Este al treilea an de cnd peste 100 de prescolari frecventeaz grdinita improvizat n incinta Liceului Pedagogic Alexandru Vlahut Brlad. n conditiile n care cele 23 de grdinite din oras nu dispun de suficiente locuri pentru a satisface cererea foarte mare, cele patru grupe de prescolari formate aici sunt o adevrat man cereasc pentru printii din zon.
Anul scolar 2010-2011 este al treilea de cnd Liceul Pedagogic Alexandru Vlahut din Brlad gzduieste prescolari. n primul, n slile special amenajate pentru a acomoda copii att de mici, au studiat 29 de prescolari de grupa mic si 26 de grupa pregtitoare. nc de la nceput, acestia au realizat aceleasi activitti ca toti copiii de vrsta lor, reusind s se integreze foarte repede. Asta mai ales c, n spatiile amenajate, conditiile puse la dispozitie au fost dintre cele mai bune. Printre dotrile de care beneficiaz se numr mobilierul, cu msutele, scunelele si ptuturile copiilor, dar si covoarele nou-noute. La acel timp, acestea au fost achizitionate cu fonduri ce au provenit de la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, n cuantum de 500 milioane lei vechi. Si buc- tria a fost dotat cu tot ce trebuie, cu bani de la bugetul local, respectiv 450 milioane lei vechi. nc de la nceput, adic n urm cu trei ani, autorittile locale voiau s formeze patru grupe de prescolari pe care s le integreze n acest spatiu. Si asta pentru c, n continuare, grdinitele din Brlad sunt insuficiente pentru numrul mare de copii cu vrsta ntre 3 si 6 ani. Numai c, ntruct imobilul nu a fost construit special pentru a acomoda prescolari, initial au fost formate doar dou grupe. ns, ncepnd cu anul 2009-2010, au mai fost amenajate alte sli pentru o grup mijlocie si una mic. n plus, cele patru grupe de prescolari au trecut din structura Grdinitei cu program prelungit nr. 11 n cea a Liceului Pedagogic. Decizia s-a luat la nivelul Agentiei Romne de Asigurare a Calittii pentru nvtmntul Preuniversitar (ARACIP), care n 2008-2009 nu acordase nici mcar avizul de functionare, n ciuda faptului c se respectau normele privind cubajul de aer impus prin lege. Conform conducerii grdinitei, motivul invocat de reprezentantii ARACIP a fost lipsa unui lift pentru mncare. ntre timp, pe lng buctrie si slile de clas, a fost amenajat si o spltorie, care s corespund cerintelor. n acest an scolar sunt nscrisi 130 de copii. Cererea pentru locuri la noi a fost foarte mare si multi dintre copii au rmas sub linie, dar asta e. Nu i-am putut primi pe toti pentru c trebuie s tinem cont de spatiul disponibil. Avem cte o clas pentru fiecare grup (mic, mijlocie, mare si pregtitoare, n.r.), cu toate facilittile necesare. Elevii de liceu au intrri separate fat de copiii de grdinit, asa c nu se ntlnesc. ns, pentru c este liceu pedagogic, ncepnd cu clasa a X-a, elevii fac practic si faptul c au prescolari att de aproape i ajut. n plus, cei de la arte plastice au pictat peretii slilor unde nvat prescolarii, astfel nct cei mici se bucur de un ambient potrivit vrstei lor, ne-a spus profesorul Daniela Marinescu, purttorul de cuvnt al Liceului Pedagogic Alexandru Vlahut din Brlad. Ca urmare, pn se vor gsi fondurile necesare construirii unor noi grdinite care s poat include toti copiii de vrst prescolar din oras, cele patru grupe vor continua s mearg la liceu.











Scuze, revin deoarece acolo prescolarii se vor lauda candva peste ani, ca au fost colegi de scoala cu educatoarele lor!!
Pentru comentatorii nemultumiti de mai sus, scoala care face subiectul acestui articol, nu e prevazuta sa lucreze cu prescolari, acest program fiindu-i impus de alte scoli rivale, care vor fi victimele sigure ale reformei securisto-comunistilor , si care din impotenta nu le-au putut face cu toate laudele si osanalele ( pleonasm vor zice autenticii absolventi majori de acolo!) Halal cultura, halal o patrime de reforma(salariu!)! Daca vine Cuza, …vom avea reforma, dar….il fugarim iar ca si pe Rege! D-ra Adina Susnea, deoarece acolo se pregatesc direct viitoarele cadre didactice, pentru prescolari…..chiar e o improvizatie! Felicitari pentru articol, chiar daca unii nu-l inteleg!
A scris si jurnalista ce i s-a spus.De catre unii si altii.
DOAMNA „JURNALISTA” AI FOST MACAR IN ACEASTA GRADINITA”IMPROVIZATA”? CAND MI-AM INSCRIS COPILUL IN GRADINITA LICEULUI PED. AM FOST IMPRESIONATA DE CONDITIILE DIN ACEASTA INSTITUTIE,DE CURATENIA,DE AMBIENTUL SI DE PERSONALUL ACESTEIA. CE ESTE SI MAI IMPORTANT SI TU „D-NA JURNALISTA” NU STII ESTE FAPTUL CA TOATE EDUCATOARELE SUNT CALIFICATE SI TITULARE,DECI NU ESTE NIMIC „IMPROVIZAT”. SUNTETI PENIBILA SI NEINFORMATA D-NA ADRIANA C.SUSNEA!!!!!
Oare cine te-a invatat jurnalism Adriana Cristina Susnea. Intotdeauna intre titlu si continutul articolului trebuie sa fie o legatura. Dupa ce dai un titlu in bascalie si incepi cu sintagma „gradinita inprovizata” ( lucruri pe care probabil le-ai scris inainte de a sta de vorba cu purtatorul de cuvant si de a vizita gradinita ) continui sa scrii si lucruri reale ,pentru ca numai un tampit ar putea scrie de rau o asemenea gradinita. Ce inseamna gradinita improvizata ? Unde este improvizata ? Intr-un grajd, intr-o cocina de porci ?V-a spus cineva ca prin proiect acel spatiu a fost destinat sa fie gradinita , inca din perioada cand acolo se spunea ca va fi Scoala 12 ? Si atunci de unde tampenia de ” gradinita improvizata ? Apuca-te de altceva ziarista lui peste si lasa-i pe altii mai destepti sa scrie .
Comentariile sunt închise.