Ploile abundente din perioada martie – mai 2026 au provocat nu doar alunecări de teren, în comune ca Dodești și Epureni, dar și inundații, din fericire, locale și care nu s-au soldat cu pagube materiale importante. Însă aceste inundații pot duce la apariția unor boli cauzate de consumul de apă și alimente, în zonele care au fost afectate de precipitațiile abundente. Este vorba în special de consumul de apă din fântânile inundate , ori de alimente din beciurile în care s-a infiltrat apă în urma ploilor. Se recomandă curățarea și dezinfecția fântânilor, dar și a spațiilor din stricta vecinatate a gropilor simple (latrine) sau a foselor septice care au deversat.

Direcția de Sănătate Publică Vaslui recomandă luarea unor măsuri de urgență în vederea prevenirii apariției unor boli cauzate de consumul de apă și alimente, în zonele care au fost afectate de precipitațiile abundente.
„În localităţile rurale, unde aprovizionarea cu apă de face din fântânile individuale sau publice, în cazul în care acestea au fost inundate, apa se consideră nepotabilă și este interzisă pentru consum! Dacă aprovizionarea cu apa se consideră nepotabilă, se recomandă consumul doar de numai apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de către reprezentanții autorităţilor publice. După inundații fântânile trebuie curățate și dezinfectate. Pentru siguranță, în localităţile rurale inundate, apa din rețea se poate consuma fiartă și răcită – apa trebuie lăsată să se răcească singură, fără adăugarea de gheaţă”.
Sfaturi pentru curățarea și dezinfecția fântânilor:
Curăţarea fântânii se poate face manual sau se poate utiliza o pompă de noroi sau nisip. Mai întâi se scoate toatăapa din fântână (sleirea fântânii) cu o pompă sau cu găleţile. Apoi se curăţă pereţii cu o perie aspră, şi fundul fântânii de nămol sau alte murdării, până când acesta rămâne curat.
Dezinfecția fântânii se face numai după ce fântâna a fost curăţată şi apa a ajuns din nou la nivelul obişnuit. Dezinfecţia fântânii se face de obicei cu substanţe clorigene: clorură de var, hipoclorit de sodiu, cloramină, etc). Cantitatea de substanţă clorigenă folosită pentru dezinfecţia apei depinde de gradul de poluare şi volumul apei din fântână calculat prin înmulţirea suprafeţei fântânii cu adâncimea coloanei de apă.
Într-un vas care conţine 8-10 litri apă se dizolvă pudra de clorură de var, câte 20-50 g pentru fiecare metru cub de apă din fântâna ce urmează a fi dezinfectată. Se lasă să se limpezească câteva ore şi se introduce în fântână numai partea care s-a limpezit şi care constituie soluţia dezinfectantă. Preparate precum Cloramina sau Clorom se prezintă sub formă de comprimate şi sunt mai uşor de dozat (6- 7 cp la 1 mc apă). Dacă soluţia de substanţă dezinfectantă a fost preparată corespunzător, după 30 minute apa din fântână ar trebui să aibă încă miros de clor. Fântâna se păstrează bine închisă timp de 24 ore, apoi se goleşte în întregime până dispare complet mirosul de clor.
Dacă pentru dezinfectare se folosește var nestins, acesta se utilizează introducând circa 5-6 kg la 1 mc de apă. Se lasă apa în contact cu varul timp de 24 ore, timp în care fântâna nu trebuie utilizată. După acest interval, fântâna se goleşte din nou, până ce apa nu mai conţine urme de lapte de var.Se aşteaptă până când apa se ridică la nivelul obişnuit, după care fântâna se poate reda în folosinţă.
DSP avertizează că apa din fântână poate fi consumată numai după ce au fost efectuate analize fizico-chimice şi bacteriologice care confirmă potabilitatea acesteia. Specialiștii DSP recomandă ca populația să nu atingă animalele moarte și să avertizeze autoritățile, în vederea evacuării acestora. Deasemenea, nu se recomandă consumul alimentelor depozitate în spații inundate. „Pentru prevenirea infiltrării de apă contaminată în pânza freatică în special din zona fântânilor, spațiile din stricta vecinatate a gropilor simple (latrine) sau a foselor septice care au deversat, trebuie dezinfectate cu soluții hiperclorigene 5-10%”, mai recomandă Direcția de Sănătate Publică Vaslui.
Marian MOCANU










