Federația Română de Baschet, îndemn la solidaritate 

0

În urma dezastrelor provocate de precipitațiile abundente din week-end, urmate de viituri și inundații catastrofale, multe instituții și foruri din țară, dar și din străinătate s-au implicat în inițierea unor strângeri de fonduri menite să ajute comunitățile afectate. Nici Federația Română de Baschet (FRB) nu s-a lăsat mai prejos și invită întreaga comunitate baschetbalistică română să se alăture acțiunilor umanitare desfășurate pentru ajutorarea sinistraților. 

Prima acțiune este lansarea campaniei naționale „Baschetul ajută”, ce are drept obiectiv mobilizarea întregii comunități de baschet din România pentru a sprijini familiile afectate de inundații. Parteneri sunt FRB, cluburile de baschet din toată țara, sponsori, media și suporterii baschetului. Campaniava avea o durată de 1-3 luni, cu activități continue pe măsură ce sunt identificate noi nevoi.

„A doua acțiune este colectarea de donații, punctele de colectare fiind amenajate în sălile de antrenament ale cluburilor de baschet în timpul meciurilor. Vor putea fi aduse: alimente neperisabile (conserve), aparate electrocasnice mici (plite, reșouri, calorifere electrice, etc.), pături, saltele, lenjerii de pat, haine, cu accent pe cele pentru copii, produse de igienă personală, trotinete, biciclete. De asemenea, va fi lansată o platformă online de donații, unde jucătorii și fanii pot contribui financiar, dar va fi implementată și o linie de donații prin SMS, pentru contribuții rapide”, au anunțat oficialii FRB. 

Alte acțiuni inițiate de Federație:

• Evenimente caritabile și licitații: – meciuri caritabile (organizarea de meciuri demonstrative între cluburi și echipe naționale, unde toți banii din bilete să fie donați către sinistrați); – licitații caritabile ( licitarea echipamentelor de joc purtate de jucători celebri și suveniruri din lumea baschetului. Fanii pot licita pentru tricouri, mingi cu autograf și alte articole unice);

• Parteneriate strategice: – parteneriate cu ONG-uri (colaborarea cu organizații precum Crucea Roșie și alte fundații de ajutor umanitar pentru a eficientiza distribuirea ajutoarelor către zonele afectate); – parteneriate media (promovarea campaniei prin televiziuni sportive, social media și presa scrisă pentru a crește gradul de conștientizare și participare);

• Implicarea directă a echipelor de baschet și a voluntarilor: – campanii de voluntariat (jucătorii, antrenorii și suporterii vor participa la acțiuni de voluntariat în zonele afectate, ajutând la distribuirea de ajutoare, refacerea caselor și oferind sprijin moral familiilor sinistrate); – echipa noastră = căminul nostru! (“Adoptia” unei case de către o echipă. Repararea și dotarea ei. Casa va purta numele echipei); – mărturii și mesaje video (mesaje emoționante de la jucători și antrenori care să încurajeze fanii să se implice activ în campanie);

• Monitorizare și transparență: – raportare publică (FRB va publica periodic rapoarte privind sumele strânse, donațiile distribuite și numărul de familii ajutate. Transparența va fi esențială pentru a menține încrederea comunității); – evaluarea nevoilor continue (în colaborare cu autoritățile locale și ONG-urile, se va evalua constant ce nevoi au sinistrații și se va ajusta ajutorul oferit în funcție de situație).

„Prin unirea forțelor între jucători, cluburi, antrenori și fani, comunitatea baschetului poate deveni o rază de speranță pentru cei afectați de inundații. Acesta este un moment în care spiritul de echipă și generozitatea pot face o diferență reală în viețile celor care au pierdut totul”, concluzionează oficialii Federației Române de Baschet.