Centrul de Asistență Medico-Socială Băcești, găsit cu probleme în iulie, verificat din nou de autorități

0

La mai bine de două luni de la demararea controalelor ce au vizat centrele sociale din județ, acțiune ce a scos la iveală mai multe nereguli în cazul Centrului de Asistență Medico-Socială din Băcești, prefectul însoțit de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui și ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au reverificat respectivul centru. Prefectul Daniel Onofrei a dorit, astfel, să vadă dacă, în timpul scurs de la primul control, angajații instituției au luat măsurile necesare remedierii deficiențelor găsite în iulie.

Cancelaria Prefectului județului Vaslui a anunțat săptămâna trecută că, în cursul zilei de vineri, 29 septembrie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a efectuat o acțiune de control la Centrul de Asistență Medico-Socială Băcești, unde a fost însoțit de reprezentanți ai DSP și DSVSA Vaslui. Această verificare reprezintă o continuare a măsurilor inițiate în luna iulie, când s-a dispus formarea unor echipe mixte pentru a efectua verificări în toate centrele sociale din județul Vaslui, scopul acțiunii fiind acela de a evalua dacă deficiențele constatate anterior au fost remediate.

În iulie, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au identificat faptul că Centrul Medico-Social Băcești nu deținea autorizație de securitate la incendiu. Totodată, DSP Vaslui a constatat că, în anexa autorizației sanitare de funcționare, nu erau menționate modificările aduse destinației unor spații, iar în unele saloane nu se asigurase suprafața minimă / pat, cubajul de aer și iluminatul natural. În urma acțiunii de control de vineri, s-a constatat că respectivul centru a luat măsuri pentru remedierea unora din deficiențele identificate în iulie.

„Ne bucură faptul că instituția a răspuns prompt și eficient recomandărilor formulate anterior și a demonstrat o abordare responsabilă în ceea ce privește respectarea normelor și regulamentelor în vigoare. Am stabilit astăzi (vineri, n.r.) că centrul trebuie să amenajeze o mini stație de tratare a apei, sursa de apă fiind nepotabilă. Inspectorii DSVSA Vaslui au făcut din nou o serie de recomandări privind modul în care se păstrează alimentele și în ce privește aprovizionarea. S-au verificat rețetarele și probele de mâncare. Principalul obiectiv în funcționarea acestor centre este să fie asigurată respectarea demnității beneficiarilor serviciilor, precum și să li se ofere îngrijire și alimentație corectă. În județul Vaslui, există 53 de astfel de centre, dintre care 45 aparțin Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, două centre sunt deținute de Consiliul Județean, respectiv cele din Codăești și Băcești, iar alte 6 centre sunt deținute de entități private. Le-am cerut tuturor celor implicați în această acțiune de control să manifeste maximă seriozitate și să mă informeze imediat în cazul în care constată probleme sau nereguli în centrele sociale verificate”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.