Gunoiul locuitorilor din comuna Grivița, colectat „din poartă în poartă”

0

Așa cum se întâmplă de câțiva ani și în alte comune, din martie, și locuitorii din satele componente ale comunei Grivița vor arunca deșeurile menajere în europubele la propria poartă, fără a mai fi nevoie să meargă la punctele amenajate de autorități special în acest sens. 

Alina Munteanu, primărița de Grivița, i-a anunțat pe cetățenii din comunitatea pe care o conduce că, de luna viitoare, gunoiul menajer va fi colectat în sistemul „din poartă în poartă”. Pentru început, europubelele achiziționate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu sprijinul GAL Covurlui, au fost distribuite gospodăriilor din comună, localnicii fiind instruiți în privința modului de colectare.

„Începând cu data de 1 martie 2025, în satele din comuna Grivița se va începe colectarea deșeurilor din poartă în poartă. În sprijinul dumneavoastră, în următoarea perioadă, vom distribui câte o pubelă pentru deșeuri menajere pentru fiecare gospodărie, pubele ce au fost achiziționate pe proiect finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu sprijinul GAL Covurlui. Pubela cu deșeuri menajere va fi preluată săptămânal din fața porții dumneavoastră (acolo unde spațiul permite), iar lunar vor fi ridicate deșeurile reciclabile (plastic, metal, hârtie, sticlă). În această perioadă, facem demersuri pentru amenajarea unei platforme pentru resturi vegetale și a unui spațiu pentru reciclarea textilelor, astfel încât să contribuim la reducerea impactului deșeurilor asupra mediului”, a anunțat primărița Alina Munteanu în cursul lunii februarie.

„În anul care s-a încheiat am plătit sume foarte mari pentru cantitățile de deșeuri ridicate de operator (facturi de 22.000 – 29.000 lei/ lună), ceea ce a cauzat majorarea taxei de salubrizare, începând cu 1 ianuarie 2025, de la 7 lei, la suma de 9,5 lei/lună/persoană. Ne dorim ca prin investiția în achiziționarea și repartizarea pubelelor să reușim împreună prin colectare selectivă să diminuăm cantitatea de gunoi menajer, ceea ce ar putea păstra valoarea taxei în anii următori, fără ca aceasta să crească. Totul ține de noi! Stă în puterea noastră să reglăm prețul gunoiului! Vă încurajăm să sesizați situațiile de abandonare a gunoiului în locuri nepremise la numărul de telefon 0235/424.744, pe e-mail: grivita@vs.e-adm.ro sau la rubrica de sesizări de pe portalul https://grivita.regista.ro/”, a mai transmis primărița.

În continuare, aceasta enumeră tipurile de deșeuri pe care sătenii trebuie să le depună în pubela neagră, adică deșeurile menajere (reziduale) ce reprezintă orice deșeu care nu a putut fi colectat nici la deșeuri reciclabile și nici la deșeuri biodegradabile. Este vorba despre: • deșeuri care nu pot fi reciclate sau valorificate; • scutece de unică folosință, absorbante; • șervețele folosite și ambalaje murdare; • conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară; • cioburi de ceramică (de la vesela spartă); • veselă de unică folosință murdară; • resturi alimentare care nu mai pot fi valorificate în alt mod

„E interzis a se pune în pubela de gunoi menajer: • resturi vegetale; • deșeuri de construcții; • textile; • încălțăminte; • baterii; • piese componente ale autovehiculelor; • deșeuri voluminoase (saltelele, mobilierul sau covoarele). Respectăm obligațiile prevăzute de legislația în vigoare și conservăm resursele naturale neregenerabile”, a mai precizat primărița Munteanu.