O femeie, salariată a Goscom, a fost lovită pe trecerea de pietoni, în această dimineață, de un taxi, în zona sensului giratoriu de la Interex. Femeia se angajase în trecerea străzii când taxiul era încă departe, însă taximetristul nu a oprit decât după ce a lovit-o.

Femeie de 50 de ani, angajată la Goscom, a fost lovită de un autoturism taxi în timp ce se deplasa pe jos, trăgând un tomberon.
Martorii au sunat imediat la 112 și au anunțat că victima este inconștientă și nu reacționează. În urma apelului, la fața locului a fost trimisă de urgență o ambulanță a ISU, cu medic.
„Este vorba despre un pieton lovit de un autoturism, un taxi. Victima este o femeie. Accidentul s-a produs în sensul giratoriu de la Interex. La primul apel dat la 112 s-a precizat că victima este inconștientă. A fost trimisă o ambulanță ISU cu medic”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Echipajul medical a găsit victima conștientă, dar cu multiple traumatisme, și i-a acordat primul ajutor la fața locului. Ulterior, femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Potrivit primelor informații, aceasta a suferit politraumatisme la ambele picioare.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.











