Locuitorii din comuna Roșiești de astăzi nu a fost ocoliți de foametea cumplită care a afectat Moldova între anii 1946-1947. Seceta, sărăcia, măsurile incoerente ale guvernării, proasta administrare locală, specula au fost doar câteva cauze ale flagelului care a generat pierderi de vieți omenești și a provocat traume fizice și psihice unei generații. Dacă unii dintre locuitori s-au descurcat, procurându-și cereale (grâu, porumb, orz) din alte regiuni ale țării, în special din Oltenia, alții au avut nevoie de ajutorul statului, care a înființat prin sate cantine sociale începând cu luna octombrie 1946, aflate sub coordonarea Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS) Fălciu.
Prima cantină CARS din comună a fost deschisă în satul Valea lui Darie, la data de 2 decembrie 1946, și purta denumirea de „Cuza-Vodă”. Funcționa într-o cameră din casa lui Gheorghe Ciobanu. Vesela necesară fusese împrumutată de la locuitorii din sat. La cantină luau masa 50 de locuitori săraci, majoritatea copii de școală. Masa era servită în fiecare zi la orele 12,00. Comitetul de conducere era format din Neculai Asandei – președinte, Gheorghe I. Ciobanu – vicepreședinte, Gheorghe I. Miron – secretar. Din luna aprilie 1947, cantina a fost aprovizionată cu alimente din Darul Britanic. La 15 mai același an, cantina cu 140 asistați era inspectată de agentul sanitar al Cercului Roșiești, Alexandru Lungu, care nota în procesul verbal de inspecție că satul are 1.100 suflete, din care 50% erau complet lipsiți de alimente, iar 58 de persoane se aflau în pericol de moarte prin înfometare. În cursul aceleiași luni, 4 oameni muriseră de foame.
Cantina socială din satul Rediu a fost înființată în data de 25 decembrie 1946. Din comitet făceau parte învățătoarea Elena Dragoslav (gestionar), înv. Ioan Dragoslav, directorul școlii (secretar-casier și mai apoi președinte), Elena Codreanu, Ioana Turcu, Dumitru Gr. Codreanu. A început să funcționeze cu alimente furnizate de CARS Huși abia din 20 februarie 1947. Aprovizionarea cu lemne a cantinei se făcea din pădurea statului Tâlhărești.
În satul Idrici, fostă reședință a comunei cu același nume, directorul școlii primare locale, învățătorul Dumitru Postolache, înainta la 6 decembrie 1946 o cerere către CARS Fălciu prin care solicita înființarea unei cantine școlare pentru elevi, arătând condițiile grele de viață ale acestora, lipsa de hrană și îmbrăcăminte. Aprobarea CARS Fălciu avea să vină în luna ianuarie 1947, iar în ziua de 29 ale aceleiași luni s-a ales de către locuitori comitetul de conducere al cantinei pentru hrănirea populației nevoiașe. Acesta era alcătuit din învățătorul Dumitru Postolache – președinte, Constantin Balaur – gestionar, iar ca membri: preotul Vasile Grămăticu, învățătorii Eduard Enache, Sevastița Enache, Vera Grămăticu, primarul Dumitru Teletin (președinte al filialei locale a Partidului Comunist Român), Gogu Grămăticu (președinte P.S.D.), moașa Larisa Lefter, C. Bojian, Mina Dascălu, Constantin Balaur, Petru Țurcanu, Constanța Grămăticu. Pentru ridicarea alimentelor de la CARS Huși a fost delegat Ioan M. Teletin. Inițial, au fost alocate 50 persoane spre a lua masa la cantina socială; în luna mai 1947, comitetul solicita CARS Fălciu creșterea numărului asistaților la 150 persoane.
În satul Gura Idrici, cu 650 locuitori, cantina „Vlad Țepeș„ s-a deschis la data de 27 decembrie 1946 și a funcționat cu 50 asistați până în luna mai a anului 1947. Comitetul de conducere era compus din C. Gheorghiu – președinte, Ursache Pârvu- vicepreședinte, Tăsâia Lungu-secretar, Gheorghe Popa – responsabil.
La 19 ianuarie 1947, era ales comitetul de conducere al cantinei din satul Roșiești, în prezența primarului Iorgu Bagdasar. Funcții de conducere dețineau învățătorii Toader Chicu (președinte), Constantin Popa (administrator) și preotul Vasile Cozma. Membri: Alexa Munteanu – șef de post, Vasile Agache (P.S.D.), Moisă Agache – invalid de război, Tecla C. Popa – învățător, Maria Banga – văduvă de război, Grigore Gavril (P.C.R.), Ion Constandache (P.N.L. Tătărăscu), Constantin Scurtu (Frontul Plugarilor). La cantină au fost înscrise 100 persoane. Cartofii pentru aprovizionarea cantinei erau cumpărați de la Cooperativa „Albina”, din Roșiești. În aprilie 1947, s-a înființat o cantină suedeză care avea 100 de asistați (copii minori), condusă de Chicu Gheorghe. Gara Roșiești a fost unul din centrele de distribuire a ajutorului sosit în primăvara anului 1947, prin Crucea Roșie, din Statele Unite ale Americii. Comitetul local de distribuire era alcătuit din preotul V. Cozma, învățătorul Gh. Antohi și Lungu Alexandru, agent sanitar. Din cei 2.975 de locuitori, au primit ajutoare doar 1.200, adică 45% din locuitori.
În 4 martie 1947, a fost înființată o cantină în satul Tâlhărești, unde luau masa zilnic 25 de copii desemnați de comitet. Cantina era inspectată în 25 martie de primarul Teletin, acompaniat de notarul comunei, D. Asandei, care verificau gestiunea cantinei conduse Ion Chirilă – președinte, și de secretarul – magazioner D. Stoeșescu. Pentru hrana copiilor, în magazia cantinei se aflau 75 kg porumb, 50 kg cartofi, 15 kg sfeclă zarzavat, 15 kg ceapă și 4 kg sare.
Din ianuarie 1947, copiii orfani și în pericol de moarte prin înfometare au fost trimiși la Centrul de Triere din Huși, de unde au fost transportați și plasați în familii din regiunile excedentare (neafectate de secetă). Cu ocazia inspecției făcute în Huși, la CARS-ul din localitate și Centrul de Triere al copiilor, ministrul Sănătății din aceea perioadă, dr. Florica Bagdasar, a fost impresionată de soarta a două fetițe bolnave, și a dispus ca cele două copile, Vizitiu Smaranda și Vizitiu Chița din Roșiești, să fie internate pentru tratament în Spitalul din Huși, iar după vindecare, să fie trimise acasă cu un delegat special, dându-li-se o cutie de alimente americane din cota Serviciului Sanitar, 2 kg zahăr, 5 kg făină, 1 kg săpun, 1 kg untură de pește. Să fi contat faptul că soțul acesteia, medicul Dumitru Bagdasar, decedat între timp, era originar din această localitate?
Prin raportare la alte comune, documentele cercetate ne indică că numărul copiilor evacuați a fost mic, urmare a refuzului părinților de a-și înstrăina copiii. Cei evacuați au fost plasați în familii din județul Sibiu, respectiv în localitățile Avrig, Porcești și Cisnădie, de unde au revenit în așezările de origine în lunile august și septembrie 1947.
• Profesor Ștefan Plugaru
