Atleții CSS Bârlad, cinci medalii de aur la Campionatul Național U18

Rezultate extraordinare obținute, în week-end, de atleții legitimați la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad în cadrul etapei finale a Campionatului Național de sală U18, ce a avut loc în Sala de atletism „Ioan Soter” din București! Împreună, cei patru sportivi antrenați de profesorul Lucian Bolgar au reușit să cucerească cinci medalii de aur.

Competiția s-a desfășurat sâmbătă și duminică (15-16 februarie), CSS Bârlad participând cu sportivii Flavius Iustin Cazacu, Denis Gheorghe Tășchină, Andrei Ștefan Halapciuc și Cristian Ștefan Roșca, dublu legitimați și la CSM Onești.

Concret, Flavius Iustin Cazacu, care a alergat în proba de 400 metri, a obținut medalia de aur și titlul de campion național cu timpul de 50,95 (50 de secunde și 95 de miimi). Același Flavius a concurat și în proba de 800 metri, reușind să urce și de această dată pe podium. Grație timpului de 1:56,87 (1 minut, 56 de secunde și 87 de miimi), sportivul a obținut medalia de aur și un nou titlu de campion național.

De asemenea, bârlădenii Flavius Iustin Cazacu, Cristian Ștefan Roșca și Denis Gheorghe Tășchină au făcut echipă cu Arpad Kristof Kolozsi, de la Onești, și au alergat în ștafeta de 4×2 tururi, unde au reprezentat CSM Onești. Cei patru atleți au câștigat medalia de aur și titlul național cu timpul de 3:14,19 (3 minute, 14 secunde și 19 miimi), ce a însemnat și un nou Personal Best.

În ceea ce îl privește pe Denis Gheorghe Tășchină, pe lângă aurul de la ștafetă, acesta a concurat și în proba de 400 metri, însă a ratat la milimetru podiumul. Sportivul a ieșit pe locul IV cu un timp de 52,56 (52 de secunde și 56 de miimi). Andrei Ștefan Halapciuc a concurat în cursa de 3.000 metri și s-a clasat tot pe locul IV, cu un timp de 9:21,35 (9 minute, 21 de secunde și 35 de miimi).

Nu în ultimul rând, sportivul Cristian Ștefan Roșca a alergat, pe lângă ștafeta de 4×2 tururi, unde a câștigat aurul, și în proba de 400 metri. Din păcate, a avut o zi proastă și a reușit să se situeze abia pe locul 16, cu timpul de 55,60 (55 de secunde și 60 de miimi). Cu toate acestea, performanța reprezintă noul său record personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.