SOVIETELE SI ANTIROMÂNISMUL
Elanul revolutionar al bolsevicilor avea, la inceputuri, un scop ‘mãret’, care depãsea cu mult posibilitãtile lor de realizare politicã. Erau convinsi cã ceea ce se preconiza drept un succes pentru ei in Rusia va putea fi valabil pentru intreaga omenire. Cuvantul ‘soviet’, care inseamnã, de fapt, ‘sfat’, avea pentru ei o adevãratã incãrcãturã magicã si, trecand de la teorie la practicã, au incercat sã il impunã nu numai pe teritoriul fostului Imperiu Tarist, ci si in Europa si chiar mai departe. Autorul si promotorul acestui concept de ‘Revolutie Mondialã’ a fost Lev Trotski (Leiba Bronstein) (foto stanga), considerat o vreme cel mai apropiat tovarãs de luptã al lui Lenin, apoi eliminat moral si fizic din miscarea revolutionarã de cãtre Stalin. Pentru scurt timp, aceastã visatã revolutie mondialã a avut chiar firave realizãri: Ungaria Sovieticã, combãtutã de armata romanã, si efemerele Slovacia Sovieticã si Bavaria (Sudul Germaniei) Sovieticã. Punct normal in Basarabia si Trasnistria, actiunea sovietelor a fost mult mai agresivã. Aici existau mai multe forte politice, similare celor din Rusia aflatã intr-un proces acelerat de sovietizare. În primul rand, social-democratii, care se impãrteau in mensevici, adicã cei situati la centru si oarecum spre dreapta, si bolsevici, promotori ai stangii, apropriati de extremism. Urmau apoi bundistii, reprezentanti ai ‘Bundului’, respectiv Uniunea evreilor de pe intreg teritoriul fostului Imperiu. Mai fiintau in Basarabia si Social-Revolutionarii, numiti de obicei Eseri, urmasi ai organizatiilor narodnice care efectuaserã acte de terorism in timpul tarismului, si asa numita fracturã Tãrãneascã sau Radical-Democraticã. Cu exceptia celei din urmã, organizatiile citate mai sus erau alcãtuite numai din strãini din populatia halogenã a Basarabiei. În frunte se situau bolsevicii, cãlãuziti cu multã pricepere de Lenin. Acesta, dand dovadã de cinism, ii considera pe ceilalti revolutionari drept tovarãsi de drum care urmau sã fie eliminati pe parcurs, dupã principiul ‘Fã-te frate cu dracuù panã treci puntea’. Lui Lenin i se datoreazã si expresia ‘idioti utili’, adicã persoane care, din naivitate, cred in frumusetea aparentã a unor idealuri revolutionare si le slujesc panã cand sunt eliminati ca inutili. În martie 1917, reprezentantii acestor partide au format soviete de deputati ai muncitorilor si soldatilor in intreprinderi si unitãti militare, iar la 9 martie, in fruntea acestora a fost constituit un comitet sovietic si pentru Chisinãu. Au urmat alte si alte soviete in mai multe localitãti din Basarabia. Tendinta politicã unanimã a acestora era aproprierea de Rusia sovieticã si includerea Basarabiei in aceastã nouã formã statalã. Majoritatea membrilor sovietelor erau strãini, originari din Basarabia, sau veniti odatã cu miscãrile de trupe. Îi unea, insã, orientarea majorã proruseascã si, sub masca luptei pentru democratie, promovau constituirea noului Imperiu Sovietic, intre granitele fostului Imperiu Tarist. În privinta nationalitãtii locuitorilor Basarabiei, se cuvine sã facem unele observatii. Majoritatea locuitorilor era romaneascã, insã actiunile de colonizare intreprinse de Imperiul Tarist Rus au dus la prezenta a numerosi rusi si ucraineni, la care sau adãugat si alte minoritãti. Mentalitatea noilor veniti presupunea, pe langã atasamentul fatã de zonele de origine, si o atitudine de superioritate fatã de moldoveni, fatã de limba si cultura lor. Pan Halippa spunea, la un moment dat, despre cei care considera cã s-au ‘ingrãsat din seul rãbdãrii moldovenilor’: ‘Primii dusmani ai romanilor basarabeni si ai tendintei lor de a se organiza (si solidariza) erau mosierii venetici care veniserã in Basarabia sãraci, cu traistan bãt, dar prin tot felul de combinatii, siretlicuri si sustinuti de administratia taristã, deveneau stãpani pe pãmantul nostru si exploatatorii nostri. Unii dintre acesti strãini si mai ales grecii sau imbogãtit si au devenit mari latifundiari, speculand mosiile dãruite mai inainte de boieri si rãzesii romani mãnãstirilor din Grecia.’ Redãm in continuare, pe larg, si alte consideratii ale lui Pan Halippa, citate dupã Ion Stafi, in ‘Spovedaniile Basarabiei’: ‘Al doilea dusman al neamului nostru erau fostii conducãtori ai Basarabiei de pe timpul tarismului, zeci de mii de functionari, numiti de guvernele de la Petrograd care n-au fãcut aproape nimic pentru guvernul romanesc din Basarabia, care aveau lefuri mari si trãiau bine, cãrora, dupã o deprindere indelungatã cu belsugul, le venea foarte greu sã pãrãseascã Basarabia sau sã se acomodeze noilor conditii de muncã si viatã. Al treilea dusman erau tot felul de asa-zisi negustori, goniti din Polonia, Galitia si Rusia, care aveau dreptul sã locuiascã numai in guberniile (provinciile) Poldonskaia, Herson si Basarabia, stiind limba rusã si protejati de functionarii rusi. În decurs de maximum 10-15 ani, se imbogãteau si deveneau milionari cu mori, fabrici de rachiu, cu palate si bãnci proprii, sau se fãceau mici comercianti care se rãspandeau pe tot cuprinsul Basarabiei si cumpãrau la pretul de nimic toate produsele poporului, pe care le revindeau cu preturi intreite si inzecite. Minoritarii alogeni din tinut (rusi, ucrainieni, gãgãuzi, bulgari, dar mai ales evrei) si organizatiile politice, culturale, sindicale, profesionale se opuneau mereu, pe ascuns si pe fatã, vointei si tendintei romanilor basarabeni de a se elibera de sub jugul colonial rusesc prin desprinderea Basarabiei de Rusia si unirea ei cu Romania. Aceste grupuri dusmãnoase de venetici, altã datã rãzlete intre ele, prin diferentierea de clasã si prin rangul lor social, de data aceasta s-au asociat si, in mod diabolic, au speculat situatia in care se afla Romania, pãrãsitã in plin rãzboi de aliatii sãi rusi. Cu concursul ziarelor din Basarabia, care apãreau in limba rusã, acesti minoritari lansau contra poporului roman o campanie de ponegriri si minciuni, improscau cu venin Sfatul Tãrii si Consiliul de Ministrii al R.D.V care, in mod pasnic si constiincios, traducea in viatã doleantele poporului romanesc din Basarabia’, afirmã acelasi Pan Halippa. O exceptie onorabilã au fãcut-o polonezii, care s-au raliat in mod sincer si fãrã nici un fel de rezerve luptei romanilor basarabeni pentru drepturi si recunoastere nationalã. Pe tot parcursul evenimentelor, organizatiile citate mai sus au mintit cã luptã pentru democratie, scopurile lor fiind altele. Uneori acestea erau, insã, evidente. Ca de exemplu, in unele brosuri editate in limba romanã, dar cu cel mai evident continut antiroma nesc (Cãderea domniei romanesti, Despre slobozenii, Tãranii si pãmantul etc.). Astfel, romanii erau indemnati sã sustinã Rusia si ‘republica democraticã federativã’ care va fi in stare sã conducã neamul nostru la o viatã nouã. Acest gen de propagandã se realiza si prin publicatiile care apãreau in limba rusã, prin care era lansat indemnul direct pentru ideea mentinerii Imperiului Rus sub aparenta luptei revolutionare Pentru a castiga in popularitate, sovietele lansau lozinci care intotdeauna au fost in asentimentul maselor populare si aveau in vedere satisfacerea necesitãtilor vitale ale oamenilor muncii. Era voba de solidaritatea socialã si politicã a muncitorilor, ziua de muncã de 8 ore, crearea sindicatelor muncitoresti, anularea amenzilor din intreprindere, majorarea salariilor, imbunãtãtirea conditiilor de muncã si de trai. Sigur, lozincile erau frumoase, dar in practicã erau combãtute tendintele romanesti spre independentã si unire. Ideile din ziare isi aveau o corespondentã perfectã in actiunile soldatilor din soviete. Sã adãugãm si faptul cã sovietele din Basarabia erau strans legate cu cele din Rusia. Pentru a-si intãri aparatul de propagandã, minoritarii au chemat in sprijin conducãtori politici din Rusia, cu experientã in acest domeniu. Muncitorimea halogenã si rusofilã se opunea mereu oricãrei initiative romanesti, sindicatele avand aceastã orientare, sustinand in permanentã vechile lozinci muncitoresti la care adãugau, insã, revendicãri noi. Influenta sovietelor a fost limitatã de mai multi factori, in primul rand adevãratele lor scopuri transpãreau in final, cu toate grijile ideale de a le ascunde. Apoi, lipsea o bazã de masa, deoarece lipseau, in primul rand, muncitorii: ‘Însã atunci, in 1917, numãrul muncitorilor din Basarabia era comparabil cu cel din alte tãri, neinsemnat. Din cei circa 100.000 de muncitori, numai 6.000 lucrau in intreprinderi industriale, 55.000-65.000 in constructii, 25.000 la cãile ferate si 6.000 in transportul fluvial. Cei mai multi dintre ei erau de etnie rusã, ucraineanã, evreiascã, strãinã in esentã intereselor nationale ale romanilor basarabeni. Majoritatea covarsitoare a muncitorilor si functionarilor luptau contra ideii nationale unioniste, fiindu-le strãine cerintele de auto-determinare ale moldovenilor, de obtinere a dreptului de instruire in limba maternã. Clasa muncitoare era folositã, apoi, de guvernul provizoriu si de partidele politice ale cadetilor (constitutionaldemocrat i), esenilor (socialisti revolutionari), bundistilor si socialdemocrat ilor, in special de bolsevici, in scopul unirii benevole intr-un stat unic a tuturor popoarelor din Imperiul Rus.’ (Moraru si Negrei, op. cit., p. 46) Aceste stãri de spirit, intãrite de amestecul direct sau indirect al rusilor sau mentinut panã in zilele noastre, isi au roadele lor otrãvite.
* Dan Ravaru
