Andrei Muresanu si imnul national

‘Muresan scuturã lantul cu-a lui voce ruginitã
Rumpe coarde de aramã cu o manã amortitã
Cheamã piatre sã invie ca si miticul poet
Smulge muntilor durerea, brazilor destinul spune
Si bogat in sãrãcia-i ca un astru el apune
Preot desteptãrii noastre, semnelor vremii poet’
M. Eminescu (‘Epigonii’)

Si de data aceasta Eminescu este genial, reusind sã evoce in cateva versuri caracteristicile fundamentale ale unui precursor al sãu, erou al luptei pentru afirmarea romanilor transilvãneni si, totodatã, promotor al ideii de unire a neamului nostru. Faptul cã Muresanu se exprima intrun mod dur, departe de conventiile romantice, desi poate fi incadrat in acest curent, este subliniat prin imagini ca ‘voce ruginitã’, ‘manã amortitã’, ‘durerea muntilor si brazilor’ si, in final, este evocatã creatia sa artisticã mobilizatoare’Desteaptã-te, romane!’. Andrei Mureseanu provenea dintr-o familie cu rãdãcini in Maramures, dar stabilitã in Bistrita, in zona atat de prolificã pentru cultura romaneascã, de unde provin, printre altii, Geroge Cosbuc si Liviu Rebreanu. Activitatea sa publicisticã si literarã va debuta si se va desfãsura pe deplin la Brasov, pe atunci cel mai important centru cultural al romanilor, alãturi de Blaj, unde scriitorul nostru si-a desãvarsit studiile. Aici, la Brasov, se dãruieste intru totul publicisticii romanesti, dar mai ales creatiei poetice, fiind considerat al doilea poet al Transilvaniei dupã Ion Budai Deleanu. Totodatã, acest centru cultural romanesc ii permite sã ia cunostintã, direct sau indirect, cu scriitorii romani din celelalte provincii. Momentul sãu de glorie este legat de revolutia de la 1848, la care a participat cu tot sufletul prin activitãti revolutionare directe, dar in primul rand prin versurile sale. Viata nu a fost blandã cu el. A urmat o perioadã de dificultãti cu autoritãtile si, din pãcate, a avut probleme deosebite si in familie, generate de faptul cã el apartinea confesiunii Greco-catolice, iar sotia sa era ortodoxã. De aici a ajuns la o stare depresivã, la fel cum s-a intamplat si cu Avram Iancu; incearcã sã-si revinã printr-o muncã asiduã de traducãtor, doreste sã treacã muntii in Tara Romaneascã, dar nu reuseste, depresia devine tot mai apãsãtoare si, in 1863, la numai 47 de ani, se stinge din viatã. În privinta creatiei sale poetice sau pronuntat mai multi critici literari, multi fiind tentati sã il defineascã drept autorul unei singure poezii, fiind vorba, desigur, de ‘Un rãsunet’, poezie cunoscutã cel mai mult sub denumirea ‘Desteaptã-te, romane!’. Poezia lui Andrei Mureseanu a generat in lumea criticii literare opinii diferite. Initial a fost vorba de aprecieri entuziaste datorate lui Aron Densusianu, Ion Ratiu, urmate de atitudini negativiste din partea lui Titu Maiorescu sau Bogdan Duicã. Mai tarziu s-a ajuns la o tratare realistã a creatiei sale, datoratã, in primul rand, lui George Cãlinescu. Afarã de valoarea moralã si de patriotismul inflãcãrat al versurilor, se impun accente care preced marile creatii eminesciene. Un singur exemplu din poemul ‘La fratii mei romani’: ‘Din Tisa pan la Nistru si-n Dunãrea rapoasã/ Întinde romanimea pe-al patriei altar/ O manã de frãtie. Vai, cat e de frumoasã/ A noastrã tarã scumpã pentinsul ei hotar.’ Momentul de inspiratie care s-a cristalizat in elaborarea poemului ‘Desteaptã-te, romane!’ este consemnat de George Moroianu, un martor ocular: ‘Prin a doua jumãtate a lunii mai 1848 erau adunati in Brasov mai multi fruntasi ai romanilor din Principate, intre care Bãlcescu, fratii Brãtieni (Dumitru si Ion), Moagheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, George Sion (din Vaslui), Bolintineanu, fratii Golesti si altii, din care unii se inapoiaserã de la Adunarea Nationalã de la Blaj, la care luaserã parte. În Brasov, acesti fruntasi din tara veche se intalneau adeseori cu fruntasii locali ai romanilor, cum erau cei doi Mureseni, Iacob si Andrei, cu Barit, cu protopopul Popazu si cu Dr. Pavel Vasici. De la asemenea intrunire s-a intors odatã, tarziu, dupã miezul noptii, Andrei Muresanu, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a asezat la masa de scris si a scris panã tarziu, dupã ce se fãcuse ziuã, mai sculanduse din cand in cand de la masã si plimbandu-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din ‘Desteaptã-te, romane!’. Acest moment de creatie a fost precedat, desigur, de atmosfera generalã de la 1848 si de lectura versurilor lui Vasile Alecsandri, avand aceeasi tematicã, de aici denumirea ‘Un rãsunet’. În privinta melodiei pe care au fost cantate versurile, au existat unele dispute, dar s-a ajuns la concluzia cã autorul melodiei este Anton Pann, melodia sa fiind prelucratã de George Ucenescu, psaltul bisericii Sf. Nicolae din Brasov, cunoscand unele modificãri tarzii datorate lui Gavriil Musicescu. Imaginea lui Andrei Muresanu a fost evocatã in versuri nu numai de Mihai Eminescu, ci si de alti autori, precum Zaharia Antinescu, Iustin Popfiu, I. Al. Lapedatu etc. Poate cele mai realizate versuri in acest orizont sunt cele din balada lui Ion Pillat, intitulatã ‘Muresanu’, din ciclul ‘Bãtranii’: ‘Atuncia Muresanu iesi ca din pãmant În ochi purtand el singur a lor priviri ce ard Si graiul tuturora in glasul lui de bard: -Avand drept bronz toti muntii, iar limbã neamul meu Si-o singurã credintã, in el si-n Dumnezeu Turnat-am cu-al meu suflet in al iubirii clocot Sã sune mantuirea Ardealului, un clopot. El sunã clar pe Crisuri, el sunã pe tarnave, Sã scoale inimi moarte si suflete trandave; El cantã sus pe Somes, el cantã jos pe Olt, Unirea sã-nfloreascã, ca rujiile, in voltï Pe Campul Libertãtii, obeziile sunt sparte Desteaptã-te, romane, din somnul cel de moarte.’ De aici, actualul imn national al Romaniei, care a fost precedat de mai multe tentative de-a lungul timpului. Initial, adeptii modernizãrii si progresului din Principate, cei cãlãuziti de ideea nationalã au adoptat cantecele revolutionare franceze (Marseillaise si Carmagnola). Evenimentele din 1821, revolta lui Tudor Vladimirescu au generat o primã formã de imn, intitulatã ‘Cantecul Zaverei’ si, tot atunci, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, scria ‘Plangerea lui Veniamin’. Dupã 1829, cand in Principate, in perioada ‘Regulament ului organic’ sunt organizate primele elemente ale armatei romane modern si sunt infiintate muzicile militare, se fac noi incercãri de imn datorate, in primul rand, lui Gheorghe Asachi, acesta a scris versurile, dar a folosit melodii de circulatie internationalã. Astfel, imnul moldovenilor la anul 1829 se canta pe o melodie de Rossini, iar imnul moldovenilor, la anul 1836, pe melodia imnului englez ‘God saves the king’. Încercãrile au continuat atat in Moldova, cat si in Muntenia, unde a fost compus un imn inchinat domnitorului Gheorghe Bibescu, in 1843. În anul revolutionar 1848, alãturi de ‘Desteaptã-te, romane!’, vor fi alcãtuite si alte creatii cu valoare de imn: ‘Marsul de la 1848’, ‘Marsul lui Iancu’, ‘Apelul Moldovenilor la ’48’. Dupã unirea Principatelor si panã in 1948, imnul national a fost ‘Trãiascã regele’, pe versuri de Vasile Alecsandri. Odatã cu instaurarea noului regim si proclamarea Republicii Populare Romane, primul imn s-a intitulat ‘Zdrobite cãtuse’, urmat, in 1952, de ‘Te slãvim, Romanie’, pe versuri ale minoritarului Atoma, in care nu era slãvitã tara noastrã, ci ocupantul sovietic. Dupã 1965, cand conducerea Romaniei a adoptat o linie nationalã, o creatie a lui Ciprian Porumbescu a devenit imn de stat al Republicii Socialiste Romania. Actualul imn a fost cantat de-a lungul timpului alãturi de imnul oficial, dar a fost interzis dupã 1948, odatã cu asazisa oranduire socialistã. Paradoxal este faptul cã versurile din ‘Desteaptã-te, romane!’ erau publicate dar, dacã indrãzneai sã-l canti, fãceai panã la 8 ani inchisoare, panã la eliberarea detinutilor politici din 1964. Pentru prima oarã, insã, ‘Desteaptã-te, romane!’ a fost imn in Basarabia. Peste Prut, textul a fost publicat la 11 martie 1907, in ziarul ‘Basarabia’, care a si fost suspendat din acest motiv. A fost publicat, din nou, in 1917, la Chisinãu, de ziarul ‘Cuvant Moldovenesc’. Citãm, dintro lucrare apãrutã la Chisinãu, momentul cand a devenit, pentru o scurtã perioadã, in timpul existentei ‘Republicii Democratice Moldovenesti’, imn de stat: ‘Astfel, la 13 august 1917, la concertul din Sala Eparhialã, prezentat de corul organizat de preotul Mihail Berezovski, din participantii la cursurile de varã de limbã si literaturã romanã, imnul national ‘Desteaptã-te, romane!’ a fost interpretat de trei ori, sala ridicandu-se in picioare. Panã la deschiderea Sfatului Tãrii mai erau 3 luni, iar panã la proclamarea Republicii Democratice Moldovenesti, 4. În lumina acestor interpretãri, intelegem de ce utilizarea tricolorului pan-romanesc, albastrugalben- rosu, si a imnului pan-romanesc, ‘Desteaptã-te, romane!’, au fost firesti la deschiderea solemnã a Sfatului Tãrii, in ziua de 21 noiembrie 1917′. Bogata istorie a imnului national a fost presãratã de avanturi revolutionare dedicate spiritului national si de nenumãrate jertfe, numai in anii comunismului cumulandu-se mii si mii de ani de puscãrie (panã in 1964) pentru cei care indrãzneau sa-l cante. De aceea, suntem pur si simplu oripilati cand niste tineri cretinoizi vor sã se distreze punandu-l pe muzicã rock sau rap, dar si mai trist este ceea ce am constatat intr-o comunã din judetul Vaslui: la dezvelirea bustului unui erou al neamului, conform protocolului, trebuia interpretat imnul national. Erau de fatã in jur de 100 de copii, dar nici unul nu stia imnul tãrii.

Dan Ravaru