Mai multe consilii locale din judetul Vaslui nu au aprobat nc registrul de salubrizare aferent proiectului integrat de gestionare a deseurilor. Conducerea Consiliului Judetean Vaslui a precizat c nc mai are rbdare cu primriile „rebele”, ns va trece la actiune dac autorittile nu se vor conforma. Mai exact, comunele n cauz vor fi excluse din asociatie, de la toate urmnd s fie recuperati banii investiti pn acum. Totusi, se mizeaz pe ntelegerea primarilor cu privire la importanta proiectului si organizarea rapid a licitatiilor de atribuire a serviciilor.
Implementarea sistemului integrat de management al deseurilor din judetul Vaslui se dovedeste a fi o actiune nu tocmai facil. Chiar dac majoritatea consiliilor locale au aprobat registrul de salubrizare, mai exist si unele exceptii. Nici pan la aceast dat, mai multe comune nu au dat „verde” documentului si, astfel, intarzie operationalizarea unor obiective de investitii de peste 30 milioane de euro. Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Vaslui, a precizat c vor fi luate msuri severe impotriva unittilor adminstrativ-teritoriale care nu se conformeaz. „Sunt consilii locale care nu aprob registrul de salubrizare pentru c… nu au chef! Un exemplu in acest sens ar fi comuna Tcuta, care nu aprob acest document si nu isi respect obligatiile asumate. Toate comunele din judet sunt parte din acest proiect si au fost de acord cu derularea programului de investitii. Dac nu vom primi un rspuns pozitiv, repectivele comune vor fi excluse din asociatie si vom trece la recuperearea cheltuielilor fcute in cadrul proiectului. Vom stabili partea din proiect a fiecrei comune si se vor recupera toti banii. Cred ins c toate consiliile locale vor intelege c acest proiect asumat de noi este foarte util si el va conduce la rezolvarea problemei deseurilor solide in judetul Vaslui”, a spus Dumitru Buzatu.
Taxele de salubritate nu sunt batute n cuie
Proiectul integrat de gestionare a deseurilor este cu atat mai avantajos pentru comunittile locale cu cat, in prezent, primriile cheltuie sume considerabile pentru colectarea deseurilor si depozitarea lor in tar. Mai mult, dup primul an de functionare, consiliile locale vor putea adapta valoarea taxei de salubrizare in functie de performanta sistemului integrat de colectare. „Depozitul ecologic de la Rosiesti este finalizat si receptionat, pentru a fi preluat de ctre operatorul care va fi selectat in urma desfsurrii licitatiei publice pentru atribuirea serviciilor. Caietele de sarcini sunt pregtite si, pan la sfarsitul anului, vor fi desemnate si firmele care vor colecta deseurile. La inceputul anului 2016, sistemul integrat de colectarea a deseurilor va functiona”, a mai spus Dumitru Buzatu.
Tarifele pentru anul 2015
Registrul de salubrizare reprezint cadrul juridic dintre primrii si operatorii care vor presta servicile de salubrizare. Registrul se refer la colectarea deseurilor, transport, intretinerea utilajelor etc. Pentru anul 2015, tarifele pentru serviciile de salubrizare din judetul Vaslui vor fi urmtoarele: agentii economici – 391 lei/ton, populatia – 215 lei/ton, mediul rural – 2 lei/persoan/lunar, mediul urban – 7,1 lei/persoan/lunar. Sistemului Integrat de Management al Deseurilor Solide – judetul Vaslui are o valoare total de 32 milioane de euro. Este vorba despre trei contracte de lucrri: groapa ecologic de la Rosiesti, constructia a patru statii de transfer, precum si inchiderea depozitelor existente in Barlad, Husi si Negresti. Judetul Vaslui a fost imprtit in cinci zone: Negresti, Vaslui, Husi, Barlad si Rosiesti. Prima celul de depozitare a deseurilor de la Rosiesti are o intindere de 10 hectare si reprezint circa 50% din ponderea de executie a proiectului implementat la Rosiesti. Tot in cadrul proiectului au fost achizitionate 24 de masini, dintre care sase autocamioane cu remorc, pentru statiile de transfer, si 18 camioane compostoare pentru preluarea selectiv a deseurilor din judet.
CL Tacuta a respins de trei ori registrul de salubritate!
Contactat telefonic, primarul din comuna Tcuta, Costic Clin, ne-a declarat c de trei ori a supus spre aprobare proiectul de hotrare privind registrul de salubritate si de trei ori acesta nu a fost votat. Pentru a-l adopta, edilul este hotrat s mai fac o a patra incercare. „Consilierii locali au spus c taxa de 2,36 de lei de persoan este prea mare, si nu au vrut s aprobe. Acum, au aprobat ins mandatul special pentru primar, pentru a face parte din asociatie. O s introduc proiectul de hotrare inc o dat pe ordinea de zi”, a declarat Costic Clin.










