luni, mai 11, 2026

COMUNICAT DE PRESÃ

2

Referitor la articolul „Societatea civilã vrea dreptate: «Cerem demisia prefectului de Vaslui!»”, publicat în cotidianul Vremea Nouã în data de 01.03.2016.

Consider cã libertatea de expresie este un drept fundamental, un drept care trebuie respectat, protejat si consolidat. Dacã dorim consolidarea unei societãti democratice, trebuie sã acceptãm criticile, chiar vehemente sau nedrepte, intrucat diversitatea de opinii este o dovadã a existentei unui mediu sãnãtos. Existã insã o limitã a acestei libertãti de exprimare, acolo unde exprimãrile cu caracter mincinos, izvor pentru calomnii ulterioare, trebuie oprite inainte de a degenera panã intr-un punct iremediabil. Cu privire la continutul articolului amintit mai sus, fac precizarea cã este o sumã de consideratii in care jumãtãti de adevãr sunt amestecate cu minciuni, fiind regretabil faptul cã existã persoane care nu inteleg cã lupta politicã in care sunt implicate are, totusi, nevoie si de note de decentã, dacã adevãrul e un deziderat prea dificil de atins. Îi asigur pe cei interesati de faptul cã dosarul meu profesional a fost verificat de toate institutiile abilitate, iar a rãspunde unor calomnii acum, in conditiile in care nici mãcar nu mi s-a cerut punctul de vedere, este inutil. Analizez, insã, posibilitatea foarte clarã de a actiona in instantã responsabilii pentru aceste derapaje grave si imi manifest, in continuare, aceeasi deschidere pe care am prezentat-o intotdeauna tuturor celor care au dorit obtinerea unor informatii sau declaratii din partea mea. Atrag atentia asupra faptului cã incercarea de a implica Institutia Prefectului in lupta electoralã este un demers profund gresit, iar aceastã modalitate de a polua spatiul public aratã cã, pentru unii, pãstrarea privilegiilor politice este mai importantã decat munca in slujba cetãtenilor. Îmi exprim speranta cã vasluienii vor izola tot ceea ce inseamnã minciuna si dezinformarea in spatiul public.

Daniel Olteanu,
Prefectul judetului Vaslui

2 COMENTARII

  1. mai bine,verificati reconstituirile ilegale de terenuri, facute la Murgeni,.mamilucul de Puica a clocit degeba la prefectura Vaslui. APIA  Vaslui,prin sucursala Murgeni, plateste sute de milioane lei,in baza documentelor false. La Murgeni, s-au furat sute de ha de terenuri agricole,si  nimeni nu face nimic….
    Poftiti la vot……

  2. bine ca s-a cocotat sus. ameninta cu judecata si cu represalii. ar trebui sa nu faca ceea ce-i pun altii in carca ,nu sa ameninte si sa judece. …  politician de dreapta…

Comentariile sunt închise.