Scoala Nicolae Ciubotaru, din localitatea Vulturesti, a mplinit 115 ani, iar la manifest rile legate de aceast srbtoare s-a inaugurat si un muzeu care adposteste obiecte care au o vechime si de peste 150 de ani.
ntr-o atmosfer deosebit, cu nalt ncrctur emotional, n prezenta a numerosi elevi, cadre didactice, invitati, oficialitti locale, fosti profesori si nvttori pensionari, vineri, 5 decembrie, la Scoala Gimnazial Nicolae Ciubotaru, din comuna Vulturesti, a fost srbtorit Ziua Scolii. Evenimentul a fost marcat de importante si variate momente, toate privind activitatea si performantele acestei institutii de nvtmnt. Activittile privind mplinirea a 115 ani de nvtmnt gimnazial la Vulturesti au fost ncepute cu un cuvnt al directorului Nela Macovei, urmat de o slujb religioas. n program au fost incluse concursuri de cultur general, ntre elevii claselor a III-a si a IV-a, si de pictur pe teme hibernale, ntre elevii claselor a V-a si a VI-a. Piticii de la clasa pregtitoare au ncercat s ncropeasc ciubotele ct mai frumos ornamentate, pentru ca Mos Nicolae s-si descarce sacul n ele. n prezenta prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, fiul nvttorului Nicolae Ciubotaru, dar si a sotiei acestuia din urm, elevii, cadrele didactice si ceilalti invitati au participat la inaugurarea muzeului scolii, n vechea cldire a institutiei. Vreau s multumesc din suflet pentru intiativa de a da numele tatlui meu Scolii din localitatea Vulturesti, dar si pentru initiativa de a deschide un muzeu scolar, cu unele piese care depsesc o sut de ani. n anul 1897, n Vaslui s-au deschis nu mai putin de 19 scoli, iar n perioada 1898 – 1899 s-a deschis prima scoal din ctunul Vulturesti, n locuinta unui localnic mai nstrit. Desigur, scoala a fost deschis numai si numai cu ajutorul localnicilor. Atunci, preda un singur nvttor, si acela nepltit, iar abia peste 20 de ani s-a ajuns la performanta de a exista patru cadre didactice pltite. Din acei ani tulburi si pn acum, scoala aceasta a evoluat si s-a modernizat, a declarat Mircea Ciubotaru, prof. univ. dr. la Univ. Al. I. Cuza din Iasi. Dup acest moment evocator, elevii au sustinut un program artistic, n care au fost interpretate colinde, si a fost pus n scen o pies de teatru despre viata si minunile nfptuite de episcopul Nicolae, cel pe care copiii l stiu drept Mos Nicolae. Corul sscolii a interpretat un colaj de colinde si cntece religioase, iar la final, elevii claselor a V-a au prezentat o parad Eco, cu piese vestimentare confectionate din diferite materiale reciclabile. Peste 35 de ani am intrat la clas, zi de zi, or de or, la aceast scoal unde, de multe ori, printii spuneau c se munceste prea mult. S-a muncit si se munceste foarte mult pentru a imprima si acestor elevi o mentalitate sntoas si pentru a-i pregati pentru ziua de mine. Aici mi-am lsat sntatea, dar m-am simtit cu adevarat dascl, a declarat Elena Ciubotaru, fost cadru didactic n cadrul scolii, acum ajuns la vrsta de 98 ani.











Ziua de05.12.2014 MEMORABILA a satului Vulturesti este una NEAGRA a satului ,ca cele a IADULUI COMUNIST-anilor195o-60-groaznice suferinte,aumurit 2 oamemi in puscarie.-de,vazut,pg.7,8,9,102,103,105,106,din,Monografia,satului,vol,2-coautori,invatator-fiu.Cu aberatii,in,progresie;;:culisele,sedinte,HCL44/13,-in,ziar,Obiectiv,Vaslui,20.01.2014-in.fata,privitorilor,din,05.12.2014,au,dus la NUMI-Scoala Gimnaziala N.Ciubotaru.Faptele DISTICTE,a preotului,sunt dovedite in peste 20 pagini,a Monografieivol.2,pg.233,257,258,221,219,199,foto,casa,60,59,58,48,47,99, INCREDIBIL,pg.233,face,trimitere,la,Arhivele,Nationale,Jusetene,Vslui.Mai,convingator citimpg.233 „In primul anscolar,1897-1898,a,tinut cursurile,in,casa sa”,iar injosul pagini,”Otografia pusa de noi”-Domnul Lefter si Mircea Ciubotaru.Deci este CLAR Scoala este infiintata,de preotul V.Condrea Acest ADEVAR cu dovezi a anilor datati ai anlor cu 118 ani in urma ,nu-l pot ataca NIMENI ,nici Instanta Contencios Administrativ ce au RESPINS cazul. Motivul ca dovezile nu pot fi CONTESTATE In concluzie sunt MARE ca LOGIC ,pot COMBATE NEADEVARURILE celor in coalitie. Sunt multe de spus ,daca va fi necesar voi continua.INSTANTA va hotara soarta ADEVARULUI,scoala trebuie NUMITA cel ce a INFIINTATO in 1897. LOGIC nu cu ABERATII.
partial
Comentariile sunt închise.