S-a întrecut cu ilegalitățile: mașină neînmatriculată, cu număr fals și cu acte false

0

Un basarabean a comis trei infracțiuni dintr-o dată, ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa fiind depistat de polițiștii de frontieră cu mașina neînmatriculată, cu număr de înmatriculare fals. Și, dacă nu era destul, la control a prezentat documente false.

Pe 8 februarie, în jurul orei 10.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, de 53 de ani, conducând un autovehicul cu număr de înmatriculare specific Olandei.

„La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, alături de documentele de identitate și un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor din Olanda. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, au transmis polițiștii de frontieră, care au prezizat că, în urma verificărilor suplimentare efectuate, au constatat că autovehiculul a fost radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda și că în prezent nu figurează a fi înmatriculat în circulație de către un alt stat.

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a mai transmis Poliția de frontieră.