În următorii ani, Bârladul ar putea beneficia de una din cele mai mari finanțări primite vreodată pentru o singură investiție. Este vorba despre proiectul „Construire corp clădire pentru secțiile de Boli Infecțioase, Pneumologie și Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad”, cu o valoare de 70 de milioane de euro.

Anunțul a fost făcut de Ciprian Feraru, managerul spitalului bârlădean, care a anunțat că, în urmă cu câteva zile, proiectul a primit avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătății, eliberarea acestui document reprezentând parcurgerea unei etape obligatorii, astfel încât proiectul inițiat de primarul Dumitru Boroș să treacă în etapa finală de evaluare în cadrul Programului Național de Investiții în infrastructura unităților spitalicești.
„Noul corp de clădire va avea 177 de paturi pentru secțiile Boli Infecțioase, Psihiatrie și Pneumologie și va include, la demisol, blocul alimentar și spălătoria complet utilate pentru deservirea întregului spital. Mulțumim domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, domnului ministru Alexandru Rafila, domnului secretar de stat Alexandru Rogobete și domnului ministru Adrian Câciu, pentru susținerea dezvoltării calității serviciilor de sănătate publică de la nivelul comunității noastre. De asemenea, mulțumim deputatului Adrian Solomon, cel care a facilitat stabilirea unei bune colaborări între Ministerul Sănătății și reprezentanții instituției noastre, în vederea obținerii sprijinului necesar parcurgerii acestei etape, precum și primarului Dumitru Boroș, pentru implicarea activă în soluționarea problemei infrastructurii deficitare a spitalului”, a transmis managerul Feraru.











Și cu-i se mai trebuie să să mulțumim pentru drepturile noastre!!!!! Slugi nenorocite………!
Comentariile sunt închise.