• Ales consilier județean din partea PSD, Valeriu Caragață va renunța la această funcție în ședința de astăzi a Consiliului Județean, pentru a reveni pe postul de administrator public al județului. Asta cel mai probabil pentru că, situat pe locul doi pe lista PSD pentru Senat, Caragață încă mai așteaptă efectele „redistribuirii”, cărora spune că le cunoaște principiul, însă nu și „aspectele subiective”.

Un lucru este sigur: la fel ca la alegerile locale din 2016, Valeriu Caragață a reușit să devină consilier județean, însă nu dorește să-și păstreze această funcție. În 2016, a renunțat la acest mandat pentru unul de administrator public al județului. La fel se va întâmpla și în ședința Consiliului Județean de astăzi, în care consilierii județeni vor studia un proiect de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier județean al lui Caragață.
Astfel, fostul administrator public al județului, în mandatul căruia, în ultimii patru ani, s-au implementat proiecte importante în județ, cum ar fi Drumul Strategic, va reveni în funcție. După încetarea mandatului, postul său fusese scos la concurs de către conducerea Consiliului Județean până când Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a înștiințat CJ Vaslui că acest lucru nu este necesar, potrivit legii, funcția de administrator public al județului urmând să fie ocupată prin numire directă de către președintele CJ.
La fel ca fostul prefect Eduard Popica, Valeriu Caragață a candidat la ambele alegeri de anul acesta. La primele, cele locale, a făcut-o cu succes. La cele de duminică, deși partidul său a obținut un 35%, cum Caragață s-a aflat pe locul doi pe lista pentru Senat a PSD și cum județul nostru nu are dreptul decât la 3 senatori, încă nu se știe dacă ar putea „ieși”. Șansele nu îi sunt favorabile, însă redistribuirea a făcut și minuni mai mari, totul depinzând de „jocul” procentelor și intrării partidelor în viitorul Parlament.
„Cel mai probabil, voi reveni pe postul de administrator public al județului. La nivel de matematică pură, este puțin probabil ca PSD să-l dea pe cel de-al doilea senator, din trei, în județ, având în vedere rezultatele alegerilor. Însă este încă posibil, ca un rezultat al redistribuirii. Nu vă pot da un răspuns absolut sigur, pentru că, dacă cunosc principiul redistribuirii, nu știu dacă sunt, care sunt și cât vor cântări aspectele subiective ale acestei redistribuiri în cazul de față”, ne-a declarat Valeriu Caragață.











Speram ca administrator public la Consiliul Judetean Vaslui (platit foarte bine din bani publici) sa asfalteze drumul judetean DJ 242 B (comuna Malusteni) si aici sunt cetateni platitori de taxe si impozite .
Comentariile sunt închise.