Recent, la editura Tritonic Books din Capitală a apărut o lucrare inedită despre o temă mai puțin abordată de istoriografia contemporană, și anume foametea din primii ani postbelici, îndeosebi în Moldova în general, și în județul Fălciu, în special. Volumul a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. El însumează preocupările stăruitoare ale profesorului Ștefan Plugaru pe această problematică a foametei cauzată de seceta teribilă din fostul județ Fălciu, cu tot cortegiul de suferințe îndurate de locuitorii acestei zone. Unele din aceste cercetări au fost oferite publicului și în paginile ziarului Monitorul de Vaslui.
Cartea are 401 pagini, fiind structurată în șase capitole și însoțită de Tabele copiilor evacuați din județul Fălciu în județele neafectate de foamete. Lucrarea are Anexe fotodocumentare din diverse surse din cadrul Serviciilor Județene ale Arhivelor Naționale Vaslui și Arad, la care se adaugă unele documente inedite din Arhivele Naționale Centrale București. În Cuvântul Înainte al autorului se relevă cu pertinență faptul că foametea din 1946-1947 reprezintă o pagină tristă a istoriei noastre, dar și un moment excepțional de solidaritate națională a locuitorilor din regiunile neafectate de secetă (Oltenia, Banat, Transilvania, Crișana) care au colectat și expediat tone de cereale, alimente, îmbrăcăminte și bani pentru ajutorarea populației din județele Moldovei. Pe baza documentelor cercetate de autor numai în cadrul Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS) Fălciu, peste trei mii de copii au fost evacuați și plasați unor familii din zonele excedentare. Investigațiile autorului cuprind lungi tabele cu minorii care au fost salvați de la o moarte sgură, găsind adăpost și și îngrijire în casele unor oameni cu suflet mare din alte colțuri de țară. Listele identificate oferă informații detaliate despre localitățile de unde vin copiii, starea socială, legăturile de rudenie, vârsta și sexul. Sunt indicate, totodată, numele și adresele părinților adoptivi, cu profesia și starea socială. Unii dintre copiii evacuați au fost adoptați de familiile în care au fost plasați. Până la urmă foametea din anii 1946-1947 a fost depășită, dar amintirile oamenilor din acei ani sunt la fel de vii în memoria celor care le-au trăit, conchide autorul.
Se știe că anul 1946, a fost un an extrem de secetos şi recoltele strânse de pe câmp, mai ales în Moldova, erau foarte slabe. La această situaţie grea se adaugă şi obligaţiile mari impuse de U.R.S.S sub forma produselor de tot felul, aşa încât, treptat, au fost golite până şi silozurile sau depozitele strategice. Deoarece Moldova fusese teatru de război, aici, distrugerile erau foarte mari şi foametea a lovit mai mult. Mulţi oameni plecau în pribegie pentru alimente. Menționăm faptul că foametea din acei ani a bântuit şi în şcoli, iar internatele funcţionau numai pe bază de alimente în natură aduse de elevi. Chiar şi ajutoarele venite din străinătate distribuite copiilor au fost motiv de discordie între Crucea Roşie Română, care nu era în acea vreme controlată de comunişti şi C.A.R.S.-ul, obedient puterii comuniste. Profesorii erau afectaţi de discrepanţa dintre salarii şi preţuri, echivalentul retribuţiei pe o zi ajungând pentru a cumpăra doar o jumătate de kilogram de mălai sau fasole, în timp ce economatele continuau sa fie slab aprovizionate. În anii 1946-1947 au apărut cartele pentru pâine, în diverse culori, ce cuprindeau cantităţile zilnice diferenţiate, raţiile de alimente şi îmbrăcăminte care erau mult sub necesităţi.
În primul capitol al cărții sunt evidențiate cauzele diverse ale foametei și lipsei de alimente din acei ani, relevându-se faptul că la neajunsurile determinate de foamete se adăuga şi obligaţiile mari impuse sub forma produselor de tot felul. Explicaţiile situaţiei erau mai profunde. Ţăranii abia se întorseseră de pe frontul de Vest şi reforma agrară din 1945 afectase economia rurală. În Moldova distrugerile erau mari şi foametea a lovit mai mult. Mase mari de oameni plecau în pribegie pentru a-şi procura cele necesare traiului. Oraşele aveau cartiere întregi, mai ales cele centrale, prefăcute în ruine, iar satele se ridicau din cenuşă.
Vestea foametei din România, stat agricol, cu mari resurse alimentare şi disponibilităţi pentru export, a depăşit graniţele ţării. Se lansase un apel către toţi cei care avuseseră legături cu ţara pentru a face colecte şi a se obţine ajutor.
La dificultăţile existente în industrie, ca urmare a lipsei de materii prime, a pieselor de schimb, a insuficienţei mijloacelor de transport şi a penuriei de combustibil, se adaugă consecinţele celui de-al doilea an de secetă. Ea a cuprins 24 de judeţe, cu precădere cerealiere, situate în Moldova şi sud-estul ţării. Din cele 58 județe ale țării, cea mai mare parte a acestora au suferit pentru a doua oară din cauza lipsei precipitațiilor. Efectele secetei au fost agravate de insuficienţa inventarului agricol viu şi mort, de caracterul predominant extensiv al agriculturii româneşti, de structura înapoiată a producţiei şi a proprietăţilor agricole. Greutăţile întâmpinate au fost deosebit de mari, lipsa de alimente şi de produse pentru indusria uşoară fiind “completată” de specula şi inflaţia de mari proporţii. Numai în ultimele trei luni ale anului 1945, preţurile la bunurile de larg consum s-au mărit de cinci-şase ori în Moldova, în timp ce salariile se menţineau la un nivel scăzut. Situaţia s-a înrăutăţit mult după al doilea an de secetă. În aceste condiţii chiar şi puţinele cereale care ajungeau în judeţele deficitare erau inaccesibile oamenilor de rând. Funcţionarii, cadrele didactice şi ţăranii erau extrem de îngrijoraţi de creşterea preţurilor. Pentru ca un ţăran să-şi poată cumpăra o pereche de ghete trebuia să vândă cca 300 kg de grâu. În acelaşi timp, un învăţător câştiga între 60 000 şi 90 000 de lei pe lună, fapt care îi determina pe mulţi să-şi abandoneze catedrele pentru munci fizice, unde remuneraţia era de 8.500-9.000 lei/zi, asigurându-şi astfel alimentele necesare supravieţuirii. În luna septembrie 1946 devenise evident că România era nevoită să importe cereale pentru a depăşi criza alimentară. În ciuda dificultăţilor prin care trecea ţara, livrările de cereale către U.R.S.S. erau o preocupare esenţială pentru autorităţile româneşti. Până la sfârşitul lunii septembrie fusese livrată judeţelor deficitare doar o cantitate de 2.390 tone de cereale, iar Uniunii Sovietice fuseseră expediate 26 665 tone.
În condiţiile arătate mai sus, posibilităţile de asigurare a hranei populaţiei, mai ales a celei din Moldova, cu produse de primă necesitate din resurse interne erau cu totul insuficiente. Rezervele de cereale din recolta anilor precedenţi erau deja epuizate. Mai mult, România avea de restituit 30 000 de vagoane de cereale importate cu împrumut din U.R.S.S. pentru acoperirea deficitului cauzat de seceta din 1945. Trebuiau satisfăcute obligaţiile curente în anului 1946 care decurgeau din aplicarea prevederilor Convenţiei de Armistiţiu. Dintr-o ţară exportatoare de cereale şi produse agroalimentare care aduceau devize ţării, România a devenit o ţară importatoare de cereale pentru a salva populaţia de la înfometare.
Seceta a adus o adâncă perturbare în toate sectoarele economiei cu profunde implicaţii sociale şi politice determinate de urmările războiului, ducând la o psihoză de panică ce s-a transformat treptat într-un factor activ de dereglare a vieţii cotidiene, cum se arată, pe bună dreptate, în capitolul al doilea, intitulat sugestiv, Starea de spirit a populației și infracționalitatea în județul Fălciu.
În capitolul al treilea al lucrării se relevă activitatea instituțiilor locale
(Episcopia Hușilor, Prefectura, Primăria, Serviciul Sanitar, Școala), iar în următorul se analizează contribuția organizațiilor politice controlate de PCR în timpul foametei, în special Apărarea Patriotică și Uniunea Femeilor Antifasciste din România. În penultimul capitol se insistă pe rolul Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (C.A.R.S), unde se evidențiază importanța ajutorului umanitar internațional și activitatea cantinelor din județul Fălciu.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
