„Drama vasluienilor din mediul rural e c nici mcar nu se ajunge in punctul in care s se discute despre calitatea snttii sau educatiei, pentru c, nu o dat, accesul la aceste servicii este blocat total. Ambulante si copii fac eforturi anormale s ajung la un bolnav sau la scoal,’ spune fostul prefect Daniel Olteanu, acum candidatul liberal aflat in fruntea listei pentru Camera Deputatilor. „Nu e suficient ca un ministru s vin si s bat la picior judetul, nu e suficient ca responsabilii locali s fac mese rotunde sau conferinte pline de lamentri. Dup 25 de ani de PSD, avem nevoie de proiecte ample, ambitioase, dar si de perseverent,’ continu Olteanu, care ii acuz dur pe cei care au detinut pan acum puterea in judet. „Si-au propus putin si au realizat nimic. Numai in jurul Barladului e un potential de cel putin 150 km de drumuri care pot fi modernizate in urmtorii patru ani. Sunt bani si voi promova atat sursele de finantare, cat si competitia intre primari. Voi interveni, ca parlamentar, si voi atrage atentia acolo unde institutiile statului nu isi fac treaba sau merg la limita maxim de timp pentru un aviz. Am trecut prin cazul unei sli de sport care a stagnat sase luni din cauza birocratiei. Mi s-a cerut sprijinul si, dac am vzut c nu exist colaborare pe plan local, am transmis situatia la Bucuresti si s-a rezolvat. Nu exist „nu se poate!””.
Fisa de progres pe localitate
Pe de alt parte, Daniel Olteanu spune c nici tabloul general nu e descris tocmai corect: „Pentru mine, pietruirea sau balastarea nu inseamn modernizarea unui drum, cum am auzit deseori prin satele vasluiene. Avem nevoie de indicatori clari, s ne raportm exclusiv la cifre, nu la povesti. Am de gand s realizez o fis a fiecrei unitti administrativteritoriale, oras sau comun, cel putin din aria mea de acoperire, in care voi avea datele exacte: reteaua de drumuri, institutiile de invtmant, accesul la sntate, numrul locuitorilor cu loc de munc, numrul ajutoarelor sociale. O bun parte dintre aceste date le am, e posibil s stiu situatia chiar mai bine decat unii primari. Peste patru ani, ne intalnim si, dac nu sunt progrese spectaculoase, va trebui s dea explicatii atat primarul, cat si parlamentarul. Povestile trebuie s inceteze, avem nevoie de programare si de performant administrativ cu sprijin in Parlament. Vreau s aud, din partea unui primar, c-mi spune c toate institutiile statului functioneaz si e multumit de rapiditatea si simplitatea procedurilor cerute de lege, iar unde nu e cazul inc, s intervenim cu initiative legislative.’
Vasluiul trebuie sa-si schimbe statutul de judet condamnat de PSD
Daniel Olteanu recunoaste c a fost intrebat, in aceast campanie, dac nu are mai degrab un „discurs de candidat la Primrie’: „Asa este, iar explicatia e faptul c peste patru ani si in cei patru ani vreau s vorbim de o dezvoltare pe care vasluienii s o simt, s o vad. Degeaba avem progrese pe hartie si in discurs, dac noi tot cu noroiul in fata casei vom fi. Raportul de activitate va include tot ceea ce tine de chestiuni concrete, care se reflect in nivelul de trai, Vasluiul trebuie s-si schimbe statutul de judet condamnat de PSD.’
Material electoral publicat de MONITORUL DE VASLUI la comanda PNL VASLUI (COD AEP: 11160004)




