În cea de-a treia comună în care a ajuns caravana medicală organizată de Asociația „Dr. George Ștefan Tilă”, Tutova, au fost beneficiari ai consultațiilor gratuite peste 150 de localnici. Până acum caravana a fost la Perieni și Pogana, urmează Dragomirești.

Peste 150 de localnici din satele comunei Tutova au fost beneficiari, la Centrul Comunitar Medical din comună, ai consultațiilor și ecografiilor efetuate de echipa formată din medici și asistente voluntare în cadrul campaniei caravanei Asociației „Dr. George Ștefan Tilă”.
În urma investigațiilor medicale, unii pacienți au pimit îndrumările necesare, dacă s-a descoperit că sudferă de afecțiuni serioase, iar alții au primit recomandări pentru investigații suplimentare – RMN, CT sau alte analize de specialitate – precum și indicații pentru programări la intervenții chirurgicale.
Acțiunea a fost sprijinită de Consiliul Județean Vaslui și Primăria Tutova, care a organizat programările astfel încât oamenii să vină pe rând la consultații, evitându-se aglomerația și disconfortul.
„Pentru cetățenii comunei noastre, asemenea acțiuni sunt extrem de importante. În comună avem medic de familie, avem și un centru de permanență, precum și un centru medico-social, însă nu avem un spital cu secții de diferite specialități. Faptul că au venit aproape de oameni medici specialiști, cu care au putut discuta despre afecțiunile lor și de la care au primit diagnostice și recomandări în urma ecografiilor, este un mare lucru. Din lipsă de bani, de timp sau din imposibilitatea de a se deplasa la Bârlad, mulți renunță la investigații și ajung la medic când este prea târziu. Sunt persoane care nu și-au mai făcut analize de ani de zile. S-au înscris aproximativ 200 de persoane și am stabilit să vină la ore diferite, pentru a evita aglomerația. Fiind duminică, mulți au fost dimineață la biserică și au venit după prânz. Salutăm inițiativa acestei asociații, înființată de medicul Alexandru Coșeru, și ne-am dori ca astfel de caravane să ajungă cât mai des în comuna noastră”, a declarat Ion Corciovă, primarul comunei Tutova.
Printre diagnosticele stabilite în urma controalelor s-au aflat, din păcate, formațiuni tumorale intraabdominale, hernii inghinale și ombilicale, litiază biliară și renală, chisturi renale, tiroidită autoimună, gușă polinodulară, fibroame uterine și chisturi ovariene și chisturi pancreatice sau formațiuni tumorale peripancreatice. Au fost descoperite cazuri noi de diabet, precum și numeroase cazuri de steatoză hepatică și hipertensiune arterială. Acest tablou medical reflectă, spun medicii, dificultățile cu care se confruntă locuitorii din mediul rural în ceea ce privește accesul la servicii medicale și prevenția.
La acțiune au participat 12 medici tineri voluntari, doi endocrinologi, doi chirurgi, șapte gastroenterologi și un medic internist, precum și șapte studenți ai Facultății de Medicină din Iași, ca și un grup de asistente medicale de la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, Secția Chirurgie.
Caravana medicală se va afla pe 29 martie 2026 în comuna Dragomirești.









