E luna lui «Cuptor», luna soarelui, a focului, a spicelor coapte si a secerisului, a «Leului» mândru, cu coama de aur, dar si a «Racului» ce mãreste noptile de dupã solstitiu. E luna «Imperatorului». Foca sau Opârlia sãrbãtoare care la câmpie este numitã Foca, iar la munte Opârlia, este supranumele sfintei mironosite Maria Magdalena. În popor spune cã Pãlie naste focul, iar Foca suflã în acel foc si-l mãreste.
Ilie Pãlie si Foca sunt personajele mitologice principale ale acestor zile, evident dupã Sf. Ilie, care aduc foc si arsitã, incendii. În trecut, au fost incendii mari în aceste zile, de aceea oamenii tineau unele dintre aceste sãrbãtori îndeosebi cele ale cãror patroni sunt aspri si neînduplecati si nu lucrau. Se zice, prin unele pãrti ale Moldovei, cã Opârlia, aceastã divinitate miticã, rãzbunãtoare, transformatã în sfânt crestin, era în legãturã cu zeul focului si al soarelui, ce arde case, stogurile de paie, cerealele, ocoale de vite, pietrele în apã si chiar pe cei ce îndrãznesc sã lucreze de ziua lui. De astfel pentru generatiile vechi, dar si pentru tineri, mai ales pentru cei care trãiesc în mediul rural, sãrbãtoarea Foca sau Opârlia face parte din categoria zilelor de peste an care se bucurã de o mare atentie si cinstire din partea credinciosilor. Legat de aceastã sãrbãtoare este surprinzãtor faptul cã cei care o tin, nestiind, ce-i de fapt cu acest sfânt, cunosc foarte bine semnificatia sãrbãtorii, care cade pe 23 iulie, ce trebuie sã facã dar mai ales sã nu facã în aceastã zi. Se spune cã Sfântul Foca ar fi fost un crestin ce trãia în apropiere de portul turcesc Sinope, în timpul împãratului Traian. Era cunoscut ca un priceput grãdinar, care dãruia mereu sãracilor roadele pãmântului sãu. Fiind crestin, a fost prins si dus la judecatã înaintea prefectului cetãtii, African. Când a început African a huli pe Hristos si a face rãu sfântului, s-a produs un cutremur; cãzând, acesta împreunã cu slujitorii lui, au rãmas pe jos, fãrã suflare. Dar l-a înviat sfântul, înduplecat de femeia acestuia. Dupã aceea l-au dus la împãratul Traian si, mãrturisind pe Hristos, Sf. Foca a fost chinuit cu cruzime, fiind în cele din urmã aruncat într-o baie fierbinte, unde, rugându-se, el si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pentru tãranul român nu era usoarã respectarea interdictiilor ce se impun de Opârlia. E vremea când se munceste de la rãsãritul pânã la apusul soarelui: se merge la seceris, se scoate ceapa si usturoiul din straturi pentru a nu încolti, se pregãtesc podurile si hambarele pentru a depozita recoltele, se seamãnã pentru a doua oarã varza si spanacul, se sapã viile si se curãtã buruienele, ca sã un se strice strugurii si multe alte trebi ce nu suferã amânare. În unele zone, sãtenii chiar se opresc din lucru trei zile pe 20, 21, 22 în credinta cã, cei trei sfintii, Ilie, Ilie Pãlie si Foca iar pedepsi aspru. În unele zone ale tãrii se lucreazã pânã la amiazã. Credinta popularã spune cã Sf. Foca este un sfânt care are putere asupra focului. „Opârlia”, o continuare a sãrbãtorii „Pârliilor”, provoacã incendii si arsuri pe corp dacã nu i se prãznuieste ziua. În calendarul popular, ziua sfântului Foca, patronul arsitei si al incendiilor devastatoare ale câmpurilor, provocate de fulgere sau prin combustie spontanã, se celebra o datã cu cea a Mariei Magdalena, la 22 iulie. Multi dintre oamenii care au îndrãznit a lucra în aceastã zi au si pãtimit câte un caz greu în familie. Astfel se spune cã un om care a semãnat fân pe livezi s-au pomenit cu un vânt cald si au si ars fânul adunat. „Se spune cã, odatã, un svab a fãcut cãpite în ajun de Sf. Foca, iar în ziua de Foca s-a dus sã mai strângã din ceea ce-i mai rãmãsese. Deodatã, vede cã i se aprind cãpitele de fân, iar el, cu cãciula în mânã, începu a alerga de colo pânã colo si a striga: Domnule Foco, domnule Foco, pe acelea nu le arde, cã-s fãcute de ieri, si numai acestea-s fãcute de azi! Si cum alerga el si-si fãcea cruce, s-a minunat când a vãzut cã într-adevãr n-au ars decât cãpitele fãcute în ziua de Foca, iar cele fãcute din ajun au rãmas neatinse”. Opârlia se tine ca sã fereascã recoltele de opãrealã. Femeile nu torc, pentru cã li s-ar aprinde caierul în furcã. Nu se gãtea nimic la foc; nu se aprindea nici mãcar un fir de pai iar bãrbatii nu îndrãzneau nici sã fumeze. În popor se spune cã din pâinea coaptã în cuptor în aceastã zi ar curge sânge. Sãtenii cred cã, fiind îmbrãcati în cãmasã lucratã în aceastã zi, va fi trãsnit sau se va aprinde pe el. Se mai tine si pentru friguri, grindinã si sã nu le trãsneascã vitele. Nici nu se scaldã în râu oamenii în aceastã zi, spre a nu se îmbolnãvi. În zilele noastre sãrbãtoarea Sf. Foca o tin mai mult cei ce lucreazã la puturi petrolifere si cu materiale inflamabile. În aceastã zi se culege sovârful, pe care gospodinele îl folosesc la vopsitul lânii si a firelor de cânepã. Existã credinta, cã dacã sovârful se va culege în aceastã zi, vopseaua fãcutã din el va avea culoarea rosie ca focul. La multi ani tuturor ce poarta numele sfântului!
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976; – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, 2001; – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului român”, Editura Polirom, Iasi, 1998; – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997; – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002; – Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001; – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românesti”, Editura Humanitas, 1998; – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II”, Editura Cartea de Buzunar, 2006; – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Românã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985; – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români”, Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001; – Tony Brill – „Legendele românilor”, vol. I, Legendele cosmosului, Editura Grai si suflet – Cultura nationalã”, Bucuresti, 1994l – Tudor Pamfile – „Mitologia românã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997; – „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.
