Un cal căzut într-un puț adânc de circa patru metri și cu diametru de 1,3 metri a fost salvat de către pompieri după două ore de eforturi.

Pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială și un echipaj specializat pentru salvarea unui animal căzut într-un puț din localitatea Rădăești, comuna Bogdănița. La fața locului au fost prezenți și voluntari din cadrul SVSU Bogdănița.
La sosirea echipajului de intervenție a fost găsit un cal căzut într-un puț adânc de circa patru metri și cu un diametru de aproximativ 1,3 metri.
Pompierii militari au încercat scoaterea animalului prim mijloacele clasice, dar din cauza pietrelor așezate pe peretele interior al puțului au fost nevoiți să renunțe. Pietrele erau instabile și exista riscul de rănire, atât a animalului, cât și a salvatorilor.
Autoritățile locale au pus la dispoziție un buldoexcavator, cu ajutorul căruia a fost executată o rampă de acces pentru a putea fi salvată cabalina.
După aproximativ două ore, calul a fost scos din puț. Animalul este în predat proprietarului.











Ingrozitor 🙁 Sarmanul cal 🙁 Sper sa mai poata fi ajutat de un veterinar si sa nu il sacrifice proprietarul
Comentariile sunt închise.