Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice a fost sarbatorita in avans in comuna Stefan cel Mare, acolo unde autoritatile locale au dorit sa aduca un omagiu celor care, acum pensionari, si-au adus contributia la dezvoltarea comunitatii. Va multumim pentru tot ceea ce ati realizat in viata, pentru munca depusa, pentru felul in care ne-ati crescut pe noi, cei care, acum, trebuie la randu-ne sa avem grija de dumneavoastra. Va asigur ca tot ceea ce incercam sa realizam in comuna, drumuri asfaltate, alimentare cu apa, in curand si aductiunea de gaze naturale, se fac in beneficiul tuturor locuitorilor de aici, deci si a dumneavoastra, pentru a avea batranetile linistite pe care le meritati, le-a declarat primarul Mihai Moraru celor aproape 400 de varstnici care au participat la manifestarea gazduita in caminele culturale din Barzesti, Stefan cel Mare si Maraseni.

Fiecare dintre participanti au avut parte de o vorba frumoasa, dar si de gustari calde, suc sau bere, puse a dispozitie de catre organizatori, autoritatile locale din comuna Stefan cel Mare, sau de prajiturile oferite de catre senatoarea PSD Doina Silistru, prezenta la eveniment alaturi de prefectul judetului, Eduard Popica. Totodata, primarul Mihai Moraru le-a impartasit celor prezenti planurile de dezvoltare a comunei, planuri din care o parte au fost deja concretizate in ultimii ani. Vor fi proiecte de reabilitare a drumurilor, intreg satul Barzesti urmand a fi asfaltat, dupa ce drumurile din alte patru sate au fost deja finalizate, de apa si canalizare, care in curand vor ajunge si la Brahasoaia, Calugareni, Barzesti sau Muntenesti, si, sa nu uitam aductiunea de gaze naturale, care, in prima faza, va ajunge in satele Maraseni, Stefan cel Mare si Cantalaresti. Ne-am zbatut mult pentru a prinde aceste proiecte, care vor schimba in totalitate fata satelor noastre, am primit un ajutor si la autoritatile judetene si cele centrale, dar si de la prietena comunei noastre, doamna senator Doina Silistru, aici de fata, iar rezultatele incep sa se vada. Eforturile noastre de a oferi locuitorilor comunei conditii ca la oras nu se vor opri aici, a declarat primarul MIhai Moraru, celor prezenti.
Ma bucur ca tot mai multe comunitati organizeaza astfel de manifestari, de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, aratandu-si astfel aprecierea fata de cei care ne-au crescut si educat, si care acum au, la randu-le, nevoie de ajutorul nostru. Pe langa eforturile facute de autoritatile locale, sunt si cele ale Guvernului PSD, intre care se numara recenta majorare a pensiilor, si planurile noastre de a oferi un trai decent pensionarilor, planuri care se vor concretiza anul viitor prin cresterea punctului de pensie la 1.750 lei. Vin intotdeauna cu placere in comuna dumneavoastra, Stefan cel Mare, mai ales ca aveti aici o colaborare foarte buna intre primarie si Consiliul Local, cei care fac totul pentru a va usura viata. Tocmai de aceea, in citiva ani veti avea toate facilitatile de care se bucura oamenii de la oras, cu apa, canalizare si gaze. Va doresc liniste si unitate, pentru ca, iata, traim vremuri grele, in care toata lumea are ceva de reprosat, a spus senatorul Doina Silistru.
Este o onoare pentru mine sa fiu alaturi de dumneavoastra in aceasta zi frumoasa, dedicata persoanelor varstnice, si felicit autoritatile locale pentru felul in care au stiut sa va aduca acest omagiu. Dumneavoastra, cei de aici, ne-ati crescut, ne-ati ajutat s mergem la scoli, sa ne pregatim pentru viata, de aceea meritati tot respectul si toata aprecierea noastra. La Multi Ani, cu sanatate si multe bucurii, le-a urat celor prezenti prefectul Eduard Popica.










