În prima parte a anului 2025, Spitalul Județean de Urgență „Sfânta Chiriachi” Vaslui și-ar putea completa statul de funcții cu încă patru medici de diferite specialități după ce conducerea unității a vacantat respectivele posturi.

Spitalul Județean de Urgență „Sfânta Chiriachi” Vaslui a anunțat, pe 30 decembrie, scoaterea la concurs a patru posturi de medic vacante, toate cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre: • un post de medic specialist confirmat ȋn specialitatea Medicină de urgență, ȋn cadrul Unității de Primire Urgențe (UPU); • un post de medic specialist confirmat ȋn Specialitatea Pediatrie, ȋn cadrul UPU SMURD; • un post de medic rezident ultimul an în specialitatea Medicină de urgență, ȋn cadrul UPU SMURD; • un post de medic rezident în ultimul an în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă, ȋn cadrul UPU SMURD.
Cei interesați de posturi își pot depune dosarul de înscriere la concurs la Serviciul de Resurse Umane al spitalului, situat în strada Mihail Kogalniceanu, nr. 35, până pe data de 16 ianuarie 2025. Concursul propriu-zis se va desfășura astfel: • selecția dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare – 17 ianuarie, ora 09.00; • proba scrisă – 23 ianuarie, ora 09.00; • proba practică – 28 ianuarie, ora 09.00. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 31 ianuarie, ora 12.00.
„Rezultatele, la fiecare probă, vor fi afișate la sediul unității și pe pagina de internet. Informații suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane al unității, situat în Vaslui, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 35, sau la numărul de telefon 0235/312.120, interior 135. În cazul în care programul va suferi modificări pe parcursul derulării concursului, acestea vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare la sediul și pe pagina de internet a unității www.sjuvaslui.ro, secțiunea concursuri”, precizează reprezentanții spitalului vasluian.