„A găsit o ţară de lemn şi a lăsat-o de piatră”
(Nicolae Iorga)
În ultimii ani se constată în cadrul societăţii româneşti şi nu numai la noi, o criză de modele în educaţie. Tinerii, în general, şi o parte a populaţiei, în special, găsesc de cuviinţă, din diverse motive, să considere modele demne de urmat și de apreciat vedete din lumea spectacolelor a vip-urilor sau aşa numitelor „vedete de peste noapte”, din show- biz, fără nici un merit special, moral, social, sau de altă natură. Îngrijorător este că toate aceste ,,modele” false au un mare impact asupra tinerilor și influenţează uneori hotărâtor, destinul acestora pentru mai mulţi ani.
Dacă facem un sondaj despre personalităţi şi evenimente marcante ale istoriei noastre naţionale, într-un test de cultură generală, vom avea neplăcuta surpriză să constatăm că un număr copleşitor de subiecţi, cu vârste diferite, dau informaţii dintre cele mai hazlii, cu privire la timpul sau spaţiul în care acestea au trăit şi locuit, despre rolul lor istoric şi însemnătatea acțiunilor lor pentru România.
Aceste „lacune culturale” nu pot fi explicate, doar printr-un singur motiv. Dimpotrivă, la realizarea acestor „performanţe” negative, stau o gamă variată de cauze. Lipsa educaţiei, dezinteresul tinerilor pentru şcoală, în general, şi pentru istorie, în special, într-o societate în derivă, în criză economică, socială, morală, lipsită de repere şi de ideal, în care rolul familiei şi al şcolii scad vertiginos, toate acestea conlucrând la pierderea valorilor naţionale româneşti şi la criza sistemului educaţional contemporan.
De aceea, prezentăm mai jos, un posibil model de educaţie, o mare personalitate emblematică a neamului românesc, care şi-a demonstrat cu prisosinţă geniul militar în toate campaniile pe care le-a comandat sau organizat: Ștefan cel Mare, simbol al județului nostru.
A intrat în tradiţia autorităţilor locale, după 1989, ca în fiecare an, la 2 iulie, să se comemoreze trecerea la cele veșnice a marelui domnitor Ştefan cel Mare, numit și Soarele Moldovei.
Această personalitate complexă simbolizează forţa creatoare a poporului român și lupta sa pentru păstrarea fiinţei statale. De altminteri, efigia domnitorului este omniprezentă pe meleagurile vasluiene şi nu numai.
Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun. Devine domn în aprilie 1457, după ce înfrânge pe rivalul său, Petru Aron, la Doljeşti, pe Siret, la 12 aprilie și la Orbic, în ţinutul Neamţului, la 14 aprilie. Este înscăunat ca voievod pe Câmpia de la Direptate, de lângă Suceava şi a fost uns cu mir de mitropolitul de atunci, Teoctist. A fost cea mai lungă domnie a unui conducător autohton, iar Moldova a avut cea mai mare întindere, cu un sistem de apărare format din cetăţi strategice construite în interior și exterior, pe Nistru, Vasluiul fiind atunci în centrul ţării.
Într-adevăr, această zonă a intrat pentru totdeauna în cartea de aur a istoriei naţionale prin eroicele fapte de vitejie săvârşite de oastea românească condusă de viteazul voievod în memorabila bătălie de la Podul Înalt din 10 ianuarie 1475, numită de N. Iorga „Termopilele Româneşti”, comparând această victorie cu cea a grecilor împotriva perşilor, iar istoricul Constantin C. Giurescu a apreciat-o „drept cea mai mare biruinţă câştigată de creştini asupra turcilor până la asediul Vienei din 1683”.
Ştefan cel Mare a fost fără îndoială, cea mai puternică personalitate a românilor din secolul al XV-lea. El rămâne un model al poporului în slujba căruia şi-a pus calităţile sale excepţionale de organizator, diplomat şi comandant de oşti cu urme adânci în istoria patriei noastre. Strălucita sa domnie s-a desfăşurat într-o perioadă când ameninţarea otomană era tot mai mare şi se impunea concentrarea tuturor eforturilor pentru apărarea libertăţii şi independenţei ţării. Marele voievod a înţeles just cerinţele epocii şi s-a sprijinit pe păturile de bază în consolidarea ţării. În timpul domniei sale târgurile şi satele vasluiene ca de altfel, întreaga Moldovă, dobândesc o dezvoltare social-economică, politică şi culturală deosebită, cunoscută în istoria civilizaţiei româneşti sub numele de epoca ştefaniană.
De altminteri, însuşi marele domnitor considera Moldova o „Poartă a creştinătăţii” în scrisoarea circulară trimisă marilor puteri europene la 25 ianuarie 1475: …„Dacă această Poartă va cădea, întreaga creştinătate va fi în mare primejdie” …Victoria de la Vaslui şi alte bătălii susţinute de marele voievod au împiedicat expansiunea Islamului la nordul Dunării.
Pe plan intern, a iniţiat măsuri menite să întărească puterea centrală, să contribuie la dezvoltarea economică, la creşterea capacităţii de apărare a Moldovei – domnia sa, fiind perioada de apogeu a afirmării românilor în evul mediu. N. Iorga arăta că domnitorul ,, a găsit o ţară de lemn şi a lăsat-o de piatră”. Marele voievod a poposit în repetate rânduri la Vaslui, unde avea curţile domneşti, iar moşia târgului îi aparţinea, ceea ce explică în mare parte de ce Vasluiul conservă cele mai multe legende referitoare la Ştefan cel Mare. Dintre acestea, amintim pe aceea legată de Movila lui Burcel situată la 20 Kilometri de reşedinţa judeţului, unde se organizează anual numeroase manifestări cultural-artistice.
De asemenea, acţiunile sale militare şi politice aveau drept scop întărirea credinţei ortodoxe, fiind un mare ctitor de biserici şi mănăstiri cărora le-a făcut numeroase danii. Amintim dintre ele, mănăstirea Putna, numită ”Ierusalimul neamului românesc”, Voroneţ şi biserica Sf. Ioan din Vaslui, construită doar în patru luni de zile (aprilie – septembrie 1490), aşa cum ne relevă pisania de la intrare în această ctitorie ştefaniană. Este demn de semnalat faptul că în fiecare zi la vecernie în mănăstirile de la muntele Athos se pomeneşte numele binecredinciosului Ştefan, iar biserica catolică l-a considerat un „atlet al lui Hristos”.
Din vremea sa se păstrează trei steaguri, cu imaginea Sfântului Gheorghe, omorând balaurul care simboliza pericolul otoman, unul se află la Muzeul Militar Central din Bucureşti, altul la Putna şi al treilea la mănăstirea Zografu de la muntele Athos. Steagul din Capitală a fost supus recent unui proces de restaurare care a durat mai bine de şapte ani. Iniţial, broderia a fost lucrată din mătase, dublată cu o ţesătură din in. Suportul de mătase s-a degradat de-a lungul vremii şi a fost înlocuit de către călugări, din neştiinţă, cu o catifea de calitate inferioară care a afectat starea originară a piesei. Exponatul este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea, care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, el fiind simbolul armatei şi birunţei militare.
De altminteri, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât în anul 1992, canonizarea şi trecerea marelui voievod în Sinaxar, în rândul sfinţilor, alături de Constantin Brâncoveanu şi fiii săi. Ziua sa de prăznuire este în fiecare an la 2 iulie, când a trecut la Domnul şi au loc manifestări omagiale în judeţ. Ca orice muritor, neîndoielnic, marele voievod a făcut şi greşeli, a omorât fără „judeţ” pe boierii trădători în târgul Vasluiului, în 1471, precum Isaia vornicul, Negrilă paharnicul şi Alexa–stolnicul, a avut trei soţii legitime, dar a fost un mare erou al ortodoxiei prin luptele sale de apărare a credinței și civilizaţiei creştine, personalitatea sa intrând în mentalul colectiv la puţin timp după moarte. Recent, un sondaj desfăşurat în rândul românilor, l-a situat pe primul loc între personajele cele mai iubite din Istoria Neamului.
A dominat istoria Moldovei aproape o jumătate de secol şi fascinanta sa personalitate l-a determinat pe marele istoric N. Iorga să-l caracterizeze cu următoarele cuvinte: „Domn adevărat…Iubitor de Ţară şi Neam, Într-însul găsise poporul român cea mai curată şi deplină icoană a sufletului său” …, care exprimă chintesenţa virtuţilor neamului românesc, aprecieri care se află înscrise pe statuia din bronz, înaltă de 5 m, a marelui voievod din centrul civic al urbei, operă a sculptorului ieşean, Eftimie Bârleanu. Printr-o hotărâre a autorităţilor locale, începând cu anul 1997, Ştefan cel Mare şi Sfânt a devenit patronul spiritual al judeţului Vaslui – efigia sa fiind emblematică în cadrul unor manifestări cultural-artistice din această zonă.
Asupra acestei domnii s-au aplecat mari istorici, dintre care amintim: Constantin C. Giurescu, Nicolae Grigoraş, Şerban Papacostea, Ion Cupşa, C. Rezachievici, Gh. Duzinchevici etc. Cea mai importantă carte despre Ştefan cel Mare aparţine lui N. Iorga. A apărut în 1904 și a circulat clandestin în Bucovina, contribuind la întărirea conştinţei naţionale din această provincie a ţării.
În amintirea faptelor sale de vitejie înfăptuite de marele voievod pe aceste meleaguri, la sud de Vaslui, la Secuia, s-a inaugurat în 1975, cea mai frumoasă statuie ecvestră din ţară a lui Ştefan cel Mare, operă a sculptorului Mircea Ştefănescu care domină frumoasa vale a Bârladului. Pentru această lucrare, artistul a fost distins cu premiul naţional pentru sculptură pe 1975. Monumentul are o înălţime de 7 m şi o greutate de 19 tone de bronz, fiind aşezat pe un soclu de 8 m. Întreaga zonă a cunoscut recent un proces de modernizare având la bază un proiect transfrontalier cu Republica Moldova.
De asemenea, temporar în anii celui de-al Doilea Război Mondial, statuia lui Ştefan cel Mare de la Chişinău cu crucea în mână, simbol al conştiinţei naţionale din Basarabia, a fost adăpostită în curtea Bisericii „Sfântul Ioan” din Vaslui, pentru a fi ferită de furia bolşevică.
Totodată, cea mai veche stradă din municipiu îi poartă numele, astăzi bulevardul Ştefan cel Mare, care traversează urbea de la nord la sud. Numeroase instituţii, societăţi culturale din orașul Vaslui şi judeţ îi poartă numele, precum Muzeul Judeţean de Istorie, Şcoala nr. 5, Centrul Civic etc…
Aşadar, faptele măreţe ale viteazului domnitor să fie exemplu de virtute moral-creştină, de unitate, nu de dezbinare, în momentele importante ale românilor, într-o lume în schimbare și o societate secularizată, când sunt pervertite modelele istoriei naționale, iar educaţia patriotică este în declin. El rămâne o personalitate excepțională, marele voievod devenind o veritabilă icoană a neamului. Fie ca actele sale de vitejie să ne încălzească inimile şi să ne dea încredere în viitor.
Prof. N. Ionescu
