BISERICA
Romanii dintre Prut si Nistru erau mai atasati de Bisericã decat romanii din alte zone. Acest fapt era firesc, deoarece vecinãtãtile din trecut, ale tãtarilor si turcilor, dezvoltaserã in permanentã simtul apartenentei la crestinãtate. O bunã perioadã de timp, asupra basarabenilor din zona centralã si de nord si-a exercitat influenta spiritualã Episcopia de Husi. În partea de sud, adicã in Basarabia propriuzisã, viata religioasã a fost coordonatã de Episcopia Brãilei, datoritã faptului cã teritoriul se afla sub stãpanirea directã a otomanilor. Dupã desfiintarea acesteia insã, tot Episcopia de Husi s-a ingrijit de nevoile sufletesti ale crestinilor din acea zonã. Faptul cã romanii si rusii sunt ortodocsi a determinat, pe langã comunitatea de spirit, si unele influente de nedorit. Pravoslavnicii de la Moscova vedeau in comunitatea ortodoxã si o raliere la politica Moscovei, care se considera stindardul ortodoxiei, fiind cea mai puternicã tarã practicand aceastã ramurã a crestinismului. Se ajunsese la unele confuzii intre puterea imperialã rusã si puterea bisericeascã a Moscovei. Sã mai amintim cã, sub masca ortodoxiei, rusii au cãutat intotdeauna sã-i includã pe domnitorii romani in sfera de influentã a tarismului. Aceste tendinte sunt valabile si pentru Romania propriu-zisã, care era vizitatã cu insistentã de asa-zisii iconari. Acestia, ajunsi in Romania, odatã cu icoanele, vindeau si tablouri reprezentandul pe Pravoslavnicul tar al tuturor rusilor si care se dorea sã fie tar al tuturor ortodocsilor. Miscarea nationalã din Basarabia cãuta sã-si atragã cat mai multi aderenti, in conditiile in care cei 106 ani de stãpanire ruseascã lãsase loc unor influente pãgubitoare pentru neamul nostru. De aici actiunile in domeniul invãtãmantului, dar si in cel al Bisericii crestine. Dorinta de a angaja preotimea in lupta nationalã a Romanilor nu era o sarcinã tocmai usoarã. Mai intai, se loveau de faptul cã binecredinciosii ortodoxi erau de mai multe nationalitãti. Pe langã romani, biserica ortodoxã ii pãstorea pe ucrainieni, bulgari, gãgãuzi, precum si pe reprezentanti ai altor etnii din Basarabia. Avand in vedere cã slujbele se tineau in limba rusã sau in limbille minoritãtilor, cel mai putin in romanã, intelegem de ce biserica se confunda, uneori, cu institutiile statului, iar diversificarea lingvisticã ii impiedica pe credinciosi sã formeze o mare comunitate cu influente in plan social. Colectivitãtile bisericesti inlãturau tendintele de formare a grupurilor nationale. Presiunile rusesti au creat o tendintã de rusificare a membrilor romani ai clerului din Basarabia. Au dus la formarea unor mentalitãti de ignorare a factorului national chiar la preotii de origine romanã. Biserica rusã, angajatã in slujba tarismului, milita cu eficientã in a-i convinge pe basarabeni cã ei apartin, sufleteste, rusilor. De aceea, in timpul evenimentelor neasteptate si, uneori, greu de inteles de dupã februarie 1917, o parte a preotimii a inteles mersul vremurilor, pe cand altã parte a rãmas dezorientatã si s-a situat in expectativã. Privind in mare insã, starea de spirit a preotimii romanesti din Basarabia, remarcãm faptul cã in acest mediu, cu toate ingerintele strãine, spiritul romanesc al inceputurilor crestine la romani se pãstrase in cea mai mare mãsurã. Preotimea, avand sentimente nationale, se apropie de cauzele sustinute de romanii dintre Prut si Nistru si, in cadrul Tipografiei Eparhiale, redeschisã in octombrie 1906, a trecut la imprimarea unor cãrti de slujbã in limba romanã. Tot in acest mediu, din ianuarie 1908, la insistenta unor clerici cu sentimente romanesti, incepe sã aparã revista ‘Luminãtorul’ care, in limba romanã fiind, contribuie la trezirea constintei nationale si, pe mãsura posibilitãtilor, militeazã pentru introducerea limbii romane in invãtãmantul teologic si in viata bisericeascã. În felul acesta, din puctul sãu de vedere, clerul basarabean se situa, pas cu pas, pe fãgasul national. Nu trebuie sã ignorãm, insã, prezenta ierarhilor rusi si a unor elemente locale rusificate. Acestea sunt circumstantele partial ostile in care preotimea basarabeanã trebuia sã-si indeplineascã sarcina de a se incadra plenar in orientarea nationalã. ‘Preotii trebuiau sã se posteze in fruntea miscãrii, cu crucea-n frunte, cum le fixase (destul de reusit) locul poetul desteptãrii noastre, Andrei Mureseanu. Arhimandritul Gurie (foto), liderul preotimii basarabene, intr-o conferintã, sustinea cã Biserica trebuie sã devinã un izvor de culturã nationalã. ‘Preotimea trebuie sã vorbeascã aceeasi limbã pe care o vorbeste poporul, ca sã nu mai fie ceea ce a fost panã acum. Preotul trebuie sã fie cel mai bun apãrãtor al nationalitãtii. Ceea ce credea norodul cã suntem, aceia trebuie sã fim.’ (Moraru si Negrei, op. cit. p. 52) Apelul patriotic al arhimandritului Gurie a avut un puternic ecou in sensul ralierii totale, spirituale si practice, a mai multor reprezentanti romani ai clerului, ale cãror nume trebuiesc amintite: hieromonahul Dionisiei Erhan, staretul manãstirii Suluceni, Vasile Gobjilã, protoeereul judetului Chisinãu, preotul Andrei Murafa din Cotiujenii Mari, Soroca, preotul Alexandru Baltaga din Cãlãrasi, preotul Alexei Mateevici, profesor la Seminarul Teologic din Chisinãu, binecunoscut nouã pentru versurile sale, protoereul Constantin Popovici, redactor-sef al revistei ‘Luminãtorul’ si multi altii, care s-au dãruit cauzei nationale, croind drumul spre eliberarea spiritualã de influenta rusã a enoriasilor lor, realipindu-i, sufleteste, la romanism. În zilele de 19 si 24 aprilie 1917 are loc un prim congres al clerului din Basarabia, iar, in cursul acestuia, inrolarea unei bune pãrti din preotimea basarabeanã in randurile miscãrii nationale a fost cu totul evidentã. Tendintele patriotice care se vor manifesta la congres au fost precedate si impulsionate, desigur, de Apelul cãtre preotimea moldoveneascã, lansat in ajunul congresului, din care citãm: ‘Bunul Dumnezeu s-a milostivit si a inlãturat de la carma tãrii stãpanirea veche, care uitase cu totul porunca crestineascã a dragostei de norod. Sute de ani au gemut noroadele Rusiei sub apãsarea carmuitorilor fãrã de inimã, care le robea si trupurile, si sufletele. Neamul nostru moldovenesc a avut sã indure din partea acestora asupririle cele mai crunte. Mai mult decat toate celelalte noroade ale Rusiei, el a fost lipsit de orice drepturi nationale si osandit ba sã piarã, ba sã rãmanã in intuneric si robie, rusinandu-se insusi de starea sa. Bietul moldovean ajunsese sã se simtã strãin in tara lui si sã se rusineze chiar de neamul sãu.’ (apud Moraru si Negrei, op. cit., p. 53) Tot in acest mobilizator apel se sublinia faptul cã, odatã cu marile schimbãri politice care au avut loc, s-a pus problema stringentã a cuceririi drepturilor nationale pentru care trebuie sã lupte toti, inclusiv preotimea. Se subliniazã cã drepturile trebuie cucerite prin contributia fiecãruia, de aceea fiecare dintre noi trebuie sã stim, in mod clar, ce drepturi ni se cuvin si nu trebuie sã asteptãm sã ni le dea altii de-a gata, altfel vom astepta in zadar. Tonul apelului si modul de redactare demonstreazã cã preotii atasati cauzei populare erau de acord cu prevederile de program ale Partidului National- Moldovenesc in problema bisericeascã, respectiv nationalizarea bisericii, autonomia ei, alegerea in fruntea bisericii din Basarabia a unui ierarh moldovean, introducerea invãtãmantului bisericesc si oficierea serviciului divin in limba romanã. Pe 19 aprilie se declanseazã lantul de discutii in legãturã cu programul propus. Dezbaterile devin, deseori, contradictorii si la cele mai inalte tensiuni, datoritã componentei diversificate a clerului, dupã cum am mentionat mai sus. Afarã de reprezentantii minoritãtilor, care s-au opus programului atat de indrãznet si progresist, au fost si preoti moldoveni care se declarã impotrivã, fiind, desigur putin pregãtiti pentru a face fatã transformãrilor necesare. Si la acest congres il reintalnim pe neobositul Onisifor Ghibu, ardeleanul care a propagat cu atata eficientã spiritul national in Basarabia. Preotii atasati cauzei nationale ii propun lui Onisifor Ghibu o intalnire separatã cu un grup de preoti care se declarau ‘adevãrati moldoveni’ si respingeau ideea nationalã romaneascã. În scrierile sale de mai tarziu, Onisifor Ghibu avea sã consemneze aceastã intalnire, care la inceput se anunta atat de dificilã: ‘Le vorbesc cu cãldurã despre neam, despre trecut, despre suferinte, despre lupte, despre nãdejdi, despre ideal. Le evoc figura Ardealului si a Romaniei, le spun cã suntem cu totii acelasi neam si aceeasi limbã si acelasi suflet. Le reamintesc suferintele de 100 de ani ale moldovenilor din Basarabia si le arãt ce situatie minunatã isi pot crea acum, cand toate libertãtile le sunt gata. Amintesc de Partidul National-Moldovenesc si ei imi cer sã le citesc si sã le explic programul. Le fac o dare de seamã despre infiintarea partidului, despre Vasile Stroescu, despre program, apoi citesc programul si-l explic. Spun apoi: dumneavoastrã aveti datoria sã vã alipiti la partid si sã iscãliti aici, pe loc, programul. Ei iscãlesc, indatã, cu totii. Apoi, de aici inainte sã fiti nu numai membri ai partidului, ci si apostoli propovãduitori ai lui. Mergand la tarã, spuneti acolo cuvantul partidului si tineti poporul strans legat de el. Tineti legãtura cu partidul, abonati-vã de indatã la ‘Cuvant Moldovenesc’ si maine sau poimaine adunati-vã cu toti preotii moldoveni, la o adunare mare in care toti sã facã ce ati fãcut dumneavoastrã astãzi.’ Congresul a insemnat un puternic moment de cotiturã. Rusii mizaserã pe conservatorismul bisericii, pe subordonarea ei de 106 ani cãtre tarism, dar aceastã adevãratã ‘schimbare la fatã’ a preotimii moldovenesti a insemnat o adevãratã loviturã pentru ei. Si asta mai ales pentru cã s-a votat o rezolutie a congresului care s-a pronuntat pentru cea mai largã autonomie politicã a Basarabiei, in cadrul acesteia intrand si autonomia bisericii basarabene. Dar, pentru a pune in practicã acest deziderat, urma sã se realizeze infiintarea Mitropoliei basarabene, apoi alegerea mitropolitului si a episcopilor sãi din randul clerului moldovenesc, in paralel cu eliberarea de influenta si ingerinta statului rus si a clerului de aceeasi origine. S-au luat si hotãrari in sensul unei colaborãri mai stranse intre reprezentanti ai enoriasilor si reprezentanti ai clerului, deoarece la congres au luat parte si trimisi ai unor organizatii obstesti si militare, iar pentru administrarea bunurilor Bisericii din Basarabia a fost ales un comitet executiv alcãtuit si din clerici, si din mireni. De aici, o structurã nouã pentru viata bisericeascã din Basarabia. Dupã analiza fãcutã, A. Moraru si Ion Negrei ajung la urmãtoarea concluzii: asadar, preotimea moldoveneascã s-a incadrat plenar in miscarea nationalã din Basarabia, devenind o parte componentã a acesteia. Clerul, prin reprezentantii sãi, a participat la mãretele evenimente din anul 1917- constituirea Sfatului Tãrii, proclamarea Republicii Democratice Romanesti si actul de Unire (din 27 martie 1918) a Basarabiei cu Romania. Încheiem capitolul cu versuri ale lui Alexei Mateevici, poetul patriot, simbol al atasãrii preotimii la idealurile nationale:
‘Eu cant pe-acei ce-n jug
si-n chin pe-a lor spinare tara tin,
Care-n robie si necaz,
Voinici, puternici au rãmas.
Vanjosi, inalti, ca fierul tari,
Bãtuti de vant
Brãzdeazã harnicii plugari
Ai tãrii lor mãnos pãmant.
Din plug pe toti ei ii hrãnesc,
Vãrsand paraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc.
Pe-acesti puternici muncitori,
Eu cu mandrie-i cant
Eu cant, cãci vãd cã ele vin,
Acele zile de senin;
Eu cant, cãci vãd de-acum cã piere
A tãrii vesnicã durere
Eu cant, cãci vãd necazul frant
Si-aud plugari in zori cantand
Nu doine de amar, de dor,
Înviorarea tãrii lor.
Si glasul vietii ascultand,
Venirea zorilor eu cant
Dan Ravaru
