Cod roșu de caniculă prelungit în vestul țării. Județul Vaslui sub cod galben

0

Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de caldă valabilă la nivel național, până pe 6 august 2026. Temperaturile se vor apropia de recordurile înregistrate pentru această perioadă a anului, dar e posibil chiar să fie depășite recordurile absolute privind canicula. Miercuri și joi vor fi cele mai calde zile din acest val de caniculă, iar de vineri sunt de așteptat și furtuni violente.

Județele Satu Mare, Bihor și Arad sunt vizate până marți, 4 august 2026, de un cod roșu de caniculă. Temperaturile vor fi ridicate însă în întreaga țară, anunță ANM. Avertizarea meteo a fost prelungită cu o zi.

„Se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale primei decade ale lunii august”, anunță ANM, în avertizarea meteo în care cele trei județe sunt sub cod roșu de caniculă.

Avertizarea vine după mai multe zile cu temperaturi ridicate. Inițial, codul roșu era valabil până pe 3 august, însă a fost prelungit încă o zi – până pe 4 august, ora 10.00.

Potrivit ANM, temperaturile maxime vor fi de 37-38 de grade în județul Satu Mare și 39-40 de grade în județele Bihor și Arad, mai scrie în avertizarea ANN.

Pe lângă județele vizate de cod roșu, în alte zone este cod portocaliu, iar în altele, din estul țării, inclusiv județul Vaslui, este cod galben de caniculă. Și codul galben de caniculă a fost extins de meteorologi.

Cod portocaliu este în județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș, unde temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade. „Local, noaptea va fi tropicală cu minime de 20-24 de grade”, anunță ANM.

Cod galben este valabil în Moldova, sud-vestul Munteniei, vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului și al Transilvaniei. „Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului. Pe alocuri noaptea va fi tropicală cu minime de 20…22 de grade”.

Caniculă în toată țara

Aproape întreaga țară este lovită de un val de căldură intens, care „va persista în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării”.

„De marți (4 august) va fi în extindere și intensificare în sudul și estul teritoriului”, anunță ANM.

Potrivit meteorologilor, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

„Temperaturile maxime se vor încadra între 27…30 de grade pe litoral și în jurul a 40 de grade în Câmpia de Vest. Nopțile vor fi tropicale (cu minime de 20…25 de grade), pe litoral, în regiunile vestice și pe arii restrânse în rest, iar din noaptea de marți spre miercuri (4 / 5 august) în cea mai mare parte a țării”, mai scrie în avertizarea ANM, valabilă până pe 6 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.