Cu sprijinul Clubului Rotary, elevii vasluieni se implica in actiuni de igienizare a padurilor si drumurilor

0

Peste 150 de elevi din Puscasi, Feresti si Lipovat au participat, zilele acestea, la o actiune de igienizare a padurilor si drumurilor din zona, o actiune propusa de Clubul Rotary Vaslui si realizata in colaborare cu Directia Silvica. Desfasurata in cadrul zilelor Scoala altfel si sub egida Lunii plantarii arborilor 2019, campania Un aer curat intr-o padure igienizata va avea drept punct final festivitatea de premiere, ce va fi precedata de un concurs de orientare turistica destinat copiilor participanti.

Ca in fiecare an, Clubul Rotary Vaslui se implica in proiecte privind protectia naturii, incercand totodata sa implice comunitatile locale si institutiile in astfel de activitati. De aceasta data, proiectul Rotary s-a pliat pe activitatea Directiei Silvice, Luna plantarii arborilor 2019, cu atat mai mult cu cat unul dintre obiective consta in Constientizarea si informarea populatie privind necesitatea protectiei naturii, igienizarea in paduri, in zonele limitrofe padurilor, pe traseele turistice si pe marginea drumurilor, cu participarea personalului silvic, a cetatenilor si in special a elevilor. Au raspuns

prezent elevii scolilor gimnaziale din Puscasi, Feresti si Lipovat, care, cu aceasta ocazie, au luat parte la o altfel de Scoala Altfel, avand prilejul nu doar de a iesi in natura, ci si de a face un lucru util, prin igienizarea unor areale din jurul localitatilor in care traiesc si invata. Astfel, saptamana trecuta, elevi din Puscasi au facut curatenie in padurea Paiu, din apropierea satului, actiunea lor fiind continuata de elevii din Lipovat, care au acoperit zona spre satul Chitoc. Sambata, 6 aprilie, a venit randul elevilor din Feresti, care au igienizat o buna portiune din drumul spre Valeni si padurea din apropiere, pentru ca, miercuri, elevi din Lipovat, impartiti in doua grupuri si insotiti de cadre didactice si lucratori silvici, sa faca curatenie atat in liziera padurii Paiu, in zona fostului poligon militar, cat si pe marginea drumului national dintre Secuia si Crasna.

In total, cei peste 150 de copii participanti au strans nu mai putin de 300 de saci de peturi, hartii si alte resturi uitate sau aruncat de concetatenii lor pe zeci de hectare de padure, care, astfel, au devenit mai curate. Munca lor va fi rasplatita cu diplome, cupe si tricouri, pe 20 aprilie, in cadrul unei festivitati de premiere ce se va desfasura la Poligonul Paiu, locatie in care copiii vor participa si la un inedit concurs de orientare turistica – bonus din partea organizatorilor, a declarat Petru Cozma, inginer silvic, in prezent pensionar, cel care s-a ocupat, din partea Clubului Rotary Vaslui, de organizarea acestei actiuni.

Marian Mocanu