marți, decembrie 23, 2025

Doina Silistru, mesagerul lui mos Craciun pentru copiii din Dumbraveni

Cu dou zile nainte de Crciun, senatorul PSD Doina Silistru a fost mesagerul lui Mos Crciun n satul Dumbrveni, unde a oferit pachete cu dulciuri, fructe si mbrcminte pentru cei 35 de elevi, prescolari si scolari din localitate. Bucuria din ochii celor mici a fost o mrturie clar c spiritual Crciunului a cobort si n casele lor modeste, dar pline de sperant n aceast perioad a srbtorilor de iarn. n aceast actiune, senatoarea Doina Silistru a fost nsotit de primarul comunei Grceni, Mircea Scutelnicu, care le-a oferit si el copiilor pachetele cu dulciuri din partea Primriei. „De fiecare dat, de srbtori, vin n mijlocul copiilor. mi ndrept atentia ctre cei din mediul rural, pentru c stiu c aici nevoile sunt mai multe, c e mai greu, c sunt mai putini cei care vin s ofere. Sper ca hinutele pe care vi le-am adus s v plac si s v fie de folos. Voi s fiti cuminti, s fiti buni, cinstiti, s nvtati si, cine stie, mai trziu, unul dintre voi ar putea ajunge acolo unde sunt eu acum, n Parlamentul Romniei. Nu v gnditi c acest lucru este imposibil, pentru c eu sunt un exemplu n acest sens. Si eu m-am nscut si am crescut ntr-un sat, dar am nvtat si am muncit mult, si iat c, astzi, sunt aici, n fata voastr, putnd s v aduc si vou un pic de bucurie” le-a spus Doina Silistru micutilor.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Related Articles

Popular Categories