De la nasterea si de la moartea lui Mihai Eminescu „trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri…” si cu prilejul aniversrilor si comemorrilor, de fiecare dat s-a adugat ceva nou la mretia templului spiritualittii sale, spre slava neamului romnesc. Mihai Eminescu este srbtoarea noastr de fiecare an si de fiecare zi.
ncepnd cu copiii de la grdinit si sfrsind cu cel mai vrstnic locuitor al acestui pmnt, toti stim s spunem, spre mngierea sufletului, versuri din creatia poetului, chiar dac privilegiul cunoasterii totale l-au avut si l au putini, si e firesc s fie asa, pentru c nicieri n lume nu se ntmpl altfel cu oamenii exceptionali. n schimb, nu putini au fost si sunt aceia care, necunoscndu-l, ori dimpotriv, cunoscndu-l dar nentelegndu-l, ori si una si alta, l contest cu argumente preconcepute, ori fr argumente; poate din pricina aceasta st n picioare statuia lui. Mihai Eminescu nu a drmat temple, mai mult, le-a venerat, le-a creat si le-a ocrotit. Cnd l-a proclamat pe Vasile Alecsandri „rege al poeziei”, a fcut-o din nevoia unei autoritti nationale. Pretuirea naintasilor a fost constant. Dar mai presus de toate, poetul si-a prezis destinul, n paguba si dezamgirea denigratorilor: „Si cnd propria ta viat singur n-o stii pe de rost, / O s-si bat altii capul s-o ptrunz cum a fost?”(1), poate cum n-a fost, sau poate cum au nscocit-o si o mai nscocesc unii fr cel mai elementar reper estetic. De la nasterea si de la moartea lui Mihai Eminescu, „trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri” si nu putini au fost cei ce s-au strduit s-i profaneze vesnicia, s-i demoleze templul, cci nicieri n lume nu exist o vocatie a demolrii mai blestemat ca pe acest trm. S fie oare o predestinare astrologic? Multi dintre noi, la furie, suntem gata s ne punem casa la pmnt, ca apoi s dormim n veliste si s ne hrnim cu vnt, numai pentru a ne potoli o patim absurd si devoratoare. Din fericire, acest popor are si o fort regeneratoare la fel de rar… Dar dac drmm un templu, fr a construi altul, cel putin egal ca mretie, e oare firesc s ne nchinm ntr-o colib? Este aici o furie babilonic a indivizilor n stare de ebrietate. Condamnabil este faptul c trecem cu o revolttoare indiferent pe lng demolatori si asa rmn nepedepsiti n veac, cci, dac negarea este o atitudine, s-i zicem fireasc, ncercarea de anulare este o infractiune, chiar dac exist o libertate n afirmarea individualittii oricui. Eminescu este templul nostru, chiar si n plin avnt postmodernist, nevoia noastr de credint si eternitate, ori un neam care si neag zeii se afl pe malul prpastiei, si neag propria existent si se ndreapt spre neant. Se afirm, pe bun dreptate, c Eminescu nu are nevoie s fie aprat, se apr singur si asta s-a dovedit cu prisosint de la moartea lui pn azi. Dar problema nu este a lui Eminescu, ci a noastr, noi avem nevoie de aprare. Ori primul nostru aprtor fidel este Mihai Eminescu. De la nasterea si de la moartea lui Mihai Eminescu „trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri…”
Ioan Baban
Note: 1. M. Eminescu, „Poezii”, EPL, Buc., 1963, p.113
