954 de vasluieni studiază la „Cuza”, locul trei în topul universității ieșene

0

Cu cei 954 de tineri vasluieni care studiază la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, județul Vaslui se situează pe locul trei în clasamentul instituției de învățământ superior.

Potrivit informațiilor furnizate, la început de an, de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, 954 de tineri vasluieni studiază, în anul universitar 2024-2025, la una dintre facultățile universității ieșene. Pe primul loc se află Iașul, ca întotdeauna, cu 3.765 studenți, iar pe locul doi județul Neamț, cu 1.002 studenți. Vasluiul este urmat, la o mică distanță, de județul Botoșani, cu 932 studenți, și de județul Suceava, cu 820 studenți. În total, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași sunt înscriși în acest an universitar 8.974 studenți în anul I, distribuiți la cele trei programe de studii: licență, masterat și doctorat. Cei mai mulți dintre aceștia provin din Iași și din județele vecine: Neamț, Vaslui, Botoșani, Suceava.

Mulți studenți provind din alte județe ale Moldovei, precum Galați, 333 studenți, sau Vrancea, 254 tineri, dar și din județe mai îndepărtate, precum Brăila – 62, din Buzău – 39, sau Tulcea – 36, București – 35 și Constanța – 28. La Iași vin să studieze și tineri din județele Ardelului, precum Brașov – 16 studenți, din Harghita – 15, Prahova – 12, Maramureș – 9, Bistrița-Năsăud – 7, Arad – 6.