DGASPC Vaslui vrea înființarea a două noi centre pentru copiii cu autism

0

În plus față de cele patru centre existente în județ, Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui vrea înfiinţarea a două noi centre pentru copiii cu Tulburări de Spectru Autist (TSA). Motivația este creșterea numărului acestor copii.

Primul centru nou urmează a fi înfiinţat în cadrul unui complex de servicii din municipiul Vaslui, urmând ca în viitor să se găsească soluţii pentru deschiderea unui centru de sine stătător destinat copiilor cu autism, al căror număr a crescut în ultimii ani în judeţul Vaslui.

„Este necesar să extindem capacitatea de acordarea a serviciilor de terapie pentru copiii cu TSA, având în vedere că ne confruntăm cu o creştere a numărului acestor copii. Din cauza acestei evoluţii şi având în vedere adresabilitatea crescută, am fost nevoiţi să reducem timpul de terapie alocat fiecărui copil, mai ales pentru că numărul de angajaţi a rămas acelaşi şi ne-am dorit să nu refuzăm pe nimeni, ci să onorăm toate cererile primite din partea părinţilor. Şi în ultima discuţie pe care am avut-o cu reprezentanţii UNICEF am discutat despre situaţia acestor copii şi despre faptul că este nevoie de centre noi, deoarece acum capacitatea este limitată”, a spus Dragoș Cazacu, directorul general al DGASPC Vaslui, Dragoş Cazacu.
În judeţul Vaslui sunt încadraţi în grad de handicap 401 copii cu TSA, faţă de 340, câţi erau în urmă cu doi ani. 186 de copii, 111 din municipiul Vaslui, urmează un program de terapie în centrele specializate ale DGASPC Vaslui. În anul 2019, potrivit DGASPC Vaslui, în judeţ doar 140 de copii cu TSA erau incluşi în programe de terapie.