Circovii de varã sau Circovii Marinei sunt serbati în unele zone ale tãrii pe 15, 16, 17 sau în altele pe 16, 17, 18 iulie. Circovii se mai numesc Goresniti si, în aceste trei zile, sãtenii nu strâng grãmezi de grâu si fân, pentru a preîntâmpina aprinderea lor de la trãsnet.
Circovii sunt vãzuti ca niste fiinte malefice, puternic demonizate ce ii tortureazã cu boli si durere pe cei care le cad in maini. Sunt perceputi ca un mic sobor de sfinti, fiecare cu propria personalitate, desi izolat, pot fi considerati slugi ai sfintei Marina, mai rãzbunãtori decat ea, care, cumulandu-si eforturile, instituie un regim sever unei perioade mai mari din calendarul popular (ciclul de trei zile). Circovii sunt un exemplu semnificativ pentru caracterul compozit al sãrbãtorii, care practic copiazã modele mitologice diferite. Ei sunt pãzitorii si ingrijitorii de hranã ai fiarelor sãlbatice si, impreunã cu Filipii, mai mari peste fiarele sãlbatice cunosc mai multe perioade de activizare, in care prãdãtorul suprem este lupul. Astfel cã prin zone diferite ale tãrii se serbeazã chiar si trei randuri de Circovi: trei zile vara, trei toamna si trei iarna. În prima zi se serbeazã sfintii Chiric si Iulita, ii zic Ciurica. Altii zic la cel din urmã, care e schiop, Ciricã Schiopul. La 17 iulie este Circovul cel mai mare, Mucenita Marina, socotitã sora lui Sf. Ilie Marina, Ciurica si Sf. Ilie au fiecare cate trei Circovi. Ciurica prima zi din cei trei Circovi ai Marinei (15-17), in care isi fac simtitã prezenta zeitãti feminine deosebit de puternice, care sanctioneazã sever orice rãtãcire de la sãrbãtoare fiind in credinta popularã o divinitate rãzbunãtoare, care „ciuruia” in bãtaie pe cei ce lucrau in ziua ei. Primul dintre Circovi este el insusi o figurã compozitã – Ciurica (din Chiric si Iulita) cunoscut si sub numele de Chiricã Schiopul si constituie o figurã aparte in calendarul popular. Pusã in legãturã cu bãtaia (se face frecvent trimitere la expresia a ciurui pe cineva in bãtaie), Ciurica este de fapt patroana unei infrãtiri femi – nine extrem de puternice, care conferea initiatelor forta necesarã pentru a lupta cu armele bãrbatilor intr-o societate mascu – linã, ce a inlocuit vechea societate matri – arhalã. Aici nu era vorba numai de „a plãti politele” bãrbatilor in aceastã zi din an, in care femeile erau considerate a fi mai puternice decat bãrbatul, ci se avea in vedere dobandirea, pe cale magicã, a unui suport redutabil, a unui instrument de putere (avem in vedere testul demonic, care este obtinut, acum in conditii extreme, iar la Ropotini, in cadru ritual, in urma „baterii”, a „cãlcãrii in picioare”, a „inju – gãrii” diavolului, simbolizat de lutul cãlcat in picioare de cãtre femeile parti cipante la ritual). Ca si in alte cazuri, necunoasterea datei exacte a zilei in care era serbatã divi – nitatea face posibilã expli catia inferio ritãtii fizice a femeii. Se povesteste cã inainte cu douã zile de Marina, pe Ciurica au au torturat-o Circovii prin roate si cercuri. Aceastã sfantã a bãtut pe dracu-n cap, cu ciomagul si cu un ciocan, cand a vrut sã toace. Cine va fi bãtut in aceastã zi, tot anul va fi ciu – ruit. Ciurica ii apãrã pe cei slabi de bãtaia celor puternici. Ciurica este o zi a femeilor, o zi in care au dreptul sã-si chelfãneascã bãrbatii, in care ele au superioritate asupra bãrbatilor, in care sunt stãpane pe bãrbatii lor, le pot porunci si, in caz de nesu pu – nere, chiar ii „altoiesc”. Credinta popularã sustine ideea cã dacã femeia isi „tarnu – ieste” bãrbatul in aceastã zi, tot anul il va domina. În aceastã zi bãrbatii mai pleacã de-acasã, de teamã ca nu cumva nevasta sã- l mangaie cu cociorva pe spinare din lucru de nimic. O femeie povestea cã panã a nu tine aceastã sãrbãtoare, in toate zilele era „scãrmãnatã” de cãtre bãrbat. Îndatã ce a inceput a o tine, bãrbatul nici „carc” nu mai zice. În aceastã zi se zice cã bãrbatilor li se interzice a-si batã nevestele. De aici a mai iesit vorba: „le-a venit si lor ziua bãtãii”. Ciurica se crede c-a fost o femeie foarte rea, care-si bãtea bãrbatul. Oamenii serbeazã in aceastã zi pe Chiric mai mult de fricã, cãci, zic ei, Chiric, cand s-a fãcut sfant, impreunã cu mamã-sa, Iulita, era numai de trei ani si era si schiop. În intelepciunea popularã se spune cã „Sã te fereascã Dumnezeu de bãtaia chiorului, de dragostea schiopului, ori de omul insemnat”. Circovii – cu douã zile inainte de Marina, se tine de femei, cãci e rãu de lovituri si de boli. Celui intampinat de Circovi rar se intamplã sã-i mai treacã. Circovii sunt ajutoarele de nãdejde ale Sfintei Marina. Sãrbãtoarea Ciurica se tine numai de cãtre femei, pentru a le ajuta cu ce ar voi contra bãrbatilor. În aceastã zi femeile ciuruie boabe de porumb prin curte si sã-i ia de pãr si sã-i batã pe bãrbati, pentru a le merge bine tot anul si sã fie apãrate de scranteli si vãtãmãturi de picioare. Se tine totodatã si pentru sporul casei, nu lucreazã absolut nimic sã nu le ciricãie gura cand vorbesc, nu se taie unghiile si nu se piaptã – nã, nu scoate gunoiul din casã, nu se spalã rufe, nu imprumutã foc, cãci e o zi cu pri – mejdie rea de boalã, de pagubã, pro tejazã pãsãrile contra bolilor si vitele contra lupilor. Credinta popularã spune cã femeile ce vor lucra de Ciurica, tot anul vor fi „ciufulite” de bãrbati. Femeile se pãzesc sã fie bãtute sau chiar sã le punã mana-n cap, altfel tot anul vor fi bãtute sau ciuruite iar dacã se ceartã femeia cu bãrbatul, se vor certa tot anul. Oamenii se feresc sã se certe, ca sã nu le meargã asa tot anul. Ciurica e rea de ciumã, de bube si de vãrsatul de vant.
În 16 iulie se serbeaza Circovii de vara, Cercurile Marinii sau Miezul verii.
Cea de-a doua zi a Circovilor este Sf. Sfintit Mucenic Antinoghen si cei 10 ucenici ai lui. Se vorbeste cã pe vremea lui Diocletian, pãganul impãrat al Romei, era cumplitã prigonire contra crestinilor. Un om, mai marele ostilor, apropiindu-se de marele muncitor, a zis: „Stãpane, aici este un bãrbat cu numele Antinoghen, episcop crestinesc, care intoarce prea multi de la credinta sa si petrece in satul Pidaton”. Atunci ighemonul a trimis indatã ostasi sã- l prindã si sã-l ucidã. În satul acela fiind o mãnãstire micã, sfantul Antinoghen se odihneste vesnic impreunã cu zece ucenici ai sãi. În zonele in care agricultura reprezentã ocupatia principalã, accentul cade de pe acest adversar pe dezlãntuirea stihiilor cerului sub forma grindinii nimicitoare. Cine se pãzeste de a lucra in Circovi, boalele nu-l strang tare in cercuri. Nu in ultimul rand, prin metafora cercurilor cu care Circovii ii cuprind pe oameni, avem de-a face cu o sãrbãtoare in care obiectivul principal era ferirea de boli de tot felul. Astãzi este voie de a se scoate ceapa si usturoiul din straturi cãci dacã vor mai fi lãsate vor incolti si se vor strica.
17 iulie Sfânta Mare Mucenita Marina.
Sf. Mare Mucenitã Marina fecioara de doisprezece ani, a auzit de la un oarecare om al lui Dumnezeu cuvantul cel despre Iisus Hristos, Adevãratul Dumnezeu, cum s-a intrupat de la Duhul Sfant in pantecele Prea Sfintei Fecioare si cum s-a nãscut dintr-insa, pãzindu-i fecioria nestricatã. Cum a fãcut multe minuni si a pãtimit de voie pentru mantuirea oamenilor, a murit, a inviat, s-a inãltat la cer si a gãtit celor ce cred in El si-l iubesc viata fãrã de sfarsit, slava si impãrãtia cea vesnicã. Sfanta mare mucenitã Marina cea bunã de intelegere, auzind acestea, a crezut in Hristos. Ea dorea ca sã-si verse sangele sãu pentru Hristos, si cu el sã se boteze, ca cu o scãldãtoare a botezului, precum a auzit cã multi din sfintii mucenici s-au botezat. Marina (a treia zi a Circovilor) este serbatã cu strictete, deoarece efectele incãlcãrii zilei sfintei erau numeroase: traditia popularã spune cã pe cine loveste in aceastã zi, nu se mai scoalã (provoacã boli de lungã duratã, lovituri, cãzãturi); poate incendia recoltele sau poate atrage lupii asupra turmelor. Este o zi bunã pentru asigurarea remediilor magice. Ca si in cazul Ciuricãi, reminiscente ale tabuurilor specifice pot fi observate si in cazul acestei zile, in care de asemenea activau infrãtirile feminine, probabil pe intreaga perioadã de trei zile (de multe ori sãtenii nu stiau in ce zi cade si tin trei zile, doar s-o nimeri una). Gospodinele au observat de-a lungul anilor dacã aceastã zi le este prielnicã sau nu. Oricum traditia popularã spune cã numeroase femei au fost pedepsite ca nu au tinut aceastã suitã de sãrbãtori. Marina o serbeazã femeile ca sã le meargã bãrbatilor bine la orice lucru, iar fetele o serbeazã pentru dragoste, sã aibã lipici. În aceastã zi femeile numite Marina (Maria) lipesc carpe la pãtule si afumã cu ele cand se imbolnãvesc. Se aprinde o lumanare la bisericã, care-i bunã pentru boli. Aceastã sãrbãtoare este si un ritual de initiere cum se poate vedea si din restrangerea sferei de interes, mai ales la femeile in varstã ce trãiesc in zona ruralã. În acest ritual, efectele initierii capãtã aceleasi calitãti ai celui de insurãtire. Bãrbatii, cat si femeile, fac legãturã intre ei, ca sã fie frati de cruce panã la moarte, si se numesc intre ei frati, iar femeile surate. Cele douã femei sau cei doi bãrbati care voiesc a se uni cumpãrã fiecare cate ceva pentru mancare (paine, zahãr, vin) si se duc la un loc unde isi dau unul altuia ce are si, in timpul cand spun: „Sã fim frate panã la zi de moarte”, si de atunci isi zic numai frate si sorã. Astfel se obtineau remedii magice prin schimbul intre membrele frãtiei a instrumentelor magice, cum ar fi pelinul, dar si asigurarea stãrii de sãnãtate a femeilor si fetelor. Unele din sãtence isi dau una alteia cate o legãturã de pelin si cate o gãinã, zicand cã s-au prins surate. În aceastã zi femeile ce au fost prinse surate isi trimit una alteia cate o puicã, cate o mãturã de pelin, cate o canã sau bãrdac. Se dau de pomanã mãturi de pelin, cules atunci, cu un pui de gãinã, vin, ouã fierte, castraveti cruzi, mere dulci, turte, covrigi, colaci, porumbi verzi din camp, impreunã cu lumanãri pentru grija sufle – telor celor rãposati, cãci atunci incep a se face porumbii buni de fiert sau fript pe cãrbuni numai la femei si copii; puii dau de pomanã, mai ales cei ce au copii bolnavi de epilepsie (boalã rea, boala copiilor) ca sã scape de ea, iar ceilalti ca sã fie feriti de ea si de orice ceas rãu cu sãgetãturã, de pocealã, de ametealã, de diverse boli mai grele. Puii se transmit in continuare, fãrã a spune de unde provin, de teamã de a nu transmite boala si totodatã de a avea noroc la pãsãri. Nu se mãturã cu mãtura de pelin panã la sãrbãtoarea Sf. Marina. Numai de la Marina se incepe mãturatul cu pelin. Pe unde se mãturã cu ele, puricii mor din cauza amãrãciunii lãsate de plante. Cred cã gãina racaie si descurcã drumurile, si cu mãtura mãturã cãile cãtre rai. Totodatã se mai practica pomana, ofranda in alimente adusã divinitãtii insotitã de o sãptãmanã de post, pentru cã infrange rãutatea, ferind pe oameni de ispitã. Unele femei dau de pomanã, pentru cã se crede cã Sf. Marina adesea repetã: Marina n-are slãninã, Marina n-are fãinã, „Cutare” are de toate, Dã-i si ei, dacã se poate; „Cutare” are prea multe, Dã-i si ei ca sã-ti ajute. Sf. Marina ar fi fost sora mai mare a Sf. Ilie si rudã bunã cu Sf. Foca. Ea inspãi mantã pe draci alungandu-i din preajma oamenilor, acolo unde le este locul. Marina si Catarina au fost douã fete foarte fru moase. Diavolul a incercat sã le ispiteascã, dar n-a reusit. El le-a inchis intr-o temnitã, s-a prefãcut in sarpe ca sã le sperie, iar din sarpe s-a fãcut ied. Sf. Marina nu s-a speriat, ci a prins iedul de barbã si, cu un ciocan, a inceput sã-l batã, panã a fugit. Marina a fugit dupã el, a prins pe dracul, ducandu-se sã toace la bisericã, ia luat ciocanele de toacã si l-a bãtut cu ele panã l-a lãsat aproape mort, umplandu-l de sange. Sf. Marina e zugrãvitã dupã usa de la bisericã tinand pe dracul de corn (chip de caprã) si chinuindu-l, lovindu-l cu strãs nicie. Nu se lucreazã in aceastã zi deoarece Sf. Marina va pedepsi pe cei ce nu-i tin sãrbãtoarea cum a chinuit si lovit pe demonul prins. Cel ce n-a sãrbãtorit pe Sf. Marina se spune cã-i dã drumul necuratului de unde e legat, iar omul are vedenii si halucinatii si se trezeste pocit la fatã. Marina e o sfantã cu hachite: prea bunã cu unii si foarte asprã cu altii. Unora le prinde bine si-i ajutã chiar atunci cand acestia muncesc in ziua ei, altora le face rãu. Sf. Marina este serbatã sã nu fie mãriniti, adicã pentru a nu cãpãta o boalã rãutãcioasã de pantece sau diferite bube. Marinul este un fel de bot in pantece, care nu mai are leac sau de care se scapã foarte greu. Femeile adunã mãrar si, cand cineva cade bolnav, il piseazã, il amestecã cu vin rosu si, bandu-l, botul se sfãramã, iar bolnavul se face bine. Marina se tine pen – tru sãnãtatea femeilor si a fetelor, pentru usurarea nasterilor. O tin femeile insãr ci – nate, sã nu facã copii monstri. Marina se serbeazã crezandu-se cã ciorile ar gãuri pepenii si leguminoasele. În calendarul popular cum este timpul la Sf. Marina, asa va fi toatã toamna. Se imparte si panzã pentru cãmãsi. Se fac clãci de cosit ierburile si se culege pelin, din care se face apã bunã folositoare fetelor mari pentru spãlat si subtiat pielea obrazului. Se fac testuri pentru copt painea. În seara acestei zile se asteaptã cantatul cicoarelor, mici insecte de camp ce ar prevesti o toamnã lungã, imbelsu gatã.
Dan Horgan
