Prefectul Popica și-a depus demisia din funcție

0

Pe fondul ieșirii de la guvernare a Partidului Social Democrat (PSD) și, implicit, a numirii unor prefecți de la Partidul Național Liberal (PNL) cu prefecturi conduse de social-democrați, prefectul vasluian Eduard-Andrei Popica nu a mai așteptat eliberarea sa din funcție de către premierul Bolojan, ci și-a depus demisia.

Popica și-a anunțat renunțarea la funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu, astăzi, 28 aprilie 2026, prin intermediul unei postări pe Facebook, rețea socială unde își anunța cam toate deciziile, ca și alte informații publice.

„Stimati vasluieni, astăzi închei un capitol important din viața mea profesională și anunț că mi-am depus personal la Ministerul Afacerilor Interne demisia din funcția de prefect al județului Vaslui. A fost o perioadă intensă, plină de provocări, dar și de realizări, care nu ar fi fost posibile fără sprijinul colegilor din instituție, al tuturor instituțiilor cu care am colaborat, dar și al tuturor celor care au avut încredere în mine”, scrie Popica.

„Am incercat, pe toată durata mandatului, să îmi exercit atribuțiile cu responsabilitate, echilibru și respect față de țară și cetățeni. Consider că acest moment este unul potrivit pentru a face un pas în lateral și pentru a permite ca o nouă etapă în viața mea să își facă debutul. Rămân în continuare implicat în viața comunității și voi susține, din orice poziție, proiectele care contribuie la dezvoltarea județului. Vă mulțumesc tuturor!”, își încheie prefectul demisionar postarea.

Până la numirea unui nou prefect în județ, atribuțiile îi vor fi preluate de actualul subprefect vasluian, Șerban Andrei, de la Uniunea Salvați România (USR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.