Ancheta în cazul fotografierii şi distribuirii subiectelor de  Bacalaureatul de toamnă, preluată de Parchetul Militar

0

Deoarece persoana cercetată este angajată în cadrul Ministerului de Interne, ancheta în cazul subiectelor de la sesiunea a doua a Bacalaureatului fotografiate la un centru de examen şi distribuite în mediul online într-un centru de examen din municipiul Vaslui a fost preluată de Parchetul Militar Iaşi.

Pentru că persoana care este în prezent cercetată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de divulgare de informaţii clasificate secret de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii este angajată în cadrul unei structuri aparţinând Ministerului de Interne ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul Militar Iași.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, au identificat persoana bănuită de comiterea infracţiunii de divulgare de informaţii clasificate secret de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, cercetările fiind continuate de către Parchetul Militar Iaşi, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a declarat Oana Șopu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Reamintim că, pe 19 august 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui cu privire la faptul că, la puţin timp după începerea probei de Limba română din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, în spaţiul public au apărut fotografii cu subiectele, iar în urma verificărilor a rezultat că numărul de identificare de pe foile de concurs aparţine centrului de examen care funcţiona în Liceul „Ştefan Procopiu” din municipiul Vaslui.