Deputata AUR Laura Gherasim cere anchetă parlamentară pentru investigarea cauzelor producerii accidentului ecologic de la Salina Praid

0

În cadrul Conferinței Naționale „Salina Praid: Adevăr, Responsabilitate, Soluții pentru Viitor”, organizate zilele trecute în Parlamentul României, deputata AUR Laura Gherasim a atras atenția că a trecut un an de la inundarea Salinei Praid și că încă nu se cunosc cauzele accidentului ecologic.

După ce de ani se știa despre existența riscurilor care amenințau Salina Praid, atenționările specialiștilor fiind ignorate, iar apoi, după producerea tragediei, au fost făcute mai multe anchete inclusiv de către Corpul de control al primului ministru, nu se știe încă exact cauzele și responsabilitățile care au dus la acest dezastru. În consecință, parlamentarul vasluian consideră că actuala putere încearcă mușamalizarea cazului și a anunțat că Alianța pentru Unirea Românilor va solicita înființarea unei comisii parlamentare de anchetă. „„Este important să facem aceastã comisie de anchetã. (…) Trebuie întâi să identifici cauzele, apoi vinovații, iar după aceea, să vii cu măsuri ca să vezi cum poți reface și rezolva această problemă!”, a declarat deputata Laura Gherasim, în cadrul Conferinței Naționale privind Salina Praid.

Pe 29 mai 2025, după ce râul Corund ieșit din matcă și a rupt digul din subteran al Salinei Praid din județul Mureș, iar apa a pătruns atât în galeriile destinate exploatării, cât și în zona accesibilă vizitatorilor. Ulterior s-au format mai multe cratere, și, mai grav, apele râului Corund au fost contaminate cu sare, afectând apoi și alte râuri din aval, în care se varsă. Zeci de mii de oameni au rămas fără apă potabilă, și este posibil ca Salina Praid, importantă sursă de sare dar și obeictiv turistic, să fie compromisă permanent.

A trecut un an de la această tragedie, iar cauzele și responsabilitățile încă nu au fost făcute publice, deși acolo au fost făcute mai multe controale, inclusiv Corpului de control al primului ministru, raport care a fost însă secretizat.

Grupul parlamentar AUR a organizat zilele trecute o Conferință Națională sub titlul „Salina Praid: Adevăr, Responsabilitate, Soluții pentru Viitor”, la care au fost invitați parlamentari, specialiști în domeniu și reprezentanți ai instituțiilor responsabile.

Între cei care au luat cuvântul a fost și deputata AUR de Vaslui, Laura Gherasim, care a arătat că autoritãtile cunosteau încă din 2007 existența riscurilor care amenințau Salina Praid, însă nu au fost luate măsuri concrete pentru prevenirea situației actuale. „Avem cercetători, avem specialiști care fac rapoarte, doar că nu ține nimeni cont de ele. Ştiau din 2007 despre existența acestui pericol și nu s-au făcut absolut nimic. Acum apare întrebarea: de ce nu au făcut nimic? Cauzele sunt  politice. Cine credeți că era în fruntea acestei companii strategice? O persoană numită de PSD, director, care a fost cârciumar. O altă persoană, președinte al Consiliului de Administrație, numită tot politic, fost agent de pază la AGIP. Pe plan local, UDMR avea prefect, primar, președinte de Consiliu Județean, deci, puteau să ia măsuri! La Apele Române Mureș, cine credeți că a venit? USR, cei care în campanie spuneau „Nu sinecuri, ci specialiști. Şi au venit specialițtii. Iată ce au făcut”.

În continuare, deputata Gherasim a arătat că se pare că nu se dorește tragerea la răspundere a celor vinovați de tragedia de la Praid: „În acest moment, există un raport al Corpului de Control al prim-ministrului României, care ar trebui să ia niște măsuri pe care ministerele române să le implementeze. Doar că, ca să ai ce implementa, presupune să identifici întâi cauzele, și apoi vinovații, și abia apoi să vii cu măsuri ca să vezi cum poți reface și rezolva această problemă. Numai că, ce se vezi, acest raport este secretizat! La fel, toate rapoartele din ultima vreme, pentru că cei care conduc țara de 36 de ani nu s-au hotărât încă dacă aceste obiective sunt strategice sau nu! Dacă sunt strategice, atunci trebuie tratate cu prioritate de la început și permanent!”.

Deputata Laura Gherasim a mai arătat că nici reprezentanții instituțiilor care au responsabilități în ceea ce privește acest dezastru nu au dat răspunsuri cu privire la cauzele și responsabilii pentru producerea lui. Şi, asta în condițiile în care Cosntituția României prevede expres ca reprezentanții instituțiilor statului trebuie să răspundă și să se supună controlului parlamentar. „Reprezentanții acestor instituții, numiți politic, sfidează legea și Parlamentul României și comisiile acestuia, inclusiv Comisia permanentă pentru cercetarea abuzurilor, pe care o conduc, și nu au răspuns la întrebările acestei comisii 200 de zile, 300 de zile, deși am făcut interpelări, am folosit toate mecanismele parlamentare puse la dispoziție. (…) Sunt sute de petiții pe toate temele, începe să devină o problemă care nu mai poate fi tratată punctual, ci trebuie tratată sistemic”, a arătat deputata Gherasim.

Parlamentarul vasluian a anunțat că împreună cu alți parlamentari AUR va solicita înființarea unei comisii parlamentare de anchetă: „E important să avem această comisie de anchetă, pentru ce? Până când nu ne așezăm cu toții la masă, până când ne pun față în față toate dovezile, să punem cel puțin întrebările corecte pentru a obține răspunsurile corecte, vom ajunge ca în fiecare an să mai facem câte o dezbatere și să discutăm despre ce s-a întâmplat la Colectiv, ce s-a întâmplat la Praid”.

„Până atunci, continuăm seria de întrebări, seria de interpelări, pentru ca, cu ajutorul dumneavoastră, să nu mai permitem ca oameni care nu au nici un criteriu de competență, să ajungă în poziții cheie și să ia decizii care privesc soarta noastră, a tuturor!”, a încheiat deputata Laura Gherasim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.