii de masterat, jumătate dintre ele bugetate. Sigur, sunt și locuri dedicate românilor de pretutindeni: 800 de locuri la studii de licență, în total, de asemenea, 500 de locuri, tot pentru românii de pretutindeni, la studii de masterat. Noutățile de anul acesta țin de introducerea unor programe noi de studii la ciclul de licență. Este vorba despre un program la Facultatea de Matematică, o noutate care cred că va atrage pe cei pasionați de informatică sau de științele exacte. Este vorba despre programul Matematică-Informatică, în limba engleză. Alte trei programe de studii de masterat sunt oferite de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Geografie și Geologie și Facultatea de Teologie Ortodoxă. Sunt câteva locuri destinate studenților militari. Anul acesta, Universitatea „Cuza” din Iași are această convenție cu ANI, prin care pune la dispoziție un număr de locuri la Informatică, pentru cei interesați de studii de profil în acest domeniu foarte la modă”.
Depunerea dosarelor de înscriere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se desfășoară în perioada 13 – 18 Iulie 2026.








