„Filiera” vasluiană care ar pune mâna pe justiție

0

Celebra avocată Ingrid Mocanu acuză existența unei „filiere” vasluiene care ar propulsa-o pe procuroarea Cristina Chiriac ca procuror general al României, arătând că acesta este din aceeași comună în care a copilărit și partenera de viață a actualului președinte, Mihaela Grădinaru, Zăpodeni, și soția unui judecător cu un unchi cercetat și achitat de DNA Iași, unde este acum șefă.

„Gata, am aflat și care este „filiera” cu viitoarea doamnă Procuror General… cu probe, desigur (doamna Cristina Chiriac). Este din Vaslui, Zăpodeni, comuna „primei concubine”, Mirabela, fiind verișoară cu aceasta (mai îndepărtată, dar au copilărit împreună). Mă rog, acum nu ne mai luăm de la din astea, cu rubedenii, asta e ceva banal. Dar grav este că e soția judecătorului Adrian Chiriac, și el tot din Vaslui, nepotul lui Gheorghe Chiriac, director la Comcereal Vaslui”, scrie celebra acovată Ingrid Mocanu, după ce procuroarea Cristina Chiriac, cea care a organizat flagrantul în cazul fostul președinte al Consiliului Județean Dumitru Buzatu, și-a depus candidatura.

„Gata, mă! Am aflat și care este „filiera” cu viitoarea doamnă Procuror General… cu probe, desigur (doamna Cristina Chiriac). Este din Vaslui, Zăpodeni, comuna „primei concubine”, Mirabela, fiind verișoară cu aceasta (mai îndepărtată, dar au copilărit împreună). Mă rog, acum nu ne mai luăm de la din astea, cu rubedenii, asta e ceva banal. Dar fiți atenți la articolul (pe care vi-l pun în comentarii) din care rezultă ceva grav: este soția judecătorului Adrian Chiriac, și el tot din Vaslui, care este nepotul lui Gheorghe Chiriac, director la Comcereal Vaslui”, scrie, pe Facebook, avocata Ingrid Mocanu.

„Acest Gheorghe Chiriac era cercetat de DNA Iași (împreună cu Porumboiu) când a ajuns soția nepotului unchiului la acest parchet (detașată de la Judecătoria PJ Vaslui… or fi bune detașările acum?). S-a dat clasare în dosarul unchiului, desigur.

Dar asta nu e totul: unde credeți că lucra doamna viitor Procuror General înainte de a ajunge procuror? Ați ghicit, da: la Comcereal Vaslui, firma unchiului cercetat, era consilier juridic… nooo, n-are nicio legătură.

DNA Iași a clasat dosarul unchiului soțului în 2018: cică s-au dat/luat banii, dar nu erau pentru autorizația dată (cred că erau dați/luați pentru supraviețuire).

Acum serios: vă rog eu, puneți-l pe Pîrlog procuror general. Acum chiar e pe bune… măcar ăla a făcut Facultatea de Drept – Unibuc … mi-a fost coleg de an, mai spre mediocru așa (bine, sunt eu mai exigentă, că eram zecistă, învățam ca o toantă).

PS – îmi fac mânuțe cu „toți pentru Pîrlog – procuror general” și ies la protest

PPS – Pe mine să nu mai contați, dragi Pesedei”, scrie Mocanu.

Actuala șefă a DNA Iași, Cristina Chiriac, și-a depus candidatura la funcția de Procuror General. Potrivit presei ieșene, ea a devenit cunoscută în spațiul public pentru că în 2017 a ținut la sertar o anchetă privind agresiuni sexuale comise de episcopul de Huși, Corneliu Bîrlădeanu. Dosarul a fost redeschis în 2019, în urma unei investigații de presă și a dus la condamnarea episcopului la 8 ani de închisoare. Cristina Chiriac este procurorul care a organizat flagrantul în care a fost prins șeful Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, cu 1,25 milioane de lei. Tot ea a decis clasarea dosarului în care Maricel Popa, fost șef al Consiliului Județean Iaşi, era acuzat de abuz în serviciu și alte fapte de corupție. Recent, Cristina Chiriac și alți șase procurori au cerut în instanță creșterea cu 60% a salariilor, până la nivelul celor ale procurorilor Parchetului European (EPPO). Ei au arătat că procurorii europeni primesc salarii cu aproximativ 60% mai mari decât cei ai DNA, cu aceeași vechime. Un procuror DNA cu vechime de 15-20 de ani încasează un salariu lunar net de aproximativ 20.000 lei, în timp ce un procuror european primește 32.000 lei. Tribunalul București le-a respins solicitarea. Cristina Chiriac este șefa DNA Iași din 2022, după ce a debutat în magistratură în 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, de unde, în 2014, s-a transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. În 2015, a activat pentru câteva luni la DIICOT Vaslui, fiind apoi transferată la DNA Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.